Mikaela Shiffrin acuză organizatorii de la Jasna de favoritisme

Americanca Mikaela Shiffrin, clasată pe locul 3 în proba de slalom uriaş de la Jasna (Slovacia), contând pentru Cupa Mondială feminină de schi alpin, s-a plâns după cursă de atitudinea ‘neprofesionistă’ a organizatorilor, care nu au reparat la timp o poartă înaintea trecerii sale din manşa a doua, pentru a o favoriza, în opinia sa, pe slovaca Petra Vlhova, informează AFP.

În timp ce Vlhova trecea linia şi se instala la conducerea cursei, ce avea loc aproape de domiciliul său, Shiffrin, înregistrată cu cel mai bun timp din prima manşă, era ultima la linia de start şi singura care putea să o devanseze.

În loc să plece cu câteva secunde mai târziu, americanca a fost nevoită să aştepte 3 minute şi 30 de secunde în zona de start pentru ca o poartă să fie reparată, ceea ce a reprezentat un timp mult prea mare pentru a fi recuperat.

‘Am fost un pic enervată pentru timpul scurs. A durat 5 minute în total să repare o poartă, când trebuia să se întâmple în 30 sec’, a spus Shiffrin la o conferinţă de presă.

‘Este frustrant. Eu am terminat pe 3 şi ea a câştigat. Dar această situaţie mi-a modificat concentrarea’, a adăugat Shiffrin.

Scris de: Bianca Șomlea

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine