Splitboarding sau mai mult

Articolul de față nu se vrea a fi un tutorial despre ce înseamnă splitboardul și cum se folosește. Cade youtube-ul pe noi la câte video-uri sunt pe această temă – la o simplă căutare găsiți de la “primii pași în splitboarding” până la diferențe între echipamente dedicate splitboarding-ului, la geometrii, tipuri de piei de focă și câte și mai câte. Poți găsi chiar și tutoriale despre cum să îți convertești vechiul snowboard în splitboard – lucru pe care l-am făcut prima oară când m-am apucat de splitboard. Îmi amintesc că aveam un snowboard Salomon Storm pe care l-am tăiat în garajul unui amic și apoi l-am convertit în splitboard prin kitul de la Voile D.I.Y. (Do It Yourself). 

Splitboarding-ul devine din ce în ce mai popular de la an la an. Din ’91, când cei de la Voile Utah au lansat ideea, până azi, aproape fiecare prorider are undeva în garaj un splitboard pe care îl folosește. Să nu mai spun că fiecare brand serios de snowboard deține o gamă de splitboarduri. Cred că a trecut vremea aia când lumea se întreba: “dar nu te deranjează că ai un board crăpat sub tine, cum se simte față de un snowboard?” – adevărul este că tehnologia a evoluat atât de mult încât trebuie să fii super-rider să simți diferența și mai ales să te deranjeze. Pentru noi, restul muritorilor, este prea insesizabilă deosebirea dintre snowboard și splitboard. Cei care latră cu gura larg deschisă “eu nu dau feelingul de snowboard pe splitboard” sunt din ce în ce mai rari. 

Splitboarding-ul devine popular, dar poate că nu în același ritm cu conștientizarea faptului că pe splitboard de cele mai multe ori te expui unui risc pe care, de regulă, în stațiuni nu îl ai: avalanșele. Eu cred că în acest sport 50% înseamnă snowboarding și restul este managementul riscului + experiența pe munte în zone relativ izolate (backcountry). Să plecăm de la premiza că deja ai un bagaj mediu de experiență pe snowboard, iar pentru tine pârtiile negre din stațiuni nu sunt sinonime cu întunericul – am avut elevi care au vrut să testeze și să se apuce de splitboard, dar mai întâi a trebuit lucrat la partea de snowboarding. Este evident că terenul pe care te dai cu un splitboard este de cele mai multe ori total diferit de ceea ce găsești în stațiune: de la powder neatins până la zone înghețate, gheață chiar, zone plate, zăpadă tocată sau bătută de vânt. Astfel, acel bagaj de care vorbeam mai sus este imperios necesar să înțelegi ce înseamnă splitboardingul și mai ales să îl folosești pentru ce a fost creat. Nu neg că splitboardingul poate să fie și un mod de a face mișcare imediat după ce ai ieșit de la birou – urci în stațiune, pui pieile de focă și faci o urcare pe noapte până la cabană. Dar, cu timpul, tot în zona offpiste te vei îndrepta, un prieten tot îți va spune – “Hai să mergem în Bucegi, hai să mergem la Bâlea”. 

Este un sport de echipă – evident nu ai ce căuta acolo sus singur. Când spun echipă mă refer la înțelesul concret al cuvântului – echipamentul de avalanșă nu are nicio valoare dacă într-un grup de cel puțin două persoane cuiva îi lipsește. Mai exact: dacă nu ai echipamentul de avalanșă, sau dacă este incomplet (lipsește sonda sau transreceiver-ul sau lopata) sau dacă tu ai tot echipamentul și colegul tău nu, este același lucru cu a merge nepregătit sus pe munte. Am avut cazuri în care riderii au venit fără kitul de salvare din avalanșă din diferite motive, pe care nu le enumăr aici. Kitul respectiv este în primul rând un echipament pe care îl folosește, indirect, partenerul tău – altfel spus, poate fi chiar și o formă de respect pentru prietenul cu care ieși să te dai – cu ce ai tu în rucsac (sondă și lopată) + transreceiver-ul de sub geacă – îi acorzi mai multe șanse de supraviețuire. Cred că necesitatea kitului trebuie văzută reciproc. Am avut clienți care și-au cumpărat doar rucsac de avalanșă; când i-am întrebat cum își salvează partenerul în caz de accident, au dat din umeri fără să găsească un răspuns rapid. Nu neg, e foarte util un rucsac cu airbag, dar mai util este să ai instrumentele necesare să îți ajuți riderul de lângă tine și el să te poată ajuta pe tine.

Discuția poate continua: într-adevăr, prețul pentru un kit și un rucsac este mare. Dar un calcul simplu o să îți demonstreze că pentru siguranța ta și a partenerului nu cheltui mai mult decât câteva beri pe fiecare zi de dat. Împarte suma pe care o plătești pentru kitul de avalanșă la 4 ani (cam atât te-ar ține, iar dacă ai grijă de el chiar mai mult). În fiecare an să zicem că ai în medie cel puțin 30 de ieșiri la zăpadă în zone de risc unde echipamentul despre care vorbim este necesar. Dacă pe un kit complet am plătit 1800 de lei, ajung la suma de 15 lei investiți în siguranța mea la fiecare ieșire – aproximativ 3 beri.

Și am să închei cu o problemă destul de întâlnită la noi, în mai multe domenii: dacă am dat un ban greu, produsul respectiv își face singur treaba – un go pro filmează singur și rup gura târgului cu ce imagini am filmat (ei, ca să vezi, înregistrarile raw needitate sunt la fel de banale ca un concert Fuego!), cu un bike de câteva mii de euro nu o să sari road gap-ul văzut în filmele de pe youtube; dacă tu ai probleme la un bunny hop, trebuie ceva mai mult decât banii investiți/pierduți. Acum, revenind la situația în care nu am echipament și merg cu mâna în fund, cum ziceam mai sus, sau dacă am echipament și nu știu să îl folosesc este exact unul și același lucru. Internetul abundă de cursuri online, chiar și la noi în țară găsești ghizi competenți care îți pot explica pe durata mai multor zile problemele care privesc (mai ales) prevenția, folosirea echipamentului și tehnica de salvare în caz de accident în avalanșă.

Toate astea au plecat de la întrebarea ”Ce este splitboarding-ul?”. Da, pentru că este un sport complex, accesibil oricui își dă interesul să îl și înțeleagă.

Descoperă mai multe materiale interesante despre sporturile de iarnă și activități outdoor în revistele Ski Magazine și Outdoor Magazine. Le găsești aici.

Scris de: Marius Strătilă

Foto: massifexperience.com