Italian Snow Fest- a cincea zi

Posibilităţile de coborâre de pe vârful Carosello 3000 sunt nenumărate, şi se ţes ca o pânză roş-albastră în care se prinde cu plăcere orice schior. Am încercat, ca un copil în faţa unei cărţi de colorat, să umplem cu urmele noastre toate traseele şi după experienţe frumoase ne-am blocat în vârful de unde trei pârtii roşii, vecine şi prietene paralele te coboară spre un loc numit Federia, în direcţia Elveţiei.

Înainte să cobori spre Elveţia prima dată te laşi fermecat de priveliştea care se întinde spre St. Moritz, cu culmi înzăpezite scăldate în soare care te fac să te simţi pe acoperişul lumii. După ce calci pe nori cu atenţie, să nu loveşti îngerii care sigur au ieşit şi ei la schiat, te laşi cu greu dus spre vale şi doar senzaţia de zbor lin mai înduceşte căderea din rai. Ceva magic ne-a prins în plasă şi am rămas în acest loc aproape toată ziua, întrerupând cea mai spectaculoasă zi de schi doar pentru o lasagna delicioasă şi un vin care s-a alăturat cu delicateţe pastelor.

A fost doar o scurtă întrerupere şi am revenit cu mai multă poftă la schi, şi ne-a ţinut aşa până la închiderea pistelor. După exclamaţiile de încântare ale prietenilor dar şi din propria experienţă ne-am dat seama că în a 5-a zi am găsit comoara, şi că de acum mai avem doar o zi să ne bucurăm de ea.

Noaptea nu vine aici fără paste, cu ciuperci de pădure şi sos de roşii, astăzi însoţite glorios de friptură de vită cu piper verde şi cârlionţi de carne de porc pane, iar un desert de cremă cu ciocolată insistă să-şi facă loc la masă.
Cum lucrurile bune nu vin niciodată singure, iar concerte, iar dj-ală, iar chef, iar poveşti, iar nopţi albe, încercând să amânăm cât mai mult inevitabilul, pentru că un gând obraznic ne tot dă târcoale: mai e o zi până la sfârşitul lumii. O vom trăi aşadar ca si cum ar fi ultima.

Vasile Hotea-Fernezan şi Radu Simu