Pârtia Olimpică din Borșa – o nouă șansă pentru stațiune

Schiez pe urmele de ratrack, pe o pârtie excelentă, cu suprafața perfectă, cu zăpadă tare și înghețată exact cum trebuie să fie, în dreapta văd ultra-modernele tunuri galbene de zăpadă, iar în stânga pot distinge la fel de moderna și de galbenă telegondolă și mi-e greu să realizez că sunt la Borșa. Borșa, Maramureș.

Mă uit cu coada ochiului către versantul celălalt, unde se vede clar pârtia adolescenței mele, încremenită în bună măsură în timp (voi reveni asupra ei), pentru a mă asigura că da, sunt unde știu eu că sunt. Galbenul e culoarea-jocker aici, pe Pârtia Olimpică și e foarte bine aleasă căci scoate în evidență toate investițiile de secol XXI făcute aici.

Am scris multe știri despre această pârtie pe baza comunicărilor din partea administratorilor, dar abia acum am ajuns să ne dăm pe ea, să vedem exact cum e. Și e faină de tot! Vorbim de o pârtie de 1652 de metri lungime (deocamdată), cu o diferență de nivel de 344 de metri, cu nocturnă și instalații de zăpadă artificială pe toată lungimea ei. Când am fost noi a nins mult, așa că am avut parte de un mix de zăpadă naturală cu zăpadă artificială, excelent bătut de cel care a manevrat ratrack-ul. De altfel, de la reprezentanții Biroului de Informare pentru Turism Borșa, am înțeles că cei de pe mașinile de bătut zăpada au beneficiat de cursuri prin stațiuni cu multă experiență în acest domeniu.

E o pârtie frumoasă, cu două schimbări de direcție, cu trei schimbări de pantă, câteva compresii și câteva zone ascunse, menită să crească nivelul de adrenalină, dar și de fericire în orice schior. Textul acesta este scris după o zi de vineri, cu lume puțină dimineața, când am putut să ne dăm cât de tare ne-am dorit.

În weekend se aglomerează, dar gondolele au câte 8 locuri, așa că nu stai mai mult de 10 minute la coadă, chiar dacă e multă lume. Atenție, însă, oamenii de la coadă sunt toți pe pârtie, așa că e musai să-ți adaptezi viteza și stilul de schi la această realitate. Când am schiat noi, skipass-ul pentru o zi, un cartonaș colorat, costa 100 de lei și era valabil toată ziua, inclusiv pe nocturnă, dar e o chestiune de zile până să se monteze turnicheții, care vor permite și tarife diferențiate. Vom reveni.

Locuri puține de parcare

Sub stația de plecare a Telegondolei se află o parcare cu două niveluri, curată și civilizată. Îți lași mașina, te echipezi folosindu-te și de băncile amplasate din loc în loc (un alt semn al lucrului bine făcut), urci câteva trepte acoperite cu o suprafață specială să nu aluneci și să nu-ți strici clăparii și ajungi direct la casierie și la locul de îmbarcare în gondole.

Din păcate, cele 60 de locuri ale parcării sunt, evident, insuficiente, așa că, dacă nu vii la prima oră (instalația pornește la 10.00 în timpul săptămânii și la 9.00 în zilele de weekend), trebuie să cauți alternative. Primăria a mai amenajat o parcare gratuită, dar e situată la vreo 300 de metri de pârtie și are, la rândul ei, doar vreo 60 de locuri. Se mai parchează, bineînțeles, pe marginea drumului, dar și în curțile oamenilor din zonă care au descoperit, astfel, un mod facil de a face niște bani.

Și dacă tot suntem la minusuri, aș menționa aici breteaua de legătură dintre stația intermediară a telegondolei (unde trebuie să cobori deocamdată pentru a putea schia) și pârtia propriu-zisă. Sunt vreo 200 de metri de plat pe care “pedalezi” și dai din bețe sau mergi cu placa în mână. Uitându-mă, însă, la pădurea din jur, realizez că nu exista o altă alternativă. Măcar ajungi încălzit la primul viraj, căci, în actuala configurație, pârtia începe cu o porțiune destul de abruptă, poate cea mai abruptă porțiune a sa.

Pârtie frumoasă, provocatoare

Dar cel mai mare minus îl reprezintă lipsa de alternative pentru începători. Nu există nicio pârtie albastră și nicio porțiune mai plată pentru inițiere la baza pârtiei. Nici pârtia asta roșie nu e ușoară și confortabilă pentru cei care nu stăpânesc foarte bine tehnica virajelor. Am fost asigurat, însă, că anul viitor vom avea, în partea superioară, o pârtie albastră de peste 1,5 kilometri lungime, dar și de o neagră de aproape un kilometru.

Practic, de la stația terminus a Telegondolei, se va pleca sau pe o albastră sau pe o neagră, care se vor continua, de la stația intermediară, cu actuala roșie. Ne vom bucura, deci, de o coborâre de peste 3 kilometri, dacă alegem varianta ușoară la început, sau de una de aproape 2,5 kilometri dacă ne dorim un început mai „hard”. Sau vom putea schia doar pe albastră, sau doar pe neagră, după cum dorim și după nivelul cunoștințelor în schi.

Și dacă tot am ajuns la capitolul perspective, aș vrea să le răspund celor care reproșează primăriei că au deschis o pîrtie neterminată, incompletă. Alternativa ar fi fost să nu avem anul acesta nimic. Să stăm până anul viitor cu o pârtie roșie, perfect funcțională, închisă. Așa că, din punctul meu de vedere, decizia administratorilor a fost corectă: i-au dat drumul, fără pârtiile din zona superioară, fără turnicheți la îmbarcarea în gondolă, cu multe alte lucruri neterminate, dar în condiții de perfectă siguranță și de plăcere a schiului. Mai degrabă se simte faptul că porțiunea de final n-a fost încă înierbată, așa că, în condiții de zăpadă puțină, mai ies pietre pe ici pe colo. Până anul viitor ne dăm pe ce avem, dar concluzia Ski Magazine este că avem o pârtie frumoasă, provocatoare și bine întreținută. Noi abia așteptăm să ajungem din nou la Borșa.

Istoria pârtiei

Și tot pentru cârcotași: Pârtia Olimpică se numește așa pentru că a fost o pârtie olimpică. Înainte de 1940, autoritățile maghiare de atunci și-au dorit organizarea la Borșa a Jocurilor Olimpice de Iarnă din 1948. Totul pornise de la intenția Comitetului Internațional Olimpic de a organiza o Olimpiadă în Europa de Est.  La 23 octombrie 1941, o comisie a Federației Internaționale de Schi vizitează stațiunea și aprobă înființarea unui Centru Olimpic.

Pe actuala Pârtie Olimpică au început să se organizeze competiții de schi și a fost construită și cea mai mare trambulină (naturală) din Europa.

Telecabina proiectată în 1944 nu a mai ajuns să fie făcută, după încheierea războiului tot proiectul fiind abandonat. Asta e povestea pe foarte scurt.

Pentru nostalgici

Să revenim la zilele noastre. La Borșa, acum, există și alternativa de a schia pe pârtia veche cu telescaun, Brădet sau Teleferic ( i se spune în mai multe feluri) și chiar pe pârtia cu teleschi de sub Vârful Știol. Nu știu când se deschide cea din urmă, noi am prins-o închisă ca de obicei, dar am avut noroc de zăpadă multă pe cea de sub telescaun.

Poate că sunt eu nostalgic, vă spuneam că e pârtia adolescenței mele (aici venea tot Clujul la schi în anii ’90), dar chiar m-am bucurat de experiență. Totul e complet diferit față de Pârtia Olimpică. De la telescaunul care face 17 minute până sus, la felul în care e pregătită suprafața. Administratorii au bătut doar jumătatea din stânga, așa că cealaltă jumătate a pârtiei a rămas un rai pentru iubitorii de pulvăr, mai ales că a nins continuu la minus 9-10 grade. Nici partea pe care a trecut ratrack-ul nu era tare.

Am avut o zi de schi pe zăpadă naturală, în care schiul se afundă puțin, chiar dacă e bătută. Suprafața nu e foarte rapidă, dar îți dă o senzație pe care nu o mai regăsești pe pârtiile din ziua de azi. De altfel, cam toți din jur aveau schiuri all-mountain, schiuri de off-piste sau chiar schiuri de tură. Nu mai vorbesc de boarderi, care căutau și linii prin pădure, unde aveau milioane de posibilități. A fost frumos! În plus, pentru că telescaunul e foarte lent, pârtia nu e aglomerată, indiferent cât de mare e coada jos. Dar, din păcate, coada care se formează e chiar mare. Și lentă. Am făcut două ture în două ore (sâmbăta) după care am renunțat. Dar umblă vorba pe aici că anul viitor actualul telescaun rămâne fără autorizație ISCIR și că va trebui schimbat. Asta ar fi șansa ca pârtia veche să reprezinte cu adevărat o alternativă la cea nouă, sau la cele noi, căci până atunci vor fi terminate toate.

Iar dacă primăria va reuși să construiască telescaunul pe care și-l propune, care să lege cele două pârtii, Borșa va deveni cu adevărat o stațiune de schi, capabilă să concureze cu oricare alta din țară. La cum au mers lucrurile în ultimii ani, eu sunt convins că într-un viitor foarte apropiat cele două pârtii vor fi legate printr-un telescaun. Mai trebuie, însă, neapărat găsită o solutie pentru ruina hotelului Stibina și pentru hotelul Cascada, aflat, se pare, in conservare, care sluțesc acum aspectul stațiunii. Plus o reamenajare a parcărilor de sus, din zona hotelurilor și a spațiilor verzi. Și poate vor fi finalizate toate acele noi hoteluri și pensiuni aflate în diverse stadii de construcție în stațiune. Și poate că unul dintre cei care au început să câștige mai serios de pe urma venirii turiștilor va face și un pub în zonă, căci acum singura opțiune de petrecere a serii o reprezintă restaurantele hotelurilor sau petrecerea în aer liber, foarte faină de altfel, care se naște, de obicei, la baza Pârtiei Olimpice.

Scris de: Andrei Huțanu

Foto: Andrei Huțanu