A murit schioarea Giuliana Chenal-Minuzzo, prima femeie care a rostit jurământul olimpic

Federaţia italiană a sporturilor de iarnă (FISI) a anunţat miercuri dispariţia fostei schioare Giuliana Chenal-Minuzzo. Ea a fost rima femeie din istorie care a rostit jurământul olimpic, în 1956, după ce devenise anterior prima italiancă medaliată la Jocurile Olimpice de iarnă, în 1952, informează AFP.

Italianca, decedată la vârsta de 88 ani, figurează ‘printre cele mai mari campioane de schi alpin de după război’, a subliniat FISI pe site-ul oficial.

sursa: Getty Images

Giuliana Chenal-Minuzzo a fost prima sportivă din Italia care a cucerit o medalia la JO de iarnă, urcând pe treapta a treia a podiumului în proba de coborâre, în 1952 la JO de la Oslo. Ea recidivat opt ani mai târziu, cucerind bronzul la JO de la Squaw Valley (SUA), de această dată însă la slalom uriaş.

Între timp, cu ocazia Jocurilor de la Cortina d’Ampezzo, din 1956, ea a fost prima sportivă care a rostit jurământul olimpic (atât la JO de vară, cât şi la cele de iarnă).

Jurământul olimpic, introdus pentru prima oară la Jocurile Olimpice de 1920, face parte din protocolul ceremoniei de deschidere a ambelor Jocuri, fiind încredinţat unui sportiv din ţara gazdă, care se exprimă în numele tuturor sportivilor participanţi la competiţie.

Giuliana Chenal-Minuzzo a cunoscut primele sale succese la sfâşitul anilor 1940 şi a fost multiplă campioană a Italiei la coborâre şi la slalom, în cursul anilor 1950, reaminteşte FISI, ai cărei responsabili sunt alături de familia fostei schioare ‘în aceste ore de durere’.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *