Half Ironman pe Transfăgărășan – Transfier 2019

sursa: Facebook / Transfier

O nouă ediție Transfier, cel mai greu triatlon din România și unul dintre cele mai dificile din lume, va avea loc în 7 septembrie. Competiția se desfășoară pe Transfăgărășan și include cele trei probe pe distanțe de Half Ironman (70.3): 1.900 metri înot, 90 de kilometri bicicletă și 21 de kilometri alergare.

Triatlonul va începe cu proba de înot în Lacul Vidraru. Concurenții vor trebui să înoate cei 1.900 de metri în triunghi, cu plecare și revenire în același loc. Organizatorii atrag atenția că, indiferent de temperatura apei, costumul de neopren este obligatoriu.

sursa: Facebook / Transfier

După înot, va urma proba de cilclism pe Transfăgărășan. Drumul va fi închis circulației pe perioada concursului.

Ultima probă, 21 de kilometri alergare, are loc pe un traseu amenajat în jurul lacului Vidraru. La final, concurenții vor avea de urcat 390 de trepte, până la statuia Prometheu.

Taxa de participare este de 475 de lei la individual și de 900 de lei la ștafetă, iar înscrierile se pot face până în data de 21 august.

Scris de: Bianca Șomlea

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine