Accident grav în Bucegi. Un bărbat aflat la escaladă în Hornul din Peretele Coștilei a căzut și s-a izbit de perete

Un accident grav a avut loc vineri în Munții Bucegi. Un bărbat de 61 de ani, aflat la escaladă împreună cu un prieten în Hornul din Peretele Coștilei, a căzut și s-a izbit de perete. Au intervenit salvamontiștii din Bușteni, care au ajuns la victimă și au chemat în sprijin un elicopter.

Potrivit Salvamont Bușteni, bărbatul de 61 de ani este din București.

„Acesta se afla la escaladă cu un prieten în Hornul din Peretele Coștilei, când a cedat un piton și victima a căzut în coardă izbindu-se de perete”, au anunțat salvamontiștii.

O echipă de salvatori a plecat de urgență spre locul accidentului.

Salvamontiștii ajunși la fața locului au constatat că victima are fracturi la mâini, un traumatism de coloană lombară și multiple plăgi și escoriații.

Bărbatul a fost coborât din perete până în Valea Coștilei, unde un medic de la SMURD îi acordă îngrijiri.

„Se așteaptă elicopterul pentru troliere si extragere din masiv”, au transmis salvamontiștii din Bușteni.

Scris de: Călin Pop

Foto: Facebook/Salvamont Bușteni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *