Potecile magnifice ale Brașovului. Între istorie obligatorie, clișee evidente și secrete bine păstrate

Uitați de Gelu și Maricica! ”Brașov + MTB = Love” știe în ziua de azi orice copil, chiar dacă nu e scrijelit pe copacii din Poiană. Dar n-a fost tot timpul așa. De fapt, în anii ’90, pe când MTB-ul românesc vedea lumina zilei, mulțumită pionierilor din Sibiu, Mureș, Cluj, Ciuc și Oradea, Brașovul nici măcar nu era pe hartă. Asta deși aici activa cel mai mare producător de mountainbike-uri din țară. Pe când orașe antepomenite organizau concursuri și creșteau rideri, Brașovul avea doar un club de șosea și o mână de oameni care se dădeau prin pădurile minunate din jurul orașului.

A fost nevoie de notoriul Surmont MTB Festival, organizat în Poiana Brașov între 2001-2004, și de apariția unor magazine serioase pentru ca Brașovul să se trezească din somnolența mauntănbaichistică și să se bucure cu adevărat de ce i-a oferit natura. În a doua parte a anilor 2000 scena a explodat, au apărut din ce în ce mai mulți rideri pe poteci și au fost descoperite și modelate din ce în ce mai multe trasee, perla coroanei fiind parcusul de coborâre din Postăvarul, dezvoltat de localnici, dar șters de pe fața pământului odată cu extinderea domeniului schiabil. Apoi a venit PlayBike – On The Rocks și noul traseu de downhill de la Bunloc, micul boom al scenei de gravity, susținut indirect de posibilitatea de a lua cu tine bicicleta în autobuzul de Poiană și continuat de shuttle-ul NH Bike din Livada Poștei.

Astăzi nu greșim dacă spunem că Brașovul și împrejurimile sale sunt probabil cea mai cunoscută și evidentă destinație pentru mountainbiking din România, dar scena locală este fragmentată în bisericuțe, așa cum ne șade bine nouă, românilor. Doar că mountainbiking-ul s-a schimbat nițel, iar localnicii au început să aprecieze ceva mai mult explorarea și satisfacția unei poteci cucerite prin urcare, înainte de a rânji coborând pe ea. Prin urmare, o bună parte a datului practicat în prezent de brașoveni are aromă polivalentă de enduro, pe biciclete cu care te poți distra la vale, dar cu care nu este un chin să urci. Desigur, nu-i uităm nici pe amatorii anduranței, care mănâncă pe pâine metri altitudine, KOM-uri pe Strava și participări la curse, jos pălăria! Și trebuie să spunem că rapid câștigă teren și ebike-urile, ce aduc pe poteci oameni care altfel nu s-ar bucura de natură pe două roți, însă discuția despre ebike-uri este una amplă și merită o aplecare separată.

Iertați-mi, rogu-vă, avântul abrupt în istoria locurilor, preț de trei paragrafe, dar lucrurile trebuie spuse și înțelese în context. Ca mountainbiker brașovean găsesc că am răspunderea asta, iar răspunderea e un lucru important în ziua de azi, mai ales într-o țară care cam fuge de ea. Pentru mountainbikerii brașoveni, ea apare, spre exemplu, în discuțiile sensibile despre conviețuirea cu drumeții pe potecile de munte (din ce în ce mai bună, din fericire), în acceptarea realității că o gașcă de poteci ne-au fost oferite de motocicliști sau în a înțelege că pachetul de aprobări pentru bike park-ul pe care toți îl așteptăm e unul stufos și birocrația cât se poate de mioritică.

Revenind la cele pozitive, și dispariția vechiului traseu de downhill din Postăvarul s-a dovedit în cele din urmă o binecuvântare, fiindcă lumea s-a pus mai serios pe săpat și întreținut poteci. Astfel, tinereii de la TrailBros. ne-au livrat pe tavă în 2011 un traseu nou-nouț  realizat fără să-i roage nimeni, trei ani mai târziu un om de bine poreclit Sasu’ ne-a inaugurat o potecă-etalon și, ceva mai recent, tot el a repus pe hartă o veche coborâre de schi, folosită de sași pentru a ajunge în Șcheii Brașovului, pe care lumea se dă cu bucurie de atunci încolo. Curiozitatea localnicilor crește de la sezon la sezon și, încetul cu încetul, parcă și apetitul pentru săpat; doar la pofta pentru a ne trage în poză pentru acest gest elementar trebuie să mai lucrăm, că ăia dinainte sigur nu au construit ca să-i laude lumea! Două lucruri sunt însă certe: în fiecare an ne dăm pe cel puțin trei poteci proaspete, iar munții din jurul orașului găzduiesc nestemate infinite, pe care doar trebuie să vrem să le descoperim. Uneori cu sapa și cu lopata, că nu se poate altfel! Un gând bun pleacă de aici către toți cei care lucrează cu spor la trasee: Sighișoara, Reșița, Severin, Bistrița, Ciuc și alții; you know who you are!

Plec de la premisa că vreți să vă distrați pe bicicletă. Dar dacă vă așteptați să găsiți în acest material recomandări de trasee, ca în fiecare număr din ”Munții Noștri”, mi-e teamă că o să vă dezamăgesc! Sunt prea multe și e, fizic, imposibil. Dar pot să vă spun că aveți ce face o săptămână întreagă la Brașov, fără să vă dați de două ori pe același traseu. Clasicele super clișeice sunt Valea cu Apă, Crucurii care vin din Postăvarul (traseul OTR), Drumul Galben pe la troiță, Bazinele, coborârea spre Iepure și celebra Potecuță, care a crescut singură vreo trei generații de downhilleri, începând din 1999. Dacă sunteți mai curioși de atât, avem Drumul Familial și Crucea Roșie din Postăvarul, varianta către cabană, Valea cu Apă de sus, Freeride-ul, Poteca Sasului, Putreda, pumptrack-ul de pe Dealul Melcilor, coborârile spre Râșnov, celelalte coborâri spre Iepure și Drumul Galben cu variante pe la Palat și carieră. Și dacă aveți ceva răbdare și potecile la care se lucrează în prezent! De urcat, se urcă strict pe Drumul Forestier și pe Drumul Vechi. Orice ați face, e o idee bună să vă aciuați de niște localnici, care în general sunt prietenoși și vă ajută. Îi găsiți cel mai simplu pe Facebook, pe grupul ”Brașov MTB Riding Buddies”. Vreți locuri de dat secrete și poteci cu cascade de lapte și miere în loc de noroi? Sorry, dar secretele nu se destăinuie așa ușor. De aceea o regulă importantă e să te porți frumos cu localnicii pe unde te-ai duce, că s-ar putea să ai surprize dintre cele mai faine și să ajungi să te dai pe unde nici oamenii locului nu se dau.

Spațiul și timpul alocate acestui material se încheie aici. Comunitatea de mountainbikeri din Brașov s-a ridicat din nimic și a evoluat mult, dar are un drum cel puțin la fel de lung în față și lucruri de povestit sunt infinite. Mă înclin în fața tuturor celor care au contribuit la dezvoltarea ei! Mulțumiri speciale lui Vlad Nimăt și Marius Strătilă, prezenți la sesiunea foto, și super mulțumiri lui Ionuț Sava pentru fotografiile din material!

Autor: Maximilian Munteanu

Foto: Ionuț Sava

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *