Debut de sezon la Predeal

Noiembrie, mai exact joi 26, noiembrie, mă trezesc și ,uitându-mă pe geam, tresar: nu mă așteptam să văd zăpadă . Brusc, am devenit foarte fericit. Îmi fac repede o cafea și mănânc ceva, rapid bineînteles, pentru că vroiam să dau deșteptarea grupului de rideri locali.

Foarte entuziasmat, mă apuc să-l sun pe Max (tovarăș de snowboard în Predeal). Am plănuit o ieșire să încercăm noua zăpadă… Zis și făcut: era deja ora 12,mă echipez rapid și mă văd cu Max la intrarea către pârtie. Încercăm două alunecări la liber să ne acomodăm cu mișcările. Suntem încântați și ne dăm într-una. După o oră mai vin trei tovarăși: Cătălin,Octavian și Ludu. Eram și mai fericit și mă gândeam ce frumos ne organizăm spontan pentru astfel de ieșiri,mai ales când este vorba de prima zăpadă.

Am făcut două kickere în fața cabanei Clăbucet pentru că telescaunul nu funcționa. Oricum nu mai conta dacă merge s-au nu…Eram pe zăpadă și ne dădeam pe snowboard,cam asta era important în momentul acela. Am alunecat în voie fără niciun stres! Toată pârtia era a noastră. Chiar toată! Doar trei căței zburdau prin zăpada afânată,iar noi ne bucuram alături de ei.

Prima zăpadă la Predeal
Prima zăpadă la Predeal

Ne-am dat trei zile încontinuu, ca în povești, reușind într-un final să urcăm și cu telescaunul și am făcut un kicker și sus la hotelul explodat.
Un început de sezon excelent!

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine