Trail Challenge Series la final. Performanță încununată cu tort

Și s-a terminat al doilea sezon din Trail Challenge Series. Duminică noaptea s-a terminat Hoia Trail Challenge. Norocul nostru este că nu trebuie să așteptăm un an (sau doi) pentru următorul sezon. Apare la sfârșit de septembrie – anul acesta.

Hoia Trail Challenge – trei trasee, 9 zile în care puteai să le parcurgi, o superbă pădure (în perioada competiției bântuită doar de alergători) plus tortul de la final. Combinația câștigătoare atât pentru organizatori cât și pentru noi, participanții.

Pentru mine a fost o descoperire. Așa pot să numesc Hoia Trail Challenge – o descoperire. Am avut norocul să găsesc o zona nouă și foarte promițătoare de antrenament. Trasee superbe, poieni, păduri frumoase, vai abrupte, urcări și coborâri interesante, iarbă, frunze, noroi, macadam, priveliști încântătoare și lipsesc “pericolele” alergătorilor – câinii de la stana, ciobani indiferenți, zone extrem de expuse, enduristi, ateviști.

A fost un “sezon” extrem de animat. S-a simțit o creștere a numărului participanților plus s-au scos niște timpi fantastici pe trasee. S-au organizat sesiuni de parcurgere a traseelor propuse, lucru care i-a ajutat pe mulți dintre participanți. Traseele au fost bine marcate, organizatorii au ridicat ștacheta încă de la primul challenge – Făget Trail Challenge așa că aici nu era ok să fie mai prejos în acest “sezon”. S-au întrecut pe ei în marcarea traseului M (cel de noapte), “licuricii” amplasați pe copaci au fost ceea ce trebuia. Mi-a plăcut bannerul care marca startul și finish-ul traseelor, te introducea în “zona competițională”. Noroc și cu vremea. În perioada evenimentului am avut de toate, bineînțeles de toate pentru o perioadă de vară.

Și acum lista cu câștigătorii! De-abia aștept să ajung și eu, la un moment dat pe această lista. La Făget Trail eram aproape… La fete, pe traseul S (4,3km), câștigătoare este Timike Jozsa, urmată de Torok Ibolya și Katus Kovacs. Tot fete, dar pe traseul M (6 km), avem câștigătoare pe Viorica Henry, pe locul doi Jozsa Timea, iar pe trei Sarolta Keresztez. Traseul L (21 km) a avut, la fete, câștigătoare pe Viorica Henry urmată de Timea Jozsa și pe locul trei a fost Carmen Gorga.

Și la băieți a fost bătălie mare și timpi foarte buni. Traseul S l-a avut câștigător pe Bernold D., urmat de AK79 (nume de cod) și de Ilea Radu Mircea. Pe traseul M l-am avut câștigător pe Bogya Tamas, pe locul doi Vigh Lorand Eduard iar pe trei Antal Alpar. Traseul L a fost câștigat de Cosmin Cherecheș, secondat de Negus Ovidiu, pe locul trei venind Csaba Papp.

Nu am vrut să trec și timpii câștigătorilor. Ar fi tare fain să îi căutați pe pagina organizatorilor, aici.

Avem concursul, avem câștigătorii, organizatorii au dezechipat și curățat traseele, sponsorii  mulțumiți  acum să vină medaliile și premiile!! Să nu uităm de torturi! Aștept postările cu ele!!! Motivare în antrenamente…

Mie mi-a plăcut mult!  Îmi place mult inițiativa celor de la Clubul Sporturilor Montane Rupicapra! Oamenii ăștia fac o treaba tare bună. Merită toată lauda! De-abia aștept “sezonul” Lomb.  Nu am alergat niciodată în Lomb și mi se pare tare de tot să descopăr zone noi de alergare (vezi mai multe aici).

Așa că spor la antrenamente și să nu uităm  – The next Challenge is the Lomb Trail Challenge!

Scris de: Vasile Cipcigan

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine