Placa de snowboard din hârtie reciclată

Pare imposibil, nu-i aşa? Cum să faci aşa ceva din hârtie? Iată însă că cei de la Signal Snowboards au reuşit acest lucru. Au făcut primele plăci de snowboard din hârtie reciclată 100%.

Mai mult, le-au şi testat pe o pârtie adevărată. Cei de la Signal Snowboards sunt cunoscuţi pentru că încearcă mereu să facă plăci de snowboard din materiale ce la prima vadere par că nu sunt deloc potrivite pentru aşa ceva. Dar până acum toate materialele folosite păreau suficient de rezistente şi impermeabile. În schimb, o placă de snowboard din hârtie reciclată… Ştim cu toţii ce proprietăţi are hârtia.

Pentru a reuşi acest proiect, Dave Lee şi echipa sa au apelat la ajutorul unui producător de ambalaje. Experienţa acestora din urmă, şi materialele puse la bătaie, s-au dovedit a fi extrem de importante. Asta cu atât mai mult cu cât a fost implicat şi departamentul de proiectare.

Designerii au venit până la urmă cu cea mai bună soluţie prin care placa de snowboard din hârtie reciclată să reziste pe pârtie. Aşa că au făcut două exemplare. În plus, cei de la Signal Snowboards şi-au mai făcut şi ei o placă din hârtie reciclată. Au folosit de această dată propriul lor atelier. Diferenţa s-a văzut pe pârtie.

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine