Wakeboard U19: “The flying boy”, noul campion național

Patric Iluț sau “the flying boy” după cum îl știm, este noul campion național la wakeboard, categoria Under 19. El este juniorul cu cel mai mare punctaj obținut la National Cable Wakeboard League (609 puncte).

Ultima probă a concursului a avut loc în 12 septembrie la Mogoșoaia, iar la ea au concurat cei mai buni rideri ai momentului. Patric are 11 ani și a participat pentru prima dată la o competiție de wakeboard. Asta, deși este deja cunoscut la competițiile mondiale de skateboard și snowboard. El este vicecampion mondial la skateboard și se pregătește pentru campionatul mondial din acest an.

Concursul, ajuns la cea de-a 9-a ediție, a avut 3 etape și a fost organizat de Asociația Română de Cable Wakeboard. Din 2019, Asociația este unica structură din România afiliată Federației Internaționale de Schi Nautic și Wakeboard (IWWF), iar veniturile sunt reinvestite în acțiuni menite să dezvolte această disciplină în România.

Scris de: Bianca Șomlea

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine