Mai este puțin până la Bucovina Ultra Rocks. Cursa de alergare montană ce îi poartă pe participanți pe plaiurile magice din Bucovina are loc în 8-9 august. Printre cei înscriși se numără și Vlad Pop Crișan, care va alerga cei 105km pentru bursele MagicEDU, destinate copiilor cu probleme oncologice.
Cel mai lunga traseu al cursei porneste de la baza pârtiei Runc și urcă pe vârful Rarău de două ori (cu o buclă prin Cheile Moara Dracului și Codrul Secular Slătioara), apoi urcare pe Pietrosu Bistriței prin Zugreni, coborâre lungă în satul Rusca și urcare pe vârful Giumalău de două ori (cu o buclă în Valea Putnei și Codrul Secular Giumalău), coborare în TransRarău după care direct către finish în Câmpulung Moldovenesc pe pârâul Mesteacăn.
- Rarău (1) km 14 – AHC – (1200+, 300-)
- Moara Dracului Km 21 – HC (1270+, 1240-)
- Slatioara km 27 – AHC (1580+, 1390-)
- Rarău (2) km 34 – AHC – (2450+, 1540-)
- Zugreni km 44 – AHC (2660+, 2630-) Cut-off time: 12h
- Pietrosu Bistriței km 48 – C (3800+, 2730-)
- Rusca km 58 – AHC + Drop Bag (3900+, 3850-) Cut-off time: 16h
- Giumalău (1) km 68 – HC (5120+, 3970-)
- Valea Putnei km 78 – AHC (5220+, 5030-) Cut-off time: 21h
- Giumalău (2) km 90 – HC ( 6470+, 5210-)
- Poiana Stânii km 95 – AHC (6720+, 5850-)
- Finish Câmpulung Moldovenesc km 105 – AHC (7200+, 7200-)
Mai multe detalii, aici.
Despre bursele MagicEDU
Bursele MagicEDU susțin financiar reintegrarea copilului la școală, pe o perioada de un an, acoperind cheltuielile pentru rechizite școlare, cărți, pregătire la materii din care copii susțin examenele de capacitate sau bacalaureat. În anumite cazuri, bursele susțin și copii care urmează facultatea. Valoarea unei burse este de 500 de RON, în fiecare lună, timp de un an de zile. Începând cu anul 2018 au fost oferite, timp de un an, 15 burse pentru educație MagiCAMP.
Sute de kilometri alergați la Cercul Polar pentru 100 de burse magice
Vlad Pop Crișan are 33 de ani și a devenit voluntar Magic după ani de zile în care a întruchipat zeci de personaje vesele, care-i făceau să râdă pe copiii bolnavi de cancer tratați la spitalul din Cluj. În prima tabără la care a participat, în 2015, Vlad a cunoscut un băiețel care i-a schimbat viața și care l-a inspirat să devină ceva la care nu s-a gândit până atunci: alergător de maraton. A participat la unul dintre cele mai dure competiții din lume 6633 Arctic Ultra pentru a sprijini pe acești copii, iar în martie 2019 s-a întors victorios după ”cursa mică”, cea de 193 de kilometri printre ghețurile arctice.
Anul acesta, Vlad a anunțat că va alerga pe ruta maximă, ca să strângă bani pentru 100 de burse educaționale, acordate timp de un an unor copiii diagnosticați cu cancer, care au suferit arsuri sau au pierdut un părinte ori un frate. Deși a fost retras din cursă de organizatori din cauza degerăturilor și a problemelor fizice care au apărut pe traseu, el a reușit să adune toți cei 600.000 de lei necesari, prin implicarea celor care l-au susținut.
Sportivul spune că va continua să participe la competiții pentru bursele MagicEDU.
Cei care vor să contribuie, pot dona 4 euro prin SMS la 8864, cu textul MAGIC sau pe https://asociatiamagic.ro/.
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine
Multumesc mult pentru ca sunteti alaturi de MagiCAMP