Asocierea cuvintelor Cortina 2021 o să însemne mereu ceva pentru mine. Dar din păcate, ca de multe ori în sport, nu deznodământul la care speram și nici cel la care mă așteptam. Ceea ce s-a întâmplat înainte de CM 2021 va rămâne întipărit în mintea mea pentru toată viața, dar aceasta este o poveste pentru altă dată… Vă pot spune atât: este într-adevăr spectaculos.
După mica excursie de 2 zile din România, de la finalul lui ianuarie (prima și singura dată când am ajuns acasă din septembrie), am revenit cât am putut de repede în Austria, unde avem “casă” pe timp de iarnă. Ania a intrat în overdrive. Oarecum normal – începea Cortina, un eveniment pentru care s-a antrenat din momentul din care a fost anunțat.

Printr-o conjunctură favorabilă, să spunem, am reușit să obținem un antrenament care în mod normal nu ne era accesibil. Trei zile de viteză la Val di Fassa împreună cu 80% din echipele de Cupă Mondială. Aici nu existau țări mici, toate fiind refuzate. Cei mari se ajută doar între ei de multe ori. Prima manșă, eram la mijlocul traseului. O văd pe Ania că nu arată cum arată de obicei. Mă gândesc că este normal, nu am mai schiat de 2 săptămâni deja. O pauză așa de mare în mijlocul sezonului competițional se simte. Dar în fine, așa a fost voia secretarului. Ania îmi spune prin stație că o doare spatele. Ciudat, pentru că nu a mai durut-o spatele niciodată. Manșa următoare o văd că coboară îmbrăcată în derapaj și se oprește în dreptul meu. Ceva nu era în regulă. Dureri extrem de mari, necunoscute. Am abandonat antrenamentul în secunda aceea. Povestea lungă scurtă, după investigațiile făcute era evident că nu mai era cazul de schi până la Campionatul Mondial, dar nu era clar exact când își va reveni. După cum am mai declarat: am făcut tot ce este omenește posibil să se refacă și să poată participa la Campionatul Mondial în condiția fizică cea mai bună din situațiile date.
La Super-G nu a fost posibil să schieze, iar la Coborâre rezultatul sigur nu a fost ceea ce ne-am dorit. Comentariul de la televiziunea franceză (medaliata olimpică Carol Montiller) a prezentat perfect evoluția Aniei, nu aș putea să v-o descriu mai bine: “Suntem foarte fericiți să o vedem pe Ania Monica Caill, având în vedere circumstanțele, această tânără are o istorie extrem de tare. Și-a blocat spatele la antrenamentele dinaintea CM, iar acum 2 zile, când a fost proba de Super-G, încă nu putea să stea în poziție de coborâre nici în cameră. Antrenamentele oficiale a reușit să le facă doar la 80% și a fost selecționată pentru campionat după o lungă bătălie cu Federația Română. Nu știm de ce nu au vrut să o trimită, dar cert este că acum este la start. (…) Este extrem de “curat” schiul ei, se vede că nu se teme, dar și că îi lipsește puțină putere, nu este deloc ușor să îți dai drumul la 115 km/h pe o pârtie de genul ăsta, cu porți ascunse și vălurită. (…).”
Acest Campionat Mondial a fost unul complet atipic, cum sper să nu mai avem vreodată. Pentru mine, un eveniment de genul acesta trebuie să fie o mare sărbătoare, o mare petrecere. Acum ne aflam într-o Cortina d’Ampezzo pustie, simțeam că suntem la un CM doar în momentul când ajungeam pe pârtie.
La Combinată, pe partea de SL am dat de o gheață pe care am mai întâlnit-o doar în trei locuri în cariera mea: Kitzbuhel, Beaver Creek și Soci. Wow. A fost un scandal după cursă, pentru că multe dintre echipe au spus că nu era cazul să pui specialiștii probelor de viteză pe o asemenea pârtie la proba de SL, lucru cu care sunt de acord în totalitate.
Probele de viteză la masculin au fost, la rândul lor, destul de criticate. Era o pârtie nouă, spectaculoasă, însă la fel ca la Combinată, organizatorul a fost criticat pentru starea ei. La Coborâre au fost 2 rupturi de ligamente. Desigur că te poți accidenta oricând, însă lumea a criticat faptul că nu a fost pus un accent mai mare pe siguranța sportivilor.
Concluzie
Indiferent de ce se spune, nu era și nu este corect să îi fi cerut Aniei mai mult de la acest Campionat Mondial, în condițiile date. Însă chiar și așa, a reprezentat România cu cinste și a mers mai bine decât la CM precedent. Cu siguranță că nu este tot ce poate. Vă spun acest lucru complet obiectiv și cu mâna pe inimă. Din păcate, o serie de întâmplări nefavorabile a scris povestea noastră la Cortina. Însă, ca de obicei, revenim. Cred că lumea a înțeles asta. Nu ne oprim.
Vom munci. Mai profesionist. Mai inteligent.
Și vom schia din nou. Cât mai bine. Cât mai rapid. Și mai aproape.
Al dumneavoastră,
IOAN VALERIU ACHIRILOAIE
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine