Sinaia. Schi în gol alpin

Fiecare mijloc de transport are avantajele şi dezavantajele sale, iar asaltul Cotei 1400, pasul intermediar spre domeniul schiabil, poate fi problematic, fiind o destinaţie predilectă pentru vizitatorii de ocazie ai staţiunii. În oricare variantă, aglomeraţia este un element comun: şoseaua poate fi aglomerată şi alunecoasă, iar sus poţi avea probleme cu parcarea. Telegondola este o variantă accesibilă, chiar dacă e aglomerată în weekend.

La telecabină, însă – rapidă, scumpă şi confortabilă – aglomeraţia capătă un nou sens: printr-un mecanism numai de ei ştiut (învăţat în decenii) şi ajutaţi de lipsa de ergonomie a spaţiului, operatorii telecabinei reuşesc contra-performanţa ca şi în cele mai liniştite zile să creeze haos  pe scările spre rampa de acces – scări care reprezintă de fapt şi sala de aşteptare.

Discuţiile pe un ton ridicat sau chiar confruntări fizice sunt la ordinea zilei din cauza permanentei forfoteli a celor care sar peste rând pentru a-şi ajunge amicii din faţă sau, pur şi simplu, pentru a scurta aşteptarea (care este… lungă).

Aşa că înarmaţi-vă cu răbdare. Oricum, după prima zi veţi şti care variantă vă este cea mai convenabilă. De la Cota 1400 spre Cota 2000 urcarea se face cu o altă telecabină sau cu telescaunul, însă traficul este mai redus, cei care se avântă mai sus iarna fiind, de regulă, schiorii. Instalaţiile funcţionează cu tichete (skipass), fiind deschise de la 08.30-09.00 dimineața până la orele 17.00-18.00 (lunea e program mai scurt). Skipass-ul e valabil pe toate instalaţiile de cablu, mai puţin la telecabină. Lunea telecabinele sunt în revizie tehnică.

Spre Vest – Valea Dorului, Valea Soarelui, Scândurari, Lăptici
La Sinaia, schiatul începe şi se termină la Cota 2000. De aici, de pe creastă, ai două opţiuni mari:
1) versantul estic (dinspre Sinaia spre Cota 1400) – Valea lui Carp (sau “pe Carp”) şi subvariantele aferente
2) sau versantul vestic – Valea Dorului şi Valea Soarelui

Daca vrei schi de pârtie, vei alege faţa vestică. În lungime de circa 1.000 metri fiecare, pârtiile de aici sunt deservite de două telescaune, unul modern, de mare capacitate (Valea Soarelui) şi unul clasic (Valea Dorului).

La baza Dorului este şi un mic teleschi (Scândurari). Variantele deservite de fiecare cablu oferă destule opţiuni atât pentru începători, cât şi pentru schiorii cu vechime. Suprafaţa pârtiilor se prezintă în condiţii bune de toamna până primăvara, zăpada de calitate rezistând bine datorită expunerii spre apus şi temperaturilor constante. Pârtiile au un grad de dificultate redus spre mediu, sunt destul de late, bine întreţinute şi bătute mecanic. Zăpada este, de regulă, fină şi îngheţată.

Atât la sosire, cât şi la plecare găseşti câte o căbănuţă numai bună pentru o pauză de refacere. Principalul risc aici este schimbarea foarte rapidă a vremii, putând să ai surpriza ca într-o zi care promitea să fie perfectă să te trezeşti brusc în mijlocul unui viscol cu vânt de peste 100 km/h şi vizibilitate zero. Să aveţi, deci, la îndemână o haină mai groasă, rezistentă la vânt, şi tot timpul să ştiţi unde vă aflaţi. Locul e complet lipsit de vegetaţie, iar zona dinafara pârtiilor este una periculoasă.

Nu sunt multe repere în jur, nici naturale, nici puse de om, în condiţii de vizibilitate redusă urmărirea pantelor amenajate fiind extrem de dificilă. Cel mai bun ghidaj rămâne telescaunul. S-ar putea să trebuiască să urcaţi pe jos, telescaunul fiind oprit când vântul bate cu putere. Semnalul la mobil este destul de bun, dar nu este un lucru pe care să te bazezi 100% la munte.
Dar aici, când e soare, e magic! E greu de egalat senzația pe care o ai schiind la Sinaia în golul alpin, într-o zi cu soare.

Spre Est – Carp, Târle, Papagal
A doua variantă de schi este coborârea de la Cota 2000 la Cota 1400, pe „Carp” şi subvariantele Târle şi Papagal. Lungimea acestor coborâri este tot cca. 1.000 de metri, existând şi trasee de drum, mai lungi. Din cauza expunerii îndelungate la insolaţia diurnă starea acestor pârtii este mai deficitară, fiind deseori impracticabile chiar şi în plină iarnă.

Zăpada, chiar dacă este abundentă, nu este depusă uniform, fiind supusă des la răcire şi încălzire şi spulberată de vânt, prin urmare, pe sub stratul superficial de zăpadă viscolită – care îţi poate crea impresia unei pârtii frumoase – poţi găsi blocuri ascuţite de gheaţă sau smârcuri din păşunea alpină. Pe parcursul sezonului se formează şi moguli de mărime apreciabilă. Aşa că… porniţi cu atenţie! Cel puţin la prima recunoaştere a traseului.  Pârtiile (variantele „oficiale” menţionate, toate de categorie „neagră”) sunt marcate cu parcimonie, adeseori jaloanele de marcaj fiind invizibile în zăpada înaltă.

Fără un plan bun este foarte uşor să pierzi pârtia chiar şi într-o zi senină, iar trecerile de pe o variantă pe alta nu sunt chiar cea mai bună idee: între ele sunt stânci şi cornişe care se încheie cu săritori sau pereţi -înalţi ori văioage adânci fără ieşire. Aceste văioage, chiar şi cele mai puţin adânci, prezintă risc crescut de avalanşă, aşa că evitaţi-le chiar dacă zăpada pare tentantă, mai ales pentru snowboarderi!

Este, deci, extrem de important să acordaţi atenţie orientării încă de la urcarea cu cabina sau telescaunul, la panourile speciale şi prin observarea traseelor de pe creastă, chiar dacă ziua este perfectă! Şi aici cele mai bune repere pentru poziţionare şi orientare sunt telecabina (Carp şi Târle), respectiv telescaunul (Târle şi Papagal).

Ce mai e important de reţinut: nu este clar care sunt zonele considerate ca “amenajate”, cu implicaţiile legale, şi unde se termină răspunderea celor care deţin acest domeniu schiabil, delimitarea cu benzi de semnalizare fiind slabă sau lipsă. Cu toate aceste avertizări, cunoaşterea foarte bună a zonei, eventual apelul la un ghid experimentat la prima ieşire, poate asigura coborâri solicitante şi plăcute celor cu o tehnică bună şi care au nevoie de puţină aventură, sătui de pârtii ca hârtia.