Salvamontiștii din Argeș au intervenit vineri seara pentru acordarea primului ajutor unei tinere care și-a luxat glezna în Valea lui Stan.
Conform salvamontiștilor, apelul semnala o persoană cu luxație de gleznă în Valea lui Stan, aflată în imposibilitate de deplasare.
Salvatorii povestesc că s-au îndreptat spre locul accidentului cu toate „sculele” necesare extragerii, dar până la urmă, încetul cu încetul și ajutată, tânăra a fost dusă la drumul forestier și apoi transportată la mașina personală.
Salvatorii montani atrag din nou atenția asupra echipamentelor folosite de cei care ajuns în zonele montane.
„Cu toată voia buna care a însoțit toată acțiunea, e de datoria noastră să facem un pic de <shaming>, așa cum vom fi iarăși acuzati de exegeți: pentru Valea lui Stan sunt necesari bocanci roz, nu adidași roz, că ăștia rup piciorușele… Nu subestimați terenul, pentru că este unul foarte periculos!”, au scris reprezentanții Salvamont pe Facebook.
Salvamontiștii din Argeș nu sunt singurii care au lansat un astfel de apel. În aprilie, colegii lor din Prahova au ajutat două femei care purtau pantofi de vară pe trasee montane. Detalii, aici.
Scris de: Călin Pop
Foto: Facebook/Salvamont Arges
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine