PROIECT: Țara de Piatră. Paradisul carstic al României

Țara de Piatră. Paradisul carstic al României este numele proiectului prin care consiliile județene din Cluj, Alba și Bihor vor să pună în valoare zona turistică aflată pe raza celor trei unități administrative.

Obiectivul imediat este refacerea mai multor drumuri de acces spre Padiș, obiectiv care se întinde pe raza celor trei județe. Consiliul Județean Cluj a votat miercuri 30 iunie protocolul de asociere, urmând ca și reprezentanții județelor Bihor și Alba să aprobe această înțelegere.

Padișul este zona care va fi valorificată prin acest proiect. El prevede reabilitarea unor căi de acces, în condițiile în care, de exemplu, cel mai scurt drum dinspre Cluj-Napoca este aproape impracticabil pe ultimii șase kilometri, aflați pe raza județului Bihor.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a arătat că, odată cu refacerea acestui drum, se are în vedere și modernizarea căii de acces de la Padiș spre Gârda de Sus:

Consiliul Județean Cluj a asfaltat drumul care duce înspre această zonă, respectiv Răchițele – Prislop – Ic Ponor, Consiliul Județean Bihor își asumă amenajarea și modernizarea traseului rutier Padiș – Ic Ponor, la limita cu județul Cluj. De asemenea, Consiliul Județean Alba va realiza lucrări pe traseul Călineasa – Vârful Clujului și intersecția cu Drumul Județean 750. În sarcina Consiliului Județean Cluj mai intră modernizarea drumului de legătură între cele trei județe, din cătunul Ic Ponor către Gârda de Sus, pe porțiunea pe care noi o administrăm, respectiv până la intersecția cu DJ 750.


Alin Tișe a adăugat că vor fi create inclusiv trasee turistice care vor străbate toate cele trei județe:

Prin acest protocol sunt vizate mai multe comune, respectiv Gârda de Sus, Scărișoara și Arieșeni din Alba, Budureasa și Pietroasa din Bihor, Beliș, Mărgău, Săcuieu și Mărișel din județul Cluj.

Zona Padiș este cunoscută în primul rând datorită multitudinii de peșteri care se găsesc aici. Ghețarul de la Focul Viu, Cetățile Ponorului și Cetățile Rădesei sunt cele mai cunoscute, dar Padișul are și zone de drumeție; unele destinate turiștilor începători, altele cu grad ridicat de dificultate. Traseul Cheilor Galbenei, Lumea Pierdută sau izvorul Someșului Cald sunt, de asemenea, atracții care au făcut din Padiș una dintre cele mai frumoase zone ale României.

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine