Ce facem dacă ne rătăcim în munți?!

Indiferent de experiența pe care cineva o are în mersul pe munte, se poate întâmpla să se rătăcească. O astfel de situație poate să apară în zone fără semnal sau când avem la îndemână puține resurse. Tocmai de aceea este important să știm exact ce avem de făcut. Vasile Cipcigan, salvamont montan, ne spune ce pași trebuie urmați în astfel de situații.

Primii 3 pași care trebuie urmați atunci când ne rătăcim

1. Nu trebuie să intri în panică. Trebuie să rămâi calm, astfel încât să poți gândi limpede. Trebuie să te organizezi, să rememorezi tot drumul, poate îți dai seama unde ai greșit, să observi ceea ce este în jurul tău (poate să te ajute în determinarea locației sau în găsirea unei soluții).

2. Sună după ajutor. Sună la 112. Cei de acolo vor ști unde să direcționeze apelul. Trebuie să fii concis în timpul conversației și să dai doar informațiile pe care le solicita dispecerul – bateria telefonului este foarte importantă în asemenea momente.

3. Încearcă să rămâi pe loc, fără să te deplasezi foarte departe de locul de unde ai apelat 112. E foarte important să îi ajuți pe cei care te caută. Fă zgomot sau orice alt semnal vizual, astfel încât cei care te caută să ajungă mai repede la tine sau, poate, alte persoane aflate în zona vor sări în ajutor.

Sunt într-o zonă fără semnal la telefon. Ce fac?

Dacă zona este fără semnal atunci ar trebui să încercăm să sunăm la 112. De obicei reușim și în zone fără semnal dar, din păcate, nu ne pot suna înapoi. E important să fim eficienți în conversație.

Putem să ne folosim de formele de relief pentru a găsi semnal (urcăm pe un deal sau căutăm o zona mai deschisă). Este indicat să marcăm punctul de unde am plecat pentru a reveni cu usurință înapoi. Orientarea în pădure, în mediul alpin poate fi foarte dificilă, nu toți dețin cursuri de orientare în spațiu. Cel mai simplu este să urmăm cursul unui râu, de obicei duce spre o zonă locuită.

Cum prevenim astfel de situații?

1. Nu pleca în excursie fără să te informezi asupra itinerariului;

2. Descarcă-ți aplicații care sa te ajute la orientare pentru telefon: Locus, Muntii Nostri, Maps Me, etc.;

3. Sună la Salvamont sau la cei ce răspund de zona (dacă este rezervație sau parc) pentru a cere informații suplimentare asupra traseului pe care vrei să îl parcurgi;

4. Anunță la unitatea de cazare ce traseu vrei să faci și la ce ora vrei să te întorci;

5. Incearcă să reții la ce ora ai intrat în traseu. Dacă se întâmplă să te rătăcești, e bine să spui celor care o să te caute la ce ora ai început traseul;

6. Urmează un curs de orientare în natură.

de Vasile Cipcigan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *