Canyoning in Samothraki

Cu apa de un verde ireal, cu o priveliște năucitoare asupra mării, a treia marmită la care am ajuns coborând pe canionul Christos m-a făcut să mă îndrăgostesc iremediabil de canyoning. Mă uit în sus cu greutate din cauza soarelui necruțător. În fața mea, Bubu și Florin urcă panta plină de pietre care ne scoate din canion. Gâfâi ușor, e foarte cald, dar, într-un fel inexplicabil, efortul de acum mă ajută să retrăiesc tot ce mi s-a întâmplat în ultimele ore.

Văzută de sus, din capul de cascadă – locul unde îți treci coarda prin optul de rapel pentru următoarea coborâre, a treia marmită din canion îți taie răsuflarea. Apa de un verde translucid prin care se vede înșelător orice detaliu de pe fundul de pietre aflat la cel puțin trei metri adâncime, e prinsă între pereții rotunzi și înalți de granit. De unde stau eu până acolo e un abrupt aproape vertical, spălat de pârâul care a creat această minunăție, abrupt pe care abia aștept să-l cobor și să mă arunc în acel “infinity pool” natural. Infinity pool, pentru că priveliștea de după marginea de piatră peste care curge apa e chiar fără sfârșit.

De fapt, pentru mine, despre asta e canyoning-ul. Despre frumusețea răpitoare a marmitelor la care nu poți ajunge fără să plătești prețul efortului coborârilor în rapel, după efortul urcușului până la începutul canionului. Mai e, bineînțeles, senzația de nedescris a rapelului pe un perete vertical prin cascadă. Plus adrenalina. Plus sentimentul acela greu de trăit, când reușești. Probabil acesta se estompează cu timpul și cu canioanele străbătute, dar toate celelalte rămân. Și mai e acea trăire când sari de pe stâncă în marmitele cu apa limpede și când toată copilăria ți se înghesuie din nou în suflet.

Plutesc datorită costumului de neopren în apa cu transparență de cristal și cele două șopârle care aleargă pe stânca din fața mea îmi amintesc de aderența ghetelor speciale de cauciuc, aderență absolut necesară când cobori prin apa care curge pe fețele verticale sau aproape verticale acoperite cu mușchi sau cu mătasea broaștei. Canyoningul nu e neapărat greu (deși implică o doză considerabilă de efort), dar poate fi periculos. Chiar și o simplă alunecare poate duce la un contact brutal cu piatra. Din fericire, cu Bubu și cu Dan, cei doi instructori de la Outdoor4U, totul devine ușor și sigur. Trebuie doar să fii atent la ei și apoi, tot ce-ți rămâne de făcut e să te bucuri de ce ți se întâmplă.

Canyoning în Samothraki e ceva ce musai trebuie să încerci! Nu spun o dată-n viață, căci cu siguranță vei mai încerca o dată. Și încă o dată…. Și tot așa.

Dacă vrei să ai partea și tu de experința Samothraki Adventure, rezervă-ți locul AICI.

Scris de: Andrei Huțanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *