Dacă vă spun că trebuie să încercați canyoning, fie ca o activitate de vacanță, fie ca un sport ce vă prinde, s-ar putea să nu vă transmit aproape nimic. Așa că plănuiesc să vă povestesc ce am trăit eu în prima mea experiență pe canion. Chiar dacă sentimentele nu pot fi expuse fix cum le-am simțit, mă bazez pe faptul că vă trezesc curiozitatea și vă conving că trebuie să încercați acest sport cel puțin o dată în viață. Și sunt liniștită, pentru că știu că odată ce l-ați încercat, veți dori să reveniți.
Povestea mea a început la Băile Romane de la Cetea. La o distanță de aproximativ 20 de kilometri de Alba Iulia, în comuna Galda de Jos se găsesc așa-zisele Băi Romane. O frumoasă succesiune de 4 cascade de diferite dimensiuni care au formate la bază mici lacuri din apă curgătoare. Scobiturile în stâncă, ce se numesc marmite, sunt prea puțin cunoscute, deși oferă reliefului o spectaculozitate aparte. Se ajunge la cascade pe drumul judeţean din Galda de Jos, care pleacă din DN1, între Alba Iulia şi Teiuş. În satul Benic se face dreapta spre Cetea. Pentru a ajunge la Băile Romane, după ce ieșiți din satul Cetea trebuie să urmați pe malul văii, până la un anumit punct, marcajul triunghi roșu. Cu aproximativ 100-150 metri înainte de Băi, marcajul urcă pe deal pentru a trece printre colţii de piatră.
Odată ajunși acolo, ne-am echipat cu niște costume ce atunci îmi păreau imposibil de îmbrăcat. Noroc că erau frumos colorate. Ni s-a explicat că sunt costume de neopren și că ele ne protejează de apa rece. Nu de alta, dar am ales să merg la canyoning într-o frumoasă zi de 4 noiembrie. A fost cald afară, dar apa nu era tocmai la o temperatură la care îți dorești să te scalzi. Așa că m-am conformat și am tras pe mine costumul de neopren. Cu chiu și cu vai, pentru că este conceput să stea cât mai strâmt pe corp, ca să nu aibă cute ce te pot jena. Apoi ni s-a pus un ham și am primit explicații legate de felul în care se folosesc toate ”sforile” și metalele ce atârnau de noi. Am aflat apoi că în limbaj de specialitate se numeau corzi, lonje, carabiniere și coborâtoare opt sau, mai scurt spus, ”opturi”. Și un mic sfat: să nu spuneți niciodată ”sfoară” unei corzi, dacă în preajmă sunt oameni care practică astfel de sporturi, că sunt șanse să le produci o alergie. 😀
Am fost duși între doi copaci, pentru a simula o coborâre în cascadă și pentru a ne familiariza cu echipamentul. Asta pentru că în zgomotul apei ce îți curge pe cască ar fi mai greu să auzi explicații complicate. După ce s-au asigurat că am înțeles cu toții ce avem de făcut, am pornit spre vârful cascadei. Am urcat. Mi s-a părut mult și anevoios, dar după ce am văzut cât de frumos se vedea prima cascadă din vârf, am și uitat de greu. Am coborât cele 4 cascade, la început mai încet, până am prins mișcările, apoi mai curajos. Cert este că am simțit toată adrenalina care m-a făcut să uit de frig și să îmi înfrunt teama de înălțime, dar și cea de apă. Canyoningul este un sport extrem de incitant, extrem de ud, extrem de palpitant și extrem de atrăgător. Senzația de a sta suspendat deasupra unei cascade, legat cu o coardă, cu apa ce îți bate pe cap și cu niște traineri prietenoși care te îndrumă la fiecare pas este, deși nu ai crede, o senzație de siguranță, o senzație ce trebuie încercată cel puțin o dată în viață.Iar apoi se transformă într-o senzație ce se dorește repetată de fiecare dată când apare ocazia. E ca un duș relaxant ce pare că nu se mai termină. Dacă ai curaj poți să faci și ghidușii. Băieții alergau pe pereții cascadei pentru a se arunca în apă, deși afară nu erau mai mult de 10 grade. Probabil pentru a se încălzi. Apuci să și înoți un pic, tot pentru încălzire. Dar dacă faci asta pentru prima dată, pot să vă garantez că adrenalina ce se împrăștie în tot corpul este cel mai bun regularizator de temperatură. Mai bun chiar decât orice costum de neopren. Sau decât orice termostat.
Practicanții împătimiți spun că ar merita să fie introdus canyoningul în școală. Și asta pentru că este un sport extrem de frumos, care din păcate nu este suficient promovat și practicat. Am putea spune chiar că este un sport mai ”underground”, pentru că se merge pe principiul ”cunoști pe cineva, care cunoaște pe altcineva care practică și care este dispus să te ia și pe tine la o tură pe canion”.
Trebuie doar să faci această primă ieșire pe canion, ca să te convingi că sportul ăsta ”e de tine”. De mine a fost și am uitat numărul turelor de atunci. M-am îndrăgostit atât de tare, încât acum lucrez în domeniul activităților de aventură, chiar cu oamenii care m-au dus prima dată pe Canionul Băile Romane de la Cetea, gașca OUTDOOR4U.
Descoperă mai multe destinații de vis în revistele Outdoor Magazine și Ski Magazine. Le găsești aici.
Scris de: Ada Prundar
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine
