Via Transilvanica, printre câștigătorii Premiilor europene pentru patrimoniu

Printre proiectele câștigătoare ale Premiilor europene pentru patrimoniu 2023 se numără Via Transilvanica și Delta Dunării. În acest an, 30 de realizări în materie de patrimoniu din 21 de țări au primit cea mai înaltă distincție europeană în domeniu. 

Premiile, finanțate de programul Europa Creativă al Uniunii Europene, sunt acordate la cinci categorii: Conservare și reutilizare adaptivă; Cercetare; Educație, formare și competențe; Implicare și sensibilizare a cetățenilor și Campioni ai patrimoniului.

Premiere la Veneția

Câștigătorii premiului au fost selectați de juriul format din experți în domeniul patrimoniului din întreaga Europă.

„Îi felicit călduros pe câștigătorii din acest an ai Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiile Europa Nostra pentru recunoașterea lor bine meritată. Acestea sunt exemple inspirate care contribuie cu adevărat la construirea unei Europe mai frumoase, mai durabile și mai incluzive. Poveștile lor de succes demonstrează modul în care adversitatea poate fi depășită prin punerea în comun a expertizei, a dedicării, a creativității și a inovației. Aștept cu nerăbdare să îi întâlnesc personal și să îi sărbătoresc pe toți câștigătorii la ceremonia de decernare a Premiilor europene pentru patrimoniu, care va avea loc în iubitul nostru oraș de patrimoniu mondial, Veneția”, a declarat Cecilia Bartoli, mezzosoprana de renume mondial și președinta Europa Nostra.

Câștigătorii vor fi sărbătoriți în cadrul ceremoniei de decernare a Premiilor Patrimoniului European, care va avea loc la 28 septembrie la Palazzo del Cinema din Veneția.

În cadrul ceremoniei, vor fi anunțați laureații Grand Prix și câștigătorul Premiului Public Choice Award, aleși dintre câștigătorii din acest an și care vor primi câte 10 000 de euro fiecare.

Via Transilvanica, printre câștigători

Via Transilvanica din România este unul dintre câștigători.

„Cu o lungime de 1.400 km, Via Transilvanica este cel mai lung traseu de drumeție din România, care leagă 12 situri din patrimoniul mondial UNESCO. Acesta servește ca o conexiune vitală între comunitățile locale și diversele fațete ale patrimoniului, cuprinzând atât patrimoniul construit și natural, cât și tradițiile imateriale”, scrie pe site-ul europanostra.org.

Tibi Ușeriu, inițiatorul proiectului Via Transilvanica a reacționat la anunțul organizatorilor.

„Vă invităm să faceți public pe paginile voastre de Social Media câștigarea acestui premiu dar și să îndemnați urmăritorii voștri să ne voteze pentru <Premiul Public Choice Award> aici: https://vote.europanostra.org/

Instrucțiuni vot: Votează întâi proiectul Via Transilvanica, Alege și votează alte două proiecte, Completează cu datele tale și o adresă validă de email, Intră în email și validează înscrierea dând click pe linkul primit. Vot finalizat!”, a scris Ușeriu pe Facebook.

Cel de-al doilea proiect câștigător din România este Pathfinders of the Waters (Călăuzele Apelor), Delta Dunării.

„Acest proiect se adresează satelor de pe Dunăre cu acces limitat la activități culturale, folosind canoea tradițională (lotca) ca mijloc de promovare a valorii patrimoniului local și de dobândire de noi abilități în rândul copiilor”, scrie pe site-ul organizatorilor.

Scris de: Călin Pop

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine