Una dintre cele mai spectaculoase drumeții ce poate fi făcută în România este în Masivul Piatra Craiului. Zona este declarată Parc Național, iar cei care pornesc în excursie pot să admire peisaje superbe și să vadă specii de animale și plante unice în lume. Cu puțin noroc, poți întâlni capra neagră sau să găsești flori care cresc doar la înălțime: floarea de colt, garofița Pietrei Craiului, sau ghințura galbenă.


photo: Dan Izvoreanu
Traseul nu este însă unul ușor. Masivul Piatra Craiului este o lamă calcaroasă tăioasă, cu pante abrupte de 400-600 de metri, destul de greu de parcurs. Alpiniștii cu experiență de la Clubul Montan Apuseni propun vara aceasta, în weekendul 9-11 august, o excursie de grup. Pentru că traseul este unul dificil, nu este permis accesul minorilor, iar cei se înscriu trebuie să aibă experiență în drumeții similare. Participarea costă 455 de lei și este asigurat transportul cu microbuzul (plecarea din Cluj-Napoca), cazarea pentru 2 nopți la o pensiune rurală din Bran, prezența unui ghid și a unui organizator.
photo: Dan Izvoreanu
photo: Dan Izvoreanu
Potrivit organizatorilor, traseul este comparabil cu cele din Rodnei, Făgăraș, Retezat sau Tatra și impune un ritm susținut de mers. Plecarea va fi sâmbătă, la ora 06.00 și se va merge pe creastă, la 2.150 de metri altitudine, până la Vârful Ascuțit pe un traseu spectaculos, echipat cu lanțuri și cabluri. De acolo, se va face retragerea pe la faimosul Refugiu Diana.

Duminică, drumeția va continua pe un traseu de la poalele masivului, ales de organizatori în funcție de starea fizică a participanților și de vreme. Dacă vreți să porniți în drumeție în Piatra Craiului, nu uitați să pregătiți echipamentul minim necesar: rucsac de tură de o zi, bocanci de munte, pantaloni de munte, geacă de munte, pelerină de ploaie, polar, mănuși subțiri, căciulă și bidon de apă.
Scris de :
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine