Am o legătură specială cu Borșa – e locul în care am învățat să schiez și în care am continuat să vin an de an. Lipsa investiilor în zonă m-a făcut în ultimii ani să ocolesc locul.
În ultimele săptămâni, febra din jurul noii părții și a noii gondole m-a prins și pe mine. După ce am citit articolul prietenului și colegului, Andi, am decis că e cazul să dau o fugă și să-mi fac propria părere. Am ales să vin în timpul săptămânii pentru a evita aglomerația de weekend.

Încă de la început am fost plăcut impresionat de parcarea de la baza gondolei – e mică, clar neîncăpătoare pentru numărul mare de schiori, dar e un început; pentru prima oară în România nu mi-am rupt gâtul pe scările de acces dinspre parcare spre pârtie, acestea fiind dotate cu un antiderapant – lucru nemaiîntâlnit de mine la nici o stațiune.

Privind nouă gondola în față și la stânga peste vale, vechea pârtie, m-au năpădit amintiri frumoase. Nu-mi venea să cred că „minunea” e gata și e funcțională. M-au impresionat până și porțile de acces de ultima generație… n-am mai văzut pe la noi; oamenii de la cablu zâmbitori și primitori. Drumul cu gondola a fost plin de „wow” din gurile fiecăruia. Mi-au atras atenția stâlpii de iluminat – foarte profi – și sistemele de securitate de pe marginea pârtiei (plasele de siguranță); cred că doar în Poiană am mai văzut ceva similar.

Am schiat foarte mult în afara pârtiei, terenul fiind extrem de ofertant. Nu credeam că cea mai făină tură de offpiste de anul ăsta o voi da prin curțile oamenilor de sub traseul noii gondole. Momentan, pârtia deservită de gondolă, plecă de la stația de mijloc a acesteia. Are o lățime considerabilă, o pantă constantă și are o dificultate (din punctul meu de vedere) ușor spre mediu.

O văd absolut ideală pentru carving. Calitatea zăpezii de acum, cât și (probabil) skill-ul celor de pe mășinile de bătut zăpadă m-au făcut să mă simt la fel de bine și la prima oră, și la finalul zilei pe pârtie. Am auzit „n” păreri despre pârtie; am fost chiar și eu cârcotaș. Cred că cel mai bine e să vii aici ca să-ți faci o părere!

Borșa, you blew my mind!!! Finalizarea gondolei și a pârtiei au pus din nou Borșa pe harta stațiunilor ce merită vizitate.
Scris de: Radu Solovăstru
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine