‘Dacă muntele ar fi o scenă, Fane Tulpan ar fi orchestra’

Photo credit: Cristian Vasile

Teodor Tulpan, Fane după cum îl știu prietenii, este unul dintre cei mai mari alpiniști ai țării. Este primul român care a atins vârful Everest într-o expediție complet românească (2003). Prima expediție în afara României a realizat-o în 1996 când a atins vârful Lenin (7.134 m) din Asia Centrală. Fane Tulpan este și salvator montan, trainer la Școala de Mers pe Munte Tășuleasa Social și amator de aproape toate sporturile outdoor. Unul dintre preferatele lui: zborul cu parapanta. Invitat în prima emisiunea OUTDOOR live el a povestit  cu Vasile Cipcigan despre toate experiențele inedite trăite pe munte.

Vasile Cipcigan: Pe Fane Tulpan l-am cunoscut în 2011. A venit în Cluj la o prezentare și după câteva luni escaladam împreună cel mai înalt vârf din America de Nord, vârful McKinley. Când am mers împreună să luăm viza, mie mi-a dat pe 10 ani, la Fane i-a dat pe 3 luni. N-am înțeles de ce, dar mi-am dat seama după aceea: pentru că avea pașaportul plin de destinații interesante. Nu numai pentru noi, ci și pentru cei de la ambasada americană. Dacă muntele ar o scenă, el ar fi orchestra. Practică toate sporturile montane pe care noi le cunoaștem. Fane, um te-ai prezenta tu? Cine e Fane Tulpan?

Fane Tulpan: Mi-a plăcut dintotdeauna să îmbin utilul cu plăcutul. Adică mersul pe munte cu sporturile de munte: alpinismul, schiul, ciclismul montan, mai târziu am descoperit zborul cu parapanta, sport de care m-am îndrăgostit foarte mult. Cred că oricine își dorește să zboare și să fie liber, mai ales dacă îl scutește de câteva ore de coborât de pe munte.

În primul rând, sunt un iubitor e munte. Îmi place să merg pe munte de la 12 ani, în jurul Sibiului. Am început cu Munții Cindrel, mai apoi am descoperit Munții Făgăraș. În 1996 am început să ies din țară. Am fost în prima expediție externă. Am fost în Munții Pamir, pe vârful Lenin, la 7.134 m. Am visat de mic să ajung pe cel mai înalt vârf al planetei, pe vârful Everest.

Sunt 17 ani de când a escaladat Everestul. În 22 mai 2003 am avut onoarea și privilegiul de a face parte din prima echipă românească care a ajuns pe cel mai înalt vârf din lume, vârful Everest. Eu am reușit să ajung alături de încă trei colegi: Marius Gane, Lucian Bogdan și Gheorghe Dijmănescu. Binențeles a fost o muncă a unei întregi echipe pornit în urmă cu 3 ani. Efectiv în Nepal am stat 2 luni și jumătate, iar expediția s-a încheiat cu escaladarea vârfului, iar victoria a fost întoarcerea tuturor în siguranță. Mai ales că am avut și vreme deosebit de potrivnică. Vântul a bătut și cu 300 km/oră la rafale, temperaturile au fost foarte scăzute, și de -50 de grade, dar faptul că am fost o echipă unită și bine echipată, omogenă, a dus la o victorie.

Vasile Cipcigan: Care este cel mai dificil proiect montan la care ai lucrat?

Fane Tulpan: Cel mai dificil a fost proiectul cu expediția Everest. A fost foarte îndelungat. Și prima expediție din 1996 a fost, pentru că era prima expediție, nu mai fusesem la altitudine. Nu știam colegii.

Vasile Cipcigan: Cum facem să educăm populația?

Fane Tulpan: De aceea m-am implicat la Tășuleasa Social. Au fost 800-1000 în decursul celor peste 5 ediții și cei care veneau erau iubitori de munte, dar nu știau cum se folosește echipamentul de munte, nu au mai mâncat la ceaun. Am intrat și în rândurile Salvamontului din 1993, iar din 1999 sunt instructor național Salvamont și îi pregătesc pe cei care vor să devină salvatori montani cu certificat. Nimeni nu e ferit de riscurile și pericolele care există pe munte.

În primul rând trebuie să respectăm muntele, la fel cum respectăm casa noastră, începând de la a nu lăsa tot felul de deșeuri, de chiștoace de țigări, la fel și fel de sticle. Se spune că pe munte să nu lași decât urma pașilor tăi.

Faptul că multă lume își cumpără echipament acum e un avantaj. Dar mulți dintre cei care au accidente au echipamente, dar nu știu să le folosească. De asta, chiar și eu personal, am ales să îndrum tinerii. Am înființat școala de mers pe munte, Mont Aventura. La sfârșitul lunii iunie vreau să fac la Bâlea o școală de inițiere în alpinism, în care cei care vin ar trebui să aibă, în principiu, peste 18 ani. Vor învăța să facă noduri, să se echipeze corect, să-și facă rucsacul, să așeze echipamentul în rucsac cum trebuie. Vor face o introducere despre ce înseamnă echipamentul de munte, noțiuni elementare de cățărare atțt pe muchii, pe creste, cât și pe porțiuni de văi. Apoi o să mergem în coardă, câte trei binențeles cî nu putem să mergem mai mulți. Cei care vor să meargă mai sus de cabană, să aibă libertatea să urce mai sus. În plus, mulți vor să meargă în afară, cum ar fi Mont Blanc, fie Austria, unde sunt zone tehnice, iar cei care organizează ture acolo nu se ocupă și de pregătire.

Vasile Cipcigan: Povestește-ne despre pasiunea ta pentru zborul cu parapanta.

Fane Tulpan: Primul meu zbor în afara țării a fost în Tien Shan, când am decolat de la 6.000 de metri altitudine. În 1995 era pentru mine un zbor extraordinar. A fost un vis! Eu am zburat 45 de minute, iar colegii mei au coborât în 8 ore de acolo din munte, pe jos. După am aflat că a fost și un record. Am fost primul care a zburat în aceas zonă unde era și zonă de război, la graniță cu Kazakhstan, Kurdistan și China. Dar nu am avut probleme cu militarii. A trebui însă să revin, pentru că în zona de ghețar, în jurul altitudinii de 3.900 de metri a fost foarte, foarte cald. Am pornit de la 20 de grade la -30 de grade cât era pe ghețar, până m-am acomodat a durat puțin. Al doilea zbor a fost în Argentina, la Aconcagua, la 5.600 de la Cuibul Vulturilor. Așa se cheamă. Am zburat tot așa în jur de 30-40 de minute. Cel mai spectaculor zbor a fost din Everest din 2003, când am decolat de la undeva 7080 de metri și am zburat timp de 30 de minute fiind cel mai lung zbor în Everest ca durată. Un record neomologat. Anul aceasta am fost omologat de recordul.ro.

Vasile Cipcigan: Tu ești implicat și în acțiuni sociale. Acțiuni sociale, de împădurire. Povestește-ne puțin despre asta.

Fane Tulpan: Da, pe lângă că sunt trainer alături de tine la Tășuleasa Social, de la ei am învățat despre plantare, despre ce înseamnă împăduriri. Am luat experiența lor și, împreună cu o echipă de la Sibiu, am înființat Cu verdele-n SUS. Și de 3 ani am reușit să creștem o pădure, în zona Arpașului. Sunt circa 3 hectare de stejar. Am mai plantat și în alte zone diverse specii de arbuști. Vreau să promovez acest lucru. Trebuie acțiuni pentru că nu putem lupta cu camioanele de lemne. Pe noi ne interesează ca noi, copii și nepoții noștri să aibe în continuare pădure. Ce plantăm noi aici, peste 80-100 de ani va avea într-adevăr o valoare.

Lumea e nemulțumită de treaba asta cu camioanele și trenurile încărcate cu lemne. E o treabă bună pe de-o parte, dar nu trebuie nici să sărim tot timpul în sus pentru că de obicei, pădurea din România este o pădure de producție. Adică are rolul de fi tăiată când ajunge la maturitate, adică în jur de 100-120 de ani. Problema este că nu plantează cei care taie de fiecare dată. Direcțiile silvice își fac treaba. Au plantat în perioada asta peste 1 milione de puieți, ceea ce e un lucru extraordinar. Fac și eu apel. În toamnă, când vor fi acțiuni de împădurire. Fie cu Tășuleasa Social, fie Cu verdele-n SUS sau cu orice altă asociație, cei doritori să ia legătura cu ei și să participe la plantări. Este un lucru extraordinar să te poți mândri că ai plantat un copac, 10 sau chiar mai mulți. Ceva sigur rămâne după tine în viața asta.

Urmărește integral prima emisiune OUTDOOR live cu Teodor Tulpan, aici.

Interviu realizat de Vasile Cipcigan

Sursa foto: FB/Teodor Tulpan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *