„Siga-siga” sau farmecul nebun al schiului în Grecia

„Schi? În Grecia?!?”. Îndrăgostiți cum suntem de litoralul grecesc, mulți dintre noi nu am mai privit dincolo de plaje, spre cealaltă Grecie – cea cu vârfuri muntoase de aproape 3000 de metri, stațiuni de schi, defilee și peisaje maiestuoase. Începând cu această iarnă, am început să explorăm Grecia de dincolo de plaje.

După un scurt zbor București – Salonic, am ajuns la poalele Olimpului la începutul postului Paștelui ortodox, printre petreceri stradale și focuri de tabără; în dulcele stil grecesc, am început cu un ocol: n-ai cum să treci pe lângă Olimp și să nu-i faci măcar o scurtă vizită. Orășelul Litochoro, al cărui nume înseamnă – depinde pe cine întrebi –  Locul pietros sau Locul de rugăciune are reputația de poartă principală de acces spre Olimp. Într-adevăr, strecurându-te pe străduțele înguste, pavate și mărginite de căsuțe din piatră, ajungi la impresionantul defileu Enipeas, care poate fi parcurs cu ușurință mergând pe trotuarul construit deasupra aducțiunii de apă a orășelului, care provine din așa-numita Cadă a lui Zeus – o piscină naturală despre care se spune că era folosită de Zeus ca ascunziș în aventurile sale.

De aici se desfășoară trasee pentru acces spre masivul Olimpului – care merită un articol separat; iarna se face aici schi de pârtie pe versantul vestic, precum și schi de tură, iar zăpada de pe creste ține de prin noiembrie și până în martie-aprilie. Deși cabanele din golul alpin sunt închise pe perioada iernii, există refugii care pot fi folosite și iarna.

La nord-est de Olimp, în apropiere de orașul Katerini, capitala prefecturii Pieria, se află prima stațiune de schi pe care am vizitat-o – Elatohori. Având vederi spectaculoase spre Muntele Olimp și spre litoral, stațiunea este destul de reprezentativă pentru nordul Greciei, având 9 kilometri de pârtii roșii, albastre și negre, deservite de un telescaun de două locuri, două teleschiuri și două baby ski-uri. Instalațiile nu sunt nicidecum moderne, fiind similare cu cele din stațiunea Șuior, de exemplu.

Din filmul schiului în Grecia lipsește însă aproape cu desăvârșire noțiunea de grabă; vii aici ca să te îndestulezi nu neapărat cu kilometri parcurși pe zi, ci cu priveliști, tihnă și tot ce ține de plăcerile culinare. Da, grecii își respectă plăcerile și le acordă timp; e păcat să mănânci mâncare proastă, e păcat să te grăbești, e păcat să nu schimbi două-trei-cincizeci de vorbe cu un prieten sau un necunoscut când ai prilejul. Chiar și în cele mai mărunte stațiuni vei găsi un mare restaurant-lounge-apres-ski amenajat cu mult bun gust atât estetic cât și culinar, cu prețuri cumsecade, muzică de calitate, un șemineu uriaș și priveliști largi care îmbie la tihnă și taifas. Prețurile cumsecade se extind și la costul ski pass-ului, care este cuprins între 15 și 20 de euro pe zi.

În drum spre următoarea destinație schioristică, aflată în prefectura Imathia din regiunea Macedonia Centrală, am făcut o escală la unul dintre cele mai spectaculoase muzee in-situ din Grecia, aflat lângă localitatea Vergina. Aici a fost descoperit în secolul trecut complexul funerar intact al împăratului Filip al II-lea – tatăl lui Alexandru cel Mare. Muzeul aflat sub pământ îți poartă pașii alături de cei ai legedarilor conducători din antichitate, iar multitudinea de artefacte expuse aici – inclusiv unica pictură din acea perioadă cu Alexandru cel Mare – sunt printre cele mai bine prețioase descoperiri din Grecia Antică.

Încărcați cu istorie, urcăm apoi serpentinele spre domeniul schiabil 3-5 Pigadia; întrebând localnicii, am aflat că neobișnuita denumire înseamnă 3-5 Izvoare: 3 pe un versant, 5 pe celălalt – deși în prezent nu mai există niciunul. Stațiunea are 9 kilometri de pârtii albastre și roșii, un telescaun, patru teleschiuri și instalații de zăpadă artificială.

Deși nici aici instalațiile nu sunt rapide, sunt prevăzute numeroase investiții care includ un telescaun rapid și extinderea sistemului de tunuri de zăpadă; deocamdată este finalizat un nou restaurant – apres ski deosebit de plăcut și un centru de închirieri.

După o cină copioasă și un somn bun în Veria, am ajuns în cel mai înalt domeniu din Grecia – Voras-Kaimaktsalan, aflat chiar pe granița cu Macedonia de Nord – sau Skopia, cum îi spun grecii. Între 2050 și 2480 de metri altitudine se desfășoară zece pârtii ușoare și medii deservite de cu un telescaun, trei teleschiuri și două baby-ski-uri. Toate pârtiile sunt în gol alpin, iar pe vreme senină se vede atât Muntele Olimp, cât și golful Thermaic din dreptul Salonicului. Pe vârful Kaimaktsalan din apropiere – al treilea ca înălțime din Grecia, la 2524m – se află capela Profetul Ilie, construită în 1920 de sârbi din obuzele rămase în urma luptelor dure purtate aici în Primul Război Mondial.

După o zi frumoasă pe pârtiile din Voras-Kaimaktsalan, am înnoptat în sătucul montan Agios Athanasios, aflat la circa 20 de minute distanță de pârtii; abandonat acum câteva decenii de locuitorii săi, a revenit la viață odată cu înființarea domeniului de schi. Clădirile tradiționale din piatră și lemn au fost renovate și transformate în pensiuni, hoteluri, restaurante și cafenele extraordinar de plăcute, iar priveliștea lacului Vegoritida la răsărit este de neuitat.

Ziua următoare am ajuns într-un alt sat montan cu totul aparte: Nymfaio. Chiar la intrarea în satul construit din lemn și piatră, îmi atrage atenția un indicator cu caractere latine: ”La Moară”. Apoi, aud un prietenos ”Bună dziua!” – suntem într-un sat aromân – sau vlah, cu îi spun grecii.

Aromânii sunt o etnie răspândită în zona muntoasă de pe teritoriul a patru țări – Albania, Grecia, Bulgaria și Macedonia de Nord. Vocabularul și gramatica sunt similare cu româna, iar accentul aduce cu cel din graiul moldovenesc; o bună parte din cuvinte sunt identice, altele sunt similare, iar cam o treime sunt diferite.

Am plecat nostalgici din frumosul Nymfaio pentru a descoperi domeniul schiabil Vigla Pisoderi – 13 kilometri de pârtii de toate culorile, două telescaune și două teleschiuri. Este domeniul cu cele mai lungi pârtii, însă telescaunele sunt tot de rit ”siga-siga”, adică fără grabă – o urcare durează cam un sfert de oră.

Este ritmul cu care trebuie să te obișnuiești dacă vrei să schiezi în nordul Greciei – aici te bucuri de peisaje, de coborârile pe pârtiile late, cu pantă perfectă, și mai oprești la un apres ski sau la restaurantul cu tot felul de bunătăți. Am încheiat ziua în Florina, capitala prefecturii cu același nume.

Dimineața ne-a găsit în drum spre munții Pindului – ”coloana vertebrală” a Greciei continentale, ce se întinde de la granița cu Albania până la Peloponez și au altitudinea maximă de 2637 de metri. Prima oprire a fost la domeniul schiabil Vassilitsa – un loc cu totul aparte datorită pinilor seculari din specia denumită local ”Robolo” care mărginesc pârtiile aflate la limita golului alpin – între 1640 și 2110 metri. Este un peisaj aproape mistic, ce aduce cu stampele japoneze; iar dacă mai pui și cei 30 de centimetri de pulvăr așternuți înaintea sosirii, te simți cu adevărat ca în Japow.

Munții Pindului au avantajul că se află ”în prima linie” față de fronturile atmosferice venite dinspre Marea Ionică, așadar primesc multe precipitații pe tot parcursul anului. Terenul deschis de aici se pretează de minune pentru freeride și schi de tură, însă ne-au plăcut mult și cele 14 pârtii de toate gradele de dificultate, deservite de două telescaune lungi și cinci teleschiuri. Suntem în continuare în ținutul aromânilor, care îți oferă invariabil un zâmbet cald când aud că ești din România și te salută pe limba ta.

N-am ieșit din ținutul aromânilor nici în ultima seară; am înnoptat ”La Noi” – o pensiune extrem de primitoare din satul Samarina, aflat în apropierea domeniului schiabil. A doua zi, un drum pitoresc și întortocheat prin munți ne-a adus spre sud, la localitatea Metsovo – un centru cultural important pentru aromâni și poarta de acces spre domeniul schiabil Anilio, aflat între 1600 și 1800 de metri altitudine.

Aici, un telescaun, două teleschiuri și două baby-schiuri deservesc 13 kilometri de pârtii de toate nivelele de dificultate. Și aici, un restaurant și un apres ski cu vederi spectaculoase spre munții învecinați te pun pe picioare atunci când ai obosit.

Schiind în Grecia în zilele răcoroase ale iernii târzii, am constatat că acea căldură pe care o simți atunci când ajungi aici vara aici nu se datorează doar soarelui: cel puțin jumătate din căldură vine dinspre oameni, care știu să te facă să te simți bine venit, și pentru care”filoxenia” – sau ospitalitatea față de străini – nu este nicidecum o noțiune abstractă sau perimată, ci un principiu esențial.

Scris de: Iancu Verdeș