Ministerul Sportului a recunoscut oficial practicarea în România a trei noi ramuri sportive: skateboard, arc istoric și roundnet.
Potrivit Ministerului Sportului, esența ramurii de sport „skateboard” este dată de rularea pe o suprafață plană, având ca suport o „placă” pe patru roți. Acest sport poate fi practicat atât pe stradă, ca mijloc de transport, dar mai ales în skate park-uri, acestea reprezentând o atracție inclusiv pentru neprofesioniști.
Skateboard-urile sunt alcătuite dintr-o parte principală – placa – realizată fie din lemn (cel mai adesea straturi de arțar, lipite între ele cu o rășină epoxidică), fie din plastic rezistent și flexibil, cu o formă concavă, cu extremitățile ridicate. Pe aceasta sunt atașate cele două axe cu șuruburi, la capătul cărora sunt cele 4 roți, fiecare cu câte 2 rulmenți.
Probele competițiilor de skateboard sunt de nivel olimpic: street și park.
Deși până acum nu era recunoscut oficial, România are un reprezentant de marcă în acest domeniu. Patric Iluț, tânărul de 13 ani din Baia Mare, a început să practice skateboardul de la 5 ani și deja a obținut rezultate notabile chiar și în concursurile dedicate adulților. Detalii despre rezultatele lui, aici.
În ceea ce privește trasul cu arcul istoric, Ministerul precizează că acesta cuprinde modele ce imită arcurile de luptă din istoria diferitelor regiuni și pot fi realizate din coarne ale animalelor sau lemn de diferite esențe. În trecut, corzile erau realizate din in, cânepă și din vene de cai sau vite, iar în prezent se fabrică din material sintetic.
Potrivit Ministerului, roundnet-ul este un sport nou, apărut în 1989 în SUA și care cunoaște o popularitate largă la nivel internațional. De aproximativ 5 ani, se practică și în România.
„Jocul de roundnet se desfășoară între două echipe formate din 2 coechipieri, folosind un set de roundnet format dintr-o trambulină rotundă (fileu) și o minge. Jocul începe prin lovirea mingii înspre fileu de către jucatorul care servește. Jucătorii pot să lovească mingea cu orice parte a corpului. După ce mingea sare din fileu, posesia se schimbă, iar echipa aflată în posesie are dreptul la maximum 3 atingeri alternative (pase între coechipieri), pentru a returna mingea pe fileu. Punctul continuă atâta timp cât echipele reușesc să returneze mingea pe fileu cu succes. Punctul se pierde în cazul în care mingea nu este returnată pe fileu sau lovește bara sau un jucător atinge kit-ul de joc”, anunță ministerul.
În baza recunoaşterii oficiale, practicanţii acestor ramuri de sport se pot constitui în asociaţii cluburi sportive, ulterior federaţie sportivă naţională, şi pot participa la întreceri demonstrative şi competiţii, potrivit legii.
Pentru înfiinţarea federaţiei sportive naţionale, activitatea în ramura de sport recunoscută oficial trebuie să se desfăşoare în mod organizat timp de cel puţin 3 ani de la recunoaşterea oficială a practicării respectivei ramuri de sport în România.
Scris de: Călin Pop
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine