Horia Colibășanu – singurul român pe vârful K2: De la primele ture în Bucegi până pe optmiiarii planetei

Dan Izvoreanu: Îți aduci aminte când a fost primul tău contact cu muntele?

Horia Colibășanu: Primul contact cred că a fost la ski, dar acela e un contact superficial, însă primul contact adevărat a fost când mergeam la bunicii mei lângă Sibiu, la Gura Râului, și acolo urcam pe un munte care avea în prima parte o pășune și apoi începea pădurea, iar de acolo vedeam satul, vedeam Mărginimea Sibiului de la înălțime și cred că mi-a plăcut. Însă prima dată când am mers cu rucsacul în spate, cu cortul pe mai multe zile, a fost în clasa a XI-a, când, cu o trupă de prieteni și cu un lider care ne-a ghidat, am pornit în munții Bucegi. Acum merg în expediții și le spun excursii, atunci era invers. Îmi amintesc că a fost o aventură de o săptămână, cu urși, cu mers prin ploaie, cu soare și cu mult munte.

Dan Izvoreanu: Și care a fost primul vârf de peste 2.000 de metri pe care ai urcat în România?

Horia Colibășanu: În mod sigur atunci am urcat pe vârful Omu și apoi a început să-mi placă, iar după anul I de facultate am mers tot cu un grup de prieteni și am parcurs creasta Făgărașului. Pe atunci nu aveam bocanci, primul meu echipament  cumpărat a fost un rucsac, apăruseră acei rucsaci fără cadru, care acum sunt peste tot. Țin minte că am parcurs creasta în adidași și am avut emoții dacă voi reuși să merg. Ulterior mi-am luat bocanci, dar acum am renunțat din nou la ei și merg iar cu adidași, dar de această dată unii speciali, de trekking, cu talpă de tip vibram, ușori, comozi și rezistenți.

Dan Izvoreanu: După excursiile în Carpați și până la ascensiunile în Himalaya ce a urmat?

Horia Colibășanu: În anul III de facultate m-am apucat de alpinism și apoi vara am plecat într-o expediție în Caucaz, atunci am urcat la 5.600 de metri. Apoi, în anul 1999, când eram în anul IV, am plecat direct pe un munte de 7.000 de metri, pe vârful Khan Tengri  situat la granița dintre China – Kârgâzstan – Kazahstan.

După aceea am urcat diverse vârfuri, pentru că Himalaya era foarte scumpă, peste bugetul meu, și mi-a luat încă vreo 5 ani, până în 2004, când am urcat pe vârful K2. În perioada respectivă nu am progresat ca altitudine, ci doar tehnic, ca experiență și ca maturitate, probabil.

Pe K2 (al doilea munte ca înălțime din lume, după Everest, 8.611 metri), am urcat direct de la vârfuri de 7.000, deși poate era normal să încep cu un vârf mai ușor, însă asta a fost ocazia și eu consideram atunci că este șansa vieții mele și că nu voi mai avea o astfel de ocazie vreodată. Probabil de aceea am tras foarte tare, am folosit orice șansă de a urca și tocmai de aceea am și reușit.

Dan Izvoreanu: Iată, sunt deja 15 ani de atunci, au mai fost români care au urcat pe acest vârf?

Horia Colibășanu: Nu a mai urcat niciun român. Știu că au mai fost vreo 3 încercări româneșți, dar din păcate nu a reușit niciuna să urce pe vârf.

Dan Izvoreanu: Ascensiunea pe K2 rămâne cea mai grea expediție din cariera ta de alpinist sau au fost altele și mai grele?

Horia Colibășanu: Probabil că greutățile se estompează cu timpul, uiți greul și rămâne frumosul, așa funcționează creierul uman, dar, dacă nu aș ține cont de acest lucru și aș spune exact ce simt acum, aș zice că cea mai grea expediție pe care am avut-o vreodată a fost cea mai recentă, din primăvară, pentru că expedițiile nereușite sunt și cele mai grele. (n.r.: în 2019, Horia Colibășanu împreună cu slovacul Peter Hamor și cu Marius Gane au vrut să deschidă o rută nouă pe vârful  Dhaulagiri (8.167 m),  însă a trebuit să renunțe din cauza vremii nefavorabile). Deși nu am ajuns pe vârf, am făcut cam jumătate de rută nouă, partea tehnică, cea mai grea… mai ales din acest motiv vrem să încercăm din nou la anul.

Interviul intergral cu Horia Colibășanu poate fi găsit în numărul 2 al revistei Outdoor Magazine.

Interviu realizat de Dan Izvoreanu

Photo: arhivă personală Horia Colibășanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *