Vlad Căpușan: Zsolt Torok era ca „Micul Prinț” într-un univers pe care și l-a creat chiar el

Vlad Căpușan este tânărul pe care Zsolt Torok l-a luat sub aripa sa. Chiar dacă între ei a fost o diferență mare de vârstă, dragostea de munte i-a legat pe viață. Împreună au realizat, în Himalaya (2016), două premiere naţionale şi o premieră mondială. Cei doi au fost primii oameni care au ajuns pe Vârful Peak 5 din regiunea Makalu, un munte înalt de 6.421 de metri, care nu a mai fost urcat de nimeni până în acel moment, în condiţiile în care vârful a fost deschis ascensiunii în 2003.  Zsolt și Vlad sunt și primii  alpinişti din România care au reușit (2018) ascensiunea faimosului vârf patagonian Cerro Torre.

Ascensiune pe Peak 5
sursa: www.torok.ro

Zsolt Torok, născut la Arad în 29 septembrie 1973, a fost unul dintre cei mai buni alpiniști tehnici din România. Printre realizările sale se numără Trilogia Alpilor, care cuprinde Peretele Nordic Eiger, Matterhorn și Grandes Jorasses și expediția Nanga Parbat, ruta Schell, în premieră românească. El a murit în luna august a acestui an, în timpul unei ascensiuni solitare pe Muchia Fierăstrău din apropierea vârfului Negoiu din Munții Făgăraș.

Dan Izvoreanu: Cum și în ce împrejurări l-ai cunoscut pe Zsolt Torok?

Vlad Capusan: Pe Zsolt Torok l-am întâlnit prima dată, așa cum e și firesc, pe munte. Îmi aduc aminte că întâmplarea face că ne-am întâlnit chiar la refugiul Călțun din Munții Făgăraș. Eu pe vremea aceea aveam vreo 14-15 ani, era iarnă și mă aflam acolo cu un amic de-al meu. Am fost impresionat din prima de Zsolt și de experiența pe care el o avea, iar din acel moment a devenit un model pentru mine. Evident, expedițiile pe care el le-a desfășurat ulterior au fost atât de reprezentative,  încât chiar m-a inspirat și mi-am dorit mult să-l cunosc. În 2016, la începutul anului, ne-am întâlnit la Gala Alpinismului Românesc, o gală organizată chiar de el. Acolo ne-am cunoscut mai bine și după niște discuții am hotărât să mergem și în prima expediție împreună.

Dan Izvoreanu: În toată această perioadă, pînă în 2016, v-ați mai întâlnit?

Vlad Capusan: Da, ne-am mai întâlnit pe munte, ne-am revăzut și la niște prezentări pe care el le-a făcut prin Cluj și prin alte orașe dar nu am avut o relație foarte apropiată până în momentul în care am plănuit o expediție împreună. Oricum, eu nici nu mă gândeam că el, fiind mai în vârstă, va face echipă cu mine și că vom rezona atât de bine. Era o diferență de aproape 14 ani între noi și atunci nu-mi puteam imagina că vom putea urca împreună niște vârfuri atât de frumoase.

Dan Izvoreanu: Câte expediții ați făcut împreună?

Vlad Capusan: Pot să spun că din 2016 încoace, am făcut cam câte 2 expediții pe an.  În Himalaya am fost pe 5 vârfuri împreună. Am început cu vârful Cholatse, un vârf tehnic, reprezentativ… a fost o epopee acolo deoarece condițiile au fost foarte dificile și atunci pot spune că l-am cunoscut cu adevărat pe Zsolt. Stilul lui și felul în care iubea muntele m-au impresionat și asta m-a făcut să cred că putem urca multe vârfuri împreună. După aceea a urmat o expediție pe vârful Peak 5, care a reprezentat o premieră mondială, iar apoi au urmat și alte planuri,  multe trasee în Cheile Turzii, în Bucegi, antrenament, întâlniri chiar și doar pentru o discuție sau detalierea unui plan. Deși distanța dintre Arad și Cluj este destul de mare, în weekenduri sau chiar și în timpul săptămânii ne întâlneam și puneam cap la cap planurile pentru următoarea expediție.

