Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ploi în zonele de munte, care vor duce la topirea zăpezii.
Până sâmbătă seara, zonele montane sunt sub avertizare Cod galben de ploi.
Astfel, în jumătatea de vest a Carpaților Meridionali, precum și în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali va ploua însemnat cantitativ și se vor acumula 50-70 l/mp, determinând topirea stratului de zăpadă.
De asemenea, va ploau local în Banat și Maramureș, unde cantitățile de apă vor depăși 30-40 l/mp.
Temporar vântul va avea intensificări în Dobrogea și în estul Munteniei, cu rafale de 55-65 km/h și izolat peste 70-75 km/h.
Meteorologii au emis și o informare meteo, valabilă în întreaga țară. Astfel, în cea mai mare parte a țării va ploua mai ales sub formă de aversă, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 20-40 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45-55 km/h. La munte, la altitudini de peste 1700 de metri, rafalele vor depăși 80 km/h.
Vineri, 1 aprilie, vremea va deveni instabilă, vor fi descărcări electrice, iar în regiunile sudice posibil și vijelii.
Începând de sâmbătă, 2 aprilie, vremea se va răci treptat. Din dimineața zilei de duminică, 3 aprilie, în jumătatea de nord a teritoriului vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar la munte va ninge.
Scris de: Călin Pop
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine