Cornel Buliga, singurul român care a terminat ultramaratonul Tor des Geants 2021 în Top 10, a trăit în Italia o experiență impresionantă. A dormit în cele peste 85 de ore de alergare doar două ore și o porțiune de coborâre a parcurs-o cu spatele din cauza durerilor la mușchiul tibial.
Cornel Buliga a terminat ultramaratonul Tor des Geants 2021, o cursă de peste 330 de kilometri, pe locul 10 la general și pe locul 1 la categoria lui de vârstă. A parcurs traseul în 85 ore si 13 minute, timp despre care spune că a fost exact ținta lui.
Cornel a luat startul în al doilea val, la 2 ore de primii concurenți.
„După 2-3 ore am început să depășesc alergători din prima tură și asta a continuat toată ziua și toată noaptea următoare. În timpul primei nopți am avut 3 urcări foarte mari. Pe toate am avut o energie excepțională, reușind să depășesc constant alți alergători. Am rămas uimit și de felul în care, în două situații diferite, a dispărut instant durerea la ambii genunchi. În ambele situații alergam pe coborâre și, deși de obicei simțeam ceva presiune pe genunchi, s-a întâmplat să dispară orice durere la ambii genunchi în același timp. Am profitat de situație și am mărit ritmul”, povestește sportivul.
A alergat cu spatele
Una dintre cele mai mari încercări a avut-o pe o coborâre între kilometrii 125-155, unde diferența de nivel trece de 2.800 de metri. Din cauza unei dureri la picior, a fost nevoit să alerge cu spatele.
„La coborâre se pune o presiune foarte mare pe articulații, în special la genunchi. Deși în prima parte am reușit să alerg ok, în a doua parte am avut dureri destul de acute la genunchi, iar pe final am făcut o întindere la mușchiul tibial anterior stâng, tot din cauza coborârii. Este o durere ce apare de obicei la coborâre. Pe final, am ajuns în oraș și au mai urmat câțiva kilometri de mers pe asfalt. Deja schiopătam, de alergat nu mai reușeam, deși tot încercam. La un moment dat, era o coborâre scurtă, dar abruptă pe asfalt, și, din cauză că pe coborâre durea cel mai rău la tibie, am mers cu spatele”, spune Cornel.
A reușit să ajungă la un checkpoint, unde era și o echipă medicală, care l-a tratat și a reușit să reintre în competiție.
A dormit doar două ore
Tot la lucrurile frumoase care i s-au întâmplat, Cornel Buliga pune și experiența cu somnul. A dormit în cele peste 85 de ore mai puțin de 150 de minute, în cinci reprize de cel mult 30 de minute.
„În prima noapte nu am dormit deloc, iar în a doua noapte eram cu un tip din America care a zis că vrea să doarmă 25 de minute. Am zis să încerc și eu, deși încă nu îmi era foarte somn. M-am întins cu fața în sus pe o bancă într o cabană și mi-am pus ceasul să sune după 25 de minute. Deși n-a fost somn adânc, deoarece i-am auzit constant pe cei din cabană, după acest episod m-am simțit foarte energizat și revigorat. Cea mai mare diferență a constat în faptul că vedeam mult mai clar”, povestește ultramaratonistul.
Un alt moment dificil al cursei a fost pe final, la mai puțin de 20 de kilometri de finish. Era noapte, ploua și, din când în când, era și ceață. Pe o porțiune de câteva sute de metri, Cornel nu a mai găsit marcaje, așa că a căutat pe telefon o rută spre un refugiu la care trebuia oricum să ajungă.
„Am decis să plec în direcția aia indiferent dacă sunt sau nu pe traseul de la cursă. Era frig și nu îmi permiteam să mai stau pe loc. În final am găsit din nou marcaje și am continuat pe traseu. Tot pe aceeași porțiune au urmat 2-3 kilometri unde poteca era plină de noroi. Mă scufundam până la glezne la fiecare pas și eram foarte instabil. Asta m-a încetinit din nou, deși aveam energie pentru a alerga. Am fost nevoit să merg”, își amintește sportivul.
Halucinații și oboseală
Din cauza oboselii fizice și psihice, Cornel Buliga a avut și un scurt episod de halucinații.
„Eu, tot așteptând să ajung la un refugiu, erau niște stâlpi cu plăcuțe indicatoare și tot mă uitam să văd dacă nu găsesc unul să văd cât mai am până la următorul refugiu. Și în fața mea tot am văzut câte un stâlp din ăla și tot mergeam și când ajungeam lângă el nu mai era stâlpul. Și mai era în fața mea un baraj foarte mare, cu lumini pe el și, în funcție de cum îmi întorceam capul, se mișcau luminile. Deja nu mai vedeam bine… Am continuat să merg așa și, din fericire, am găsit un refugiu. Am dormit o jumătate de oră, am mâncat și apoi am mers iarăși foarte bine”, mai spune Cornel Buliga.
În ciuda dificultăților, a trăit și momente frumoase, alergând prin locuri prin care cu greu poți să treci fără să te oprești să faci o poză.
„Cursa este lungă, foarte grea și foarte frumoasă în același timp. De-a lungul traseului, explorezi niște munți excepțional de frumoși. Întâlnești păduri dese, pajiști alpine pline de animale sau pur și simplu pustii, cascade impresionante, munți înalți cu ghețari aproape în orice direcție ai privi, lacuri glaciare care te fac să te oprești pentru o poză indiferent cât de mult te-ai grăbi. În același timp este foarte grea. Supui corpul unui efort nenatural, îl duci la limită și apoi trebuie să gestionezi situațiile ce apar. Într-o astfel de cursă ajungi să te cunoști mai bine, să-ți cunoști capacitățile corpului și ale minții”, descrie Cornel Buliga în câteva cuvinte experiența de 85 de ore din Italia.
Susținut de prieteni aflați în luna de miere
Alături i-au fost, prin telefon, antrenoarea Iulia Drăguțu, dar și doi prieteni, Aurelian Cojocaru și soția lui, Madi, care, deși se aflau în luna de miere, l-au susținut de la fața locului, petrecând câteva zile în postura de echipă de suport.
„Au avut grijă să îmi dea de mâncare, să îmi dea hainele necesare fiecărei etape, să îmi schimb adidașii la timp și să fiu eficient în punctele de control. Le mulțumesc, le sunt recunoscător și mă simt onorat că au ales să mă susțină”, adaugă ultramaratonistul.
A ales să alerge în cursa din Alpi pentru o cauză umanitară.
„Am decis ca din această cursă să fac și un prilej de a face bine: HOSPICE Casa Speranței oferă îngrijire paliativă pentru adulții și copiii suferinzi de boli incurabile. În același timp, susține și ajută și familiile celor aflați în suferință. Timpul este de neprețuit și totuși prea des uităm asta, considerând că așa ni se cuvine. Pacienții susținuți de Hospice nu mai au timp… Prin acest proiect HOSPICE Casa Speranței le oferă timp – un timp plin de sperață și de calitate. De aceea am ales să susțin acest proiect”, spune Cornel Buliga.
Sportivul amintește că donații se pot face în continuare, deși cursa s-a încheiat, aici.
Pregătiri pentru Maraton Montan Rafael
Pentru Cornel Buliga, anul sportiv încă nu s-a încheiat. Va mai alerga în 16 octombrie la Maraton Montan Rafael, cursa cu care și-a încheiat sezonul competițional și anul trecut.
Cornel Buliga are 32 de ani, este din județul Suceava, dar locuiește de mulți ani în București. Primul maraton pe asfalt l-a alergat în 2012, „să văd dacă pot și mai ales pentru că îmi plac provocările și sunt competitiv”, după cum spune chiar el.
Pe munte a alergat prima dată în 2015, la Maraton 7500 Elite, iar de atunci nu s-a mai oprit.
Rezultate notabile a început să aibă de anul trecut, când a început să lucreze cu antrenoarea Iulia Drăguțu, despre care spune că l-a ajutat să fie disciplinat, să alerge constant și să se tempereze atunci când este cazul.
Anul trecut, Cornel Buliga a obținut locul 1 la Făgăraș Rocks, proba de 70 de kilometri, locul 1 la Maraton Iezer Păpușa și locul 2 la Maratonul Montan Rafael. Anul acesta, a alergat în Grecia pe 3 iulie la Olympus Mythical Trail, unde a obținut locul 2, iar în august din nou la Făgăraș Rocks, unde a urcat pe prima treaptă a podiumului.
Scris de: Călin Pop
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine
