Deșertul vertical

O tabără de supraviețuire, tiroliene, trasee de via ferrata, de cățărare sau de mountainbike. Cu siguranță nu te gândești că sunt o parte dintre atracțiile din Emiratele Arabe Unite. Cu toate acestea, Ras al Khaimah, emiratul cu cea mai mare mare creștere și dezvoltare din ultimii ani, promovează exact ceea ce nu dețin celelalte emirate: munții, activitățile și sporturile montane.

Munții ăștia nu seamănă cu nimic din ce-am văzut eu până acum. Sunt abrupți, spectaculoși și dramatici. Și, mai ales, sunt complet sterpi. Sunt atât de lipsiți de vegetație, încât deșertul roșiatic din apropiere, în care mai vezi, totuși, câte un tufiș pitit printre dune sau câte o oază care permite vegetației să crească, pare, prin comparație, un mediu plăcut,  propice vieții. Aici e doar stâncă, piatră sfărâmată și praf. Ascunși privirii de umiditatea din aer care te împiedică să vezi departe când vii dinspre mare, ți se dezvăluie treptat doar după ce te apropii suficient de mult. Când pătrunzi, însă, pe teritoriul lor nu ai cum să nu rămâi impresionat. Creste abrupte, văi înguste și canioane aparent inaccesibile se succed, din ce în ce mai des pe măsură ce crește altitudinea.

Și totuși, priviți prin aerul tremurător și fierbinte par mult mai prietenoși decât uriașii de piatră acoperiți de zăpadă din alte părți ale lumii. Nu par atât de distanți, de nepăsători la tot ce se întâmplă pe versanții lor. Dar e, desigur, doar o impresie. Tocmai căldura poate deveni ucigătoare în condiții de efort intens, mai ales în lunile de vară, chiar dacă temperatura înregistrată aici este cu 10 grade mai mică decât cea înregistrată la malul mării.

Sunt cei mai înalți munți din Emiratele Arabe Unite, cu o altitudine maximă de 1934 de metri, dar asta pe teritoriul Omanului. Partea dinspre Ras al Khaimah ajunge la 1680 de metri, ceea ce nu pare mult, dar gandiți-vă că se înalță brusc direct de la nivelul mării, așa că vorbim de aproape 1700 de metri de abrupt.

Oricum, partea dinspre emirat a fost “îmblânzită” de intervenția omului: un drum de 20 de kilometri, lat, frumos, impecabil, o capodoperă inginerească, șerpuiește din vale până în cel mai înalt punct, asigurând accesul către alte facilități construite. Căci unde sunt munți trebuie să fie și activități și sporturi montane. Dar nu doar atât.

Tabăra Bear Gryls

În munții ăștia se găsește singura Tabără Bear Gryls din afara Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Instructori certificați la academia britanicului îți oferă cursuri de supraviețuire pe diferite niveluri de dificultate și cu durate diferite. Cel mai popular este cursul de 24 de ore în care dobândești 12 aptitudini necesare traiului în sălbăticie, aptitudini atestate, la final, printr-o diplomă.

Tabăra constă în 16 conteinere foarte bine izolate termic, dotate cu aer condiționat și cu facilități moderne precum baie cu duș și apă caldă, frigider și un set complet pentru barbeque pe care să-l folosești la grătarul de afară. Dacă ai nevoie, poți cumpăra mâncare din zona unde se afla cartierul general și unde se găsește și un cabinet medical. Nu trebuie să te înscrii la cursurile de supraviețuire pentru a te caza acolo.

Dacă-ți dorești ceva inedit și accepți niște condiții mai spartane, vei experimenta o  cazare pe care nu prea o găsești pe ofertele agențiilor de turism. Iar seara, de pe șezlongurile cu care este dotată fiecare baracă, vei avea parte, cu certitudine, de miliardul de stele cu care este cotată această cazare. Ziua te vei putea bucura de toate activitățile sportive și de aventură pe care le oferă zona: trei trasee de via ferrata, care, împreună, formează o călătorie unică, cu trasee accesibilizate de până la 60 de metri înălțime, scări, poduri suspendate și tiroliene; șase trasee de cățărare cu grade de dificultate cuprinse între 4C și 6A; o multitudine de trasee de mountainbike, toate pe „dirt” și chiar dacă cele existente acum sunt pentru rideri de nivel intermediar, rețeaua se dezvoltă continuu și cei de acolo ne promit rute noi și mai provocatoare.

În lunile de iarnă, peisajul se schimbă cu totul, văile înguste și abrupte se umplu de apă și apare în oferta activităților de aventură un sport pe care nu te-ai aștepta să-l poți practica în această parte a lumii: canyoning-ul. Personal, mi l-am trecut pe răboj ca pe un motiv important pentru a reveni aici, alături de încă ceva ce-mi doresc să fac de foarte multă vreme: sandboarding sau sandskiing.

Am avut, acum, o primă tentativă, dar n-am beneficiat nici de cea mai bună placă posibilă și nici de condițiile cele mai propice. Nisipul e prea ușor în perioada verii, duna nu era suficient de abruptă, așa că alunecarea a fost dificilă și lentă. Pentru o coborâre reușită ai nevoie de un nisip puțin umed, cum e în lunile de iarnă și de o dună „necălcată” cum poți găsi doar în acele Jeep Safari organizate în deșert. Vestea bună e că în acele călătorii cu jeep-urile printre dune, sandboardingul este oferit la cerere. Cu echipamentul potrivit, cu oamenii potriviți, pe duna potrivită.

În încheiere, dacă tot ne-am îndepărtat de deșertul vertical, să nu uităm că în Ras Al Khaimah, te duci, de fapt, la mare, indiferent ce activități montane îți treci în agendă. Acolo sunt elegantele resorturi, acolo e viața, acolo e distracția. Și acolo sunt, bineînțeles, sporturile marine sau de apă: de la paddleboarding la waterskiing, de la plimbări cu jetski-ul (nou și foarte puternic, doar ești în Emirate), până la scuba diving.

Și cu asta am mai pus o liniuță pe lista motivelor pentru care trebuie să revin în Ras Al Khaimah. Chiar dacă nu e ca în Egipt, fauna subacvatică de aici e mult mai bogată decât în majoritatea locurilor care ne sunt și nouă accesibile pentru scufundări.

Scris de: Andrei Huțanu

Foto: Visit Ras al Khaimah, Andrei Huțanu