Cea de-a patra ediție a Cea1 Borsec Festival va avea loc în perioada 30 iulie – 1 august. Evenimentul va fi deschis de Goran Bregović, cu un concert eveniment organizat pe scena amenajată pe Pârtia Speranța.
De asemenea, serile festivalului vor răsuna în ritmurile celor de la Balkan Taksim, trupa Om la lună și formațiile maghiare Role, Koszika&The Hotshots și violoncenistul Kalmus Felicián.
Duminică, 1 august, amatorii de muzică populară se vor putea bucura de concertul „Dor de cântec, Dor de joc, de frumos, Dor de Borsec.”
Vedeta festivalului va fi, ca de fiecare dată, ceaunul. Demonstrațiile de gătit la ceaun vor fi admirate, apreciate și gustate în zona Ceaunele lumii, unde echipe venite din cele 4 colțuri ale țării vor găti preparate specifice diverselor etnii sau naționalități, de unde nu va lipsi, evident, gulașul secuiesc.
Revine la festival și echipa de Maeștri bucătari din Ungaria care vor găti o specialitate ungurească foarte apreciată la Budapesta într-un ceaun de 600 de l. Nu vor lipsi lipovenii lui Ivan Patzaichin, ceaunul sârbesc, moldovenesc, mocănesc și alte suprize pe care organizatorii le pregătesc la fața locului.
Tot sâmbătă, pe scena de la Pârtia de Schi, va avea loc deja obișnuita Conferință SPORTURI OUTDOOR, în parteneriat cu Visit Harghita și revista SKI&OUTDOOR MAGAZINE, cu tema: Sporturile OUTDOOR în Județul Harghita cu mari campioni în disciplinele de outdoor.
Duminică, 1 august 2021, este ziua concursului de gătit deschis tuturor celor interesați. Premiul cel mare este de 3.000 de ron.
Vor fi organizate concursuri de Cros Montan, Orientare în alergare, demonstrații de parapantă și Mountain Bike. După succesul formidabil al ediției de anul trecut, nu va lipsi nici concursul pe echipe la șah – Cupa Villa Montana Borsec.
„Tot ce ne dorim în acest an este să reușim,împreună cu cei care ne vizitează, o ediție în care să fim cu toții prudenți și responsabili, atenți la cei din jur pentru a nu reveni la o situație pe care nimeni nu și-o dorește. Am pregătit un program, credem noi,minunat, vom fi extrem de atenți la normele sanitare recomandate la ora evenimentului,și suntem siguri că vom rămâne doar cu amintiri frumoase.” a declarat Dan Burlac, producătorul evenimentului.
Așadar…vă este dor de Borsec? Veniți între 30 iulie – 1 august pentru a descoperi frumuseţile şi bogăţiile Borsecului, pentru distracție, sport, ecologie şi cultură outdoor.
Programul complet al evenimentului poate fi găsit pe pagina de Facebook a Cea1 Borsec Festival și la Centrul de Informare Turistică din centrul stațiunii Borsec.
Condiții de participare
Grija pentru respectarea normelor sanitare și de distanțare este o prioritate a organizatorilor.
Foarte important este să fim prudențiși responsabili împreună, de aceea participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.
Un punct de testare rapidă va fi pus la dispoziția turiștilor înainte de intrare în zona de eveniment. Participanții vor avea la dispoziție soluții pentru dezinfectarea mâinilor.
Scris de: Ovidiu Tebu
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine