Fane Tulpan, la OUTDOOR Live: “Să nu rămână pe munte decât urma pașilor tăi”

Iubiți natura și aveți grijă să nu rămână pe munte decât urma pașilor. Este mesajul pe care Teodor Tulpan (Fane), primul român care a atins vârful Everest într-o expediție complet românească, l-a transmis tuturor în cadrul primei emisiuni OUTDOOR Live. Alpinist, salvator montan, parapantist și amator de toate sporturile outdoor, Fane ne-a vorbit despre măsurile de siguranță și ne-a dat sfaturi de urmat pe munte.

Lumea, după ce a stat mai bine de 2 luni în casă, fuge mâncând pământul către munte. Dar nu trebuie uitate regulile. Există un așa zis Decalog al turistului. În primul rând trebuie să respectăm muntele, la fel cum respectăm casa noastră, începând de la a nu lăsa tot felul de deșeuri, de chiștoace de țigări, la fel și fel de sticle. Se spune că pe munte să nu lași decât urma pașilor tăi.

Faptul că multă lume își cumpără echipament acum e un avantaj. Dar mulți dintre cei care au accidente au echipamente, dar nu știu să le folosească. De asta, chiar și eu personal, am ales să îndrum tinerii. Am înființat școala de mers pe munte, Mont Aventura. La sfârșitul lunii iunie vreau să fac la Bâlea o școală de inițiere în alpinism, în care cei care vin ar trebui să aibă, în principiu, peste 18 ani. Vor învăța să facă noduri, să se echipeze corect, să-și facă rucsacul, să așeze echipamentul în rucsac cum trebuie. Vor face o introducere despre ce înseamnă echipamentul de munte, noțiuni elementare de cățărare pe muchii, pe creste, cât și pe porțiuni de văi.

În cadrul emisiunii, Fane Tulpan a răspuns întrebărilor punctuale adresate de urmăritori. Una dintre ele a fost unde campăm și cum ne protejăm de animalele sălbatice atunci când mergem pe munte.

Pentru cei care au fost în special în zona Bucegilor, acolo scrie foarte mare: nu campați, nu faceți focul, nu lăsați gunoaie. Ghiciți unde se pun corturile?! Exact acolo. Vedeți că urșii au început să iasă tot mai mult după mâncare, pentru că au ieșit din iarnă și încep să acumuleze grăsime. Ei în general vin după mâncare, indiferent ce e. E indicat să punem corturile în locuri amenjate special. Dacă nu avem această locație, mâncarea și tot ce miroase, începând de la detergenți, săpunuri, și așa mai departe, este bine să le punem la o distanță de 25-30 de metri de cort, într-un copac. În cazul în care vine un animal sălbatic nu va veni la noi la cort. Dacă știm că zona e frecventată de animale sălbatice, seara facem gălăgie și facem și un foc, iar animalele nu o să vină. Omul nu e vânat pentru animelele de la noi. Omul e vânător.

Oamenii vor să facă filmări foarte aproape cu ursul și îi dau de mâncare chiar din mână. E o greșeală. Vrei să pozezi ursul?! Lasă-l la distanță de 25-30 de metri. Poți să îl apropii cu zoom. E un animal sălbatic, nu știm de ce se sperie. Și o poză se poate transforma ușor într-un accident neplăcut. În plus, animalele se învață cu oamenii și de aceea sunt și bracolate.

Părerea mea este că cel mai periculos animal este omul prin interacțiunea lui de obicei strică, degradează mai mult decât are nevoie. Șerpii și paianjenii sunt un exemplu. Dacă te sperie ceva, fugi. Dacă chiar suntem pe poteci unde vedem că sunt șerpi, mai ales în zone de calcar, atunci le evităm. Șerpii stau pe potecă să se încălzească sau ca să-și schimbe pielea, nu ca să atace turiști.

Pentru cei care vor să învețe cum să zboare cu parapanta, Fane Tulpan a explicat că doritorii trebuie să urmeze o școală de parapantă și să obțină brevet de pilot, pentru că cei care zboară cu parapanta se încadrează, din punct de vedere legal, la piloți de aeronave ultraușoare fără motor. Echipamentul trebuie să fie omologat, iar zborul trebuie anunțat înainte la autoritatea aeronautică.

Fane Tulpan le-a dat sfaturi și celor care vor să mai prindă ceva zăpadă pe culmile munților.

Cei care practică freeride-ul, schiul off piste, trebuie să nu-și depășească pregătirea lor, să nu se ia după restul colegilor cu care pe principiul că dacă ală a coborât, cobor și eu. Niciodată nu te bagi pe o pțrtie pentru care nu ești pregătit. Apoi, să nu uităm de echipamentul specific. Trebuie să avem echpament de protecție: cască, lopată, tot, în caz de avalanșă.

Împreună cu salvatorul montan Vasile Cipcigan, moderatorul emisiunii OUTDOOR Live, Fane Tulpan a prezentat 10 recomandări pentru toți cei care merg pe munte:

  1. Informați-vă asupra traseului și a vremii
  2. Dacă nu aveți informații la îndemână, sunați la Dispeceratul Salvamont România
  3. Nu uitați să mergeți în grup de trei persoane, așa cum prevede legislația acum
  4. Întotdeauna trebuie să respectăm regulile impuse de autorități
  5. Respectați muntele, zona în care mergeți, cabana sau refugiul în care dormiți, personalul care este acolo, salvatorii montani, rangerii, jandarmii, ciobanii etc.
  6. Mergeți pe munte cu echipamentul adecvat. Vremea pe munte se schimbă foarte repede, pregătiți-vă întotdeauna și pentru vreme proastă
  7. Lăsați toate așa cum sunt. Natura este frumoasă. Nu călăriți toate mumentele naturale, nu rupeți florile colț sau orice floare, nu faceți gălăgie și nu dați cu pietre după capre negre sau marmote
  8. Dacă vrem să nu fim deranjați de animale sălbatice, vorbiți între voi. Ele ne aud și se îndepărtează. Pentru ele noi suntem un pericol
  9. Nu faceți focul dacă sunteți aproape de pădure. În ultimele săptămâni au fost incendii extraordinare de vegetație. Faceți doar în cazuri excepționale un foc mic
  10. Să începem cu mișcarea ecologică din oraș. Să folosim bicicleta și mersul pe jos

Urmărește întreaga emisiune OUTDOOR Live cu Fane Tulpan, aici.

OUTDOOR Live este un proiect Outdoor Magazine dedicat tuturor iubitorilor de natură și activități outdoor. Moderatorul emisiunii, alpinistul și slavatorul montan Vasile Cipcigan, va prezenta, alături de invitații săi, povești de pe munte, sfaturi și va dezbate cele mai interesante teme din domeniu. Emisiunea va fi difuzată live, în fiecare miercuri, de la ora 20.00, pe canalele oficiale Ski&Outdoor Magazine: Facebook, You Tube și pe ski-outdoor.ro.

Scris de: Bianca Șomlea

sursa foto: FB/Teodor Tulpan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *