BUCOVINA Ultra Rocks – “Bătălia Zmeilor”

Am vrut să-i spun “Bătălia Titanilor” dar suntem în Bucovina și aici zmeii sunt la ei acasă. Este punctul meu de vedere. Am văzut lista de start și cum să-i spun altfel acestui eveniment având în vedere cine participă – toți zmeii și zmeoaicele… Dacă ar fi să faci o listă cu primii 100 alergători montani din România, 95 dintre  ei se regăsesc pe listele de start de la Bucovina Ultra Rocks.

După cum v-ați dat seama, Bucovina Ultra Rocks este un eveniment dedicat alergării montane desfășurat în perioada 08-09.08.2020 în frumoasa zonă montană a Bucovinei. În cadrul acestui eveniment exista cinci competiții – Ultra Rocks 105 km, 4 Summits 80 km, Lady’s Rocks 43 km, Rocky 29 km și Rumble Rock 15 km. Au fost 500 de locuri puse la bătaie și s-au ocupat toate. Deci, vom avea un super eveniment!

Pregătirea evenimentului nu a fost deloc ușoară. Dacă la start îi avem pe cei mai buni, în spatele “kilometrilor” avem o echipa mare dar, cel mai important, cu poftă mare de succes. 

Organizarea unui eveniment, în această perioadă, nu este o treabă ușoară. Ai nevoie de nervi  tari, de multă răbdare și de parteneri de nădejde. Organizatorii principali sunt Clubul Sportiv ACS Ultra Life Sport Club și Sport Management Events. Dacă ar fi să numesc pe “greucenii” din spatele acestor entități juridice, bineînțeles că sunt în număr de trei (cum s-ar putea altfel într-o poveste bucovineană) – Paul Smereciuc, Costin Soroceanu, Sergiu Bersan. În spatele lor avem o echipă de aproximativ 100 de persoane, voluntari, parteneri, fotografi, cameramani și mulți, mulți susținători din spatele monitoarelor. 

Printre parteneri se regasesc comunitatea locală de antreprenori și trei organizații Rotary Club: Rotary Club Rarău – Câmpulung Moldovenesc, Rotary Club Cetate Suceava și Rotary Club  Transilvania Cluj Napoca. Aceste trei organizații și-au trimis membrii să aștepte participanții pe trei vârfuri – Rarău, Giumalău și Pietrosu Bistriței. Și, tot ei s-au gândit și la noi, montaniarzii. Vor munci împreună pentru a realiza un refugiu montan în zona Pietrosu Bistriței. Deci, zmeii, zmeoaice, Feți-Frumoși și Ilene Cosanzene vom avea un loc de refugiu și odihnă în proiectele noastre montane. Implicarea socială este un obiectiv major în acțiunile Rotary Club.

Dacă credeți că doar alergătorilor le va fi greu, va înșelați. Să le dai apă și mâncare celor 500 de zmei nu e ușor. Voluntarii vor avea mult de muncit, de susținut și zâmbit. Unii vor sta peste 16 ore pe traseu!

S-a muncit luni de zile și acum ne despart ore de startul celui mai important eveniment de alergare montană din acest an, din România. 

Toți așteptăm cu nerăbdare și emoție startul. Natura a pregătit așa cum știe mai bine “arena zmeilor”, organizatorii au securizat și pregătit totul, sportivii și-au dedicat multe ore în pregătirea lor. Noi… spectatori de acasă.

Dar organizatorii s-au gândit si la noi. Pentru prima dată în România, la un eveniment de alergare montană avem platforma LiveTrail. Putem urmări concurenții în timp real, mai bine spus, liber la emoții. Aceasta platformă este sistemul oficial folosit în evenimente majore – UTMB, Transgrancanaria, Lavaredo etc. 

Cursa “Regină” este Ultra Rocks – 105 kilometri cu 6.845 metri diferență pozitivă de nivel. Startul se va da sâmbătă, 08.08.2020, la ora 00.00. Timpul limită este de 28 de ore și sunt peste 100 de alergători la start. Dacă ați vedea profilul cursei, furcile zmeilor, ce mai…

Dar scrisul mult, sărăcie în kilometri. Nu știu dacă v-am facut curioși, eu cu siguranță mâine noapte voi intra pe https://bucovinaultrarocks.livetrail.net/ și după concurs am să vă spun și cine a fost favoritul meu.

Programul BUCOVINA ULTRA ROCKS 2020:

Vineri, 7 august:

  • 10-19 CHECK IN (distribuire kit-uri participanți) în zona de START/FINISH (pârtia Runc, cabana Istrate)
  •         19:30 Ședință tehnică pentru Ultra Rocks și 4 Summits

Sâmbătă, 8 august:

  •         00:00 START ULTRA ROCKS 105k
  •         06:00 START 4 SUMMITS 80k
  •         06:15 -08:30 CHECK IN (distribuire kit-uri participanți: 29k, 43k)
  •         07:00 START LADY’S ROCKS 43k
  •         09:00 START ROCKY 29K
  •         11:00 START RUMBLE ROCK 15k
  •         11:15 Sosirea primilor alergători (FIRST ARRIVALS)
  •         18:00 Festivitatea de premiere 15k, 29k și 43k

Duminică, 9 august:

  •         06:00 Sosirea ultimilor alergători
  •         10:00 Festivitatea de premiere 80k (loc 1,2,3 Open F si M) si 105k (loc 1,2,3,4,5 Open F si M) – doar participantii

Ski & Outdoor Magazine este partener Bucovina Ultra Rocks.

Scris de: Vasile Cipcigan

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine