Schi-alpinism în Alpii Bavarezi

Dincolo de veşnica preocupare pentru echipamente, tehnică, viteză şi performanţe, atunci când practicăm schiul, și în special schi alpin, trebuie să avem în vedere ceva mult mai important. Şi anume că aceste două bucăţi legate de picioare, făcute din lemn, timp de mii de ani, plus cele două beţe pe care le ţinem în mâini, ne deschid calea spre intimitatea naturii.

În România, condiţiile pentru explorarea naturii pe schiuri de tură sunt unele dintre cele mai bune din Europa. Pe alte continente nu am fost (la schi), dar în Europa încerc în fiecare an să petrec câteva zile la munte, de preferinţă în Alpi, munţi care nu oferă doar o infrastructură de cea mai bună calitate pentru schiul de pârtie, ci şi nenumărate posibilităţi pentru ceea ce se numeşte generic off-piste. Având un echipament adecvat poţi ajunge pe schiuri la cabane de altitudine, unele dintre ele fiind situate chiar la peste 3.000 de metri. Majoritatea sunt închise pe timpul iernii, însă fiecare are o cameră sau chiar mai multe lăsate deschise pentru cei ce doresc să rămână peste noapte sus, pe munte.

Aici găseşti câteva priciuri (paturi suprapuse), o sobă şi, dacă ai noroc, şi ceva lemne. Oricum, trebuie să aduci cu tine un sac de dormit bun, în care să rezişti peste noapte la temperaturi sub zero grade. Poţi sta cât vrei, poţi schia în jur, având grijă la condiţiile meteo, la starea zăpezii, la avalanşe. Apoi poţi pleca mai departe spre o altă cabană.

Costurile sunt acceptabile chiar şi pentru noi, românii, iar modalitatea de plată se bazează, ca atâtea alte lucruri din această parte a lumii, pe încredere: lași bani într-o cutie din perete sau îi depui la bancă în prima localitate unde ajungi. Asemenea ture se pot face de-a lungul Alpilor în Slovenia, Germania, Austria, Italia, Elveţia şi Franţa. Cabanele din Austria şi Germania aparţin Clubului Alpin German, care e o asociaţie bazată pe contribuţia echitabilă a tututor membrilor. Și aici nu e vorba numai despre cotizaţii, ci şi despre aceste cabane care sunt întreţinute de către comunităţile diferitelor oraşe şi care constituie zestrea comună a Deutsche Alpenverain, un club ce numără aproximativ un milion de membri. Fiecare membru şi nu numai, fiecare alpinist, schior, în cele din urmă fiecare drumeţ, poate sta la o cabană aflată departe, pe munte, în sălbăticie, aproape oriunde în Alpi.

Alpii Bavarezi fac parte din lanţul Alpilor Calcaroşi de Sud şi se găsesc, în cea mai mare parte, pe teritoriul Germaniei. O parte a acestora se află totuşi în Austria, iar graniţa între cele două ţări trece chiar prin inima munţilor. În aceste locuri însă, graniţele nu prea contează, căci avem de-a face cu aceeaşi cultură montană, cu acelaşi respect pentru mediul înconjurător şi cu aceeaşi apetenţă pentru mişcarea în are liber.

Cabana Carl von Stahl se află la peste 1.700 de metri altitudine, în Austria. Graniţa cu Germania trece chiar prin curtea casei, dar despre acest lucru afli doar de pe o mică placă fixată pe un stâlp modest, făcut din lemn. Carl von Stahl Haus se află în custodia Clubului Alpin Austriac, secţiunea Salzburg. Acest loc este o adevărată Mecca pentru ceea ce înseamnă schiul de tură. Jos, în vale, se află oraşelul Berteschgaden, al cărui nume a rămas în memoria colectivă prin faptul că aici, printre piscurile abrupte ale Alpilor Bavarezi, cocoţată undeva deasupra văii, se află casa de vacanţă a lui Adolf Hitler, loc cu mare însemnătate în istoria celui de-al Doilea Război Mondial.

Timpul a încercat însă să le şteargă pe toate, iar în prezent orăşelul a devenit un centru turistic, înconjurat de piscuri şi de pereţi abrupţi, peisajul de poveste având tuşa absolut specifică a Alpilor. Deci, treci de Salzburg, după vreo 30 de kilometri ajungi la Berteschgaden, de aici iei telegondola spre vârful Jenner, iar apoi, după o jumătate de oră de mers pe schiuri sau pe jos, ajungi la Carl von Stahl Haus. Drumul e bătut şi marcat, în aşa fel încât să nu te rătăcesti chiar dacă e ceaţă sau vreme rea.

Deoarece e relativ aproape de staţia de la telegondolă, cabana e deschisă şi pe timpul iernii. Chiar dacă aceşti munţi sunt foarte abrupţi, printre pereţii maiestuoşi de calcar se găsesc nenumărate posibilităţi pentru schi. Există rute consacrate pentru ascensiunea diferitelor vârfuri din jur, cu diferite grade de risc. Atenţie, pentru că peste tot în Alpi, traseele nu sunt marcate, iar pentru a le parcurge, cel mai bine e să studiaţi ghidurile care se pot cumpăra în vale. Riscurile ţin de posibilitatea producerii de avalanşe sau de cădere în gol. Nu vă speriaţi, dacă vă informaţi corect, dacă vă echipaţi corespunzător şi dacă nu vă asumaţi riscuri inutile, veţi găsi aici ceva de făcut, indiferent de nivelul la care vă aflaţi pe schiuri.

De exemplu, o ascensiune pe Schnebstain, munte aflat în imediata apropiere a cabanei Carl von Stahl, e o adevărată plăcere. De sus se deschide o panoramă splendidă, cu piscuri stâncoase şi văi abrupte ce se întind până la linia orizontului. Dacă nu cumva e prea groasă ceaţa sau te afli deja în nori, admiri priveliştea, îţi dai jos pieile de focă, blochezi legăturile şi clăparii şi schiezi lejer şi fără niciun risc până înapoi la cabană. Sau alegi o altă variantă mergând până la schiul extrem, pe culoare abrupte şi înguste sau pe fețe ce te duc până jos în vale, o mie de metri diferenţă de nivel.

Ar fi de remarcat ascensiunea pe vârful Hoher Goll, aflat la 2.522 de metri altitudine, cam la nivelul Moldoveanului nostru. Traseul e dificil şi periculos. Există zone prevăzute cu cabluri şi lanţuri, dar cea mai mare problemă o reprezintă culoarele cu zăpadă îngheţată. O cădere ar avea urmări grave, de aceea se recomandă folosirea colţarilor. Sus, în circul glaciar, panta se mai în-dulceşte, iar peisajul hibernal devine copleşitor. După ce traversezi marea de ză-padă urci, în sfârşit, pe vârf. Coborârea te răsplăteşte apoi pe deplin. Atenţie la culoarele abrupte din partea de jos a traseului.

Zăpada nu e întotdeauna de cea mai bună calitate, dar asta face parte, cum s-ar zice, din pachetul turistic achiziţionat. În golul alpin vântul, soarele, diferenţele de temperatură fac ca, la coborâre, să treci rapid prin zăpada de diferite tipuri şi consistenţe. În asta constă de fapt chiar arta de a schia în zăpada neîncepută: în controlul pe care îl ai asupra schiurilor, indiferent de felul în care se modifică su-prafaţa pe care aluneci.

Cel mai bine e să vii aici primăvara, când avalanşele de pe feţele abrupte de la altitudine au curs şi când ziua e mai lungă. E mai puţin probabil să găseşti zăpada uşoară, dar până la urmă povestea de la televizor şi din filme, cu temerarii care plutesc pe pantele abrupte încărcate de zăpadă proaspătă, sfidând micile avalanşe ce curg în jurul lor, rămâne doar o poveste ce nu e la îndemâna oricui. Acei oameni nu-şi asumă de fapt riscuri inutile. Înainte de începerea filmării se fac investigaţii serioase asupra posibilităţii de producere a avalanşelor, iar traseele se studiază în detaliu.

Noi, ceilalţi, nefiind rideri sponsorizaţi, nu beneficiem de aceste avantaje, deci trebuie să fim mai atenţi. Chiar dacă zăpada nu e de cea mai bună calitate, chiar dacă ceaţa e prea deasă sau vântul bate prea tare, iar concediul se termină şi tu n-ai apucat să faci turele pe care ţi le-ai propus, eu cred că pur şi simplu bucuria de a fi la munte ar trebui să-ţi umple sufletul. E bine să vezi jumătatea plină a paharului. De exemplu, la Berteschgaden există un domeniu schiabil care, chiar dacă nu e foarte mare, e de cea mai bună calitate. La fel ca peste tot în Alpi. O partidă de schi pe pârtie nu strică nimănui şi, în fond, pe pârtie se poate schia aproape pe orice fel de vreme.

Acest loc are o energie specială, atrăgându-i, se pare, în mod special pe cei care practică schiul de tură. Într-una din zile, având o febră uşoară, am rămas pe terasa cabanei, la soare, cu gândul să citesc o carte. N-am reuşit să parcurg niciun rând, fascinat fiind de spectacolul de pe munte. De dimineaţă au început să curgă prin curtea cabanei puzderie de oameni. Și era într-o miercuri.

Copii şi adulţi, bărbaţi şi femei, tineri şi vârstnici, cu echipamente începând de la cele vechi de 20 de ani până la ultimele modele, toată lumea avea un scop: să se bucure de o zi superbă, într-un decor montan de excepţie, urcând, pentru ca apoi să poată gusta plăcerea schiului în zăpada proaspătă. Stând acolo m-am gândit ce-ar însemna să văd toate acestea şi la mine acasă. Fără drujbe, fără jeepuri şi fără mici la bordură. Cu respect faţă de natură, faţă de mişcarea în aer liber şi faţă de semeni. M-a cuprins o amărăciune pe care cu greu am reuşit să o alung.

Scris de: Ovidiu Pop

PHOTO: Adrian Muntean