Dan Izvoreanu: Care a fost cea mai recentă întâlnire, înainte de tragicul accident în care Zsolt și-a pierdut viața?

 Vlad Capusan: Cea mai recentă a fost chiar în Cheile Turzii. A fost o ieșire în care ne-am întâlnit, am râs împreună, ne-am reamintit de experiențele pe care le-am trăit. E frumos să rememorezi toate aventurile prin care am trecut.

Evident, ultima expediție pe care am făcut-o împreună a fost cea de pe Cerro Torre din America de Sud. A fost cumva o expediție care ne-a învățat pe amândoi că putem face lucruri mari, atât timp cât avem  dorința și sufletul pentru a atinge obiective mari. 

Ulterior, Zsolt a mers într-un proiect pe care și noi l-am încercat în 2017, pe vârful Pumori și de această dată chiar a reușit să ajungă pe vârf, cu Teo Vlad și Romică Popa, iar pentru mine a fost o bucurie extraordinară, fiindcă chiar dacă nu am fost acolo, am simțit că se încheie un capitol foarte frumos, un vârf pe care eu mi l-am dorit foarte mult și odată cu ascensiunea lor am simțit că și eu am urcat acolo sus.

Dan Izvoreanu: Ce poți spune că ai învățat de la Zsolt? 

Vlad Capusan: Uff, cred că în primul rând am învățat să fiu un om modest. Indiferent de câtă experiență ai avea și oricât ai fi de cunoscut în această comunitate alpină, e important să fii modest și să fii smerit în fața munților. Indiferent cât de experimentat ești, în final ești doar o furnică într-un ocean înghețat și cred că Zsolt a știut întotdeauna asta și el a fost întotdeauna îndrăgostit de munți înalți. A fost întotdeauna îndrăgostit de aventură și a fost un om care nu putea sta două zile la rând în casă, ci trebuia să iasă, trebuia să simtă că trăiește și cum cineva spunea, “la final nu contează anii din viața ta, ci viața din anii tăi”. Zsolt, chiar dacă din păcate nu mai este, în acești ani în care a fost alături de noi, a trăit cu adevărat și pot spune că sunt zeci de expediții la care a participat și în care a inspirat generații întregi.

Dan Izvoreanu: Voi ați petrecut destul de mult timp împreună, în expediții grele sau în ieșiri mai ușoare. Cum era Zsolt ca om, în afara momentelor în care era Zsolt alpinistul? Cum îl percepeai ca om și ca prieten? 

Vlad Capusan: Zsolt era un copil, și cred că asta ne-a apropiat atât de mult, pentru că nu a existat niciodată o diferență de vârstă între noi. Nu a contat această diferență niciodată, ba din contră, ne simțeam ca doi puștani care au plecat împreună să descopere lumea. Și asta e fantastic, fiindcă e frumos să mergi pe munte cu oameni profesioniști, experimentați dar e și mai frumos să mergi alături de cel mai bun prieten și să te simți ca într-o aventură din copilărie. El a fost de fapt și în realitate ca „Micul Prinț”, pentru că acolo sus era de fapt universul lui. Era lumea pe care el și-a creat-o și din care am făcut și eu parte. 

Contează foarte mult să ai o doză de nebunie; e bine să evaluezi riscurile la care te expui dar în același timp să fii extraordinar de perseverent, așa cum era el. Atunci când își punea în minte un obiectiv mergea pînă la capăt. Eu am învățat asta de la el, să nu mă dau bătut atât de repede, indiferent că vorbim de alpinism sau de alte obiective în viață. Perseverența asta până la urmă de duce pe vârf. Chiar dacă eșuezi o dată, de două ori, important este să nu te dai bătut. Zsolt a avut multe experiențe de acest gen, îmi aduc aminte de  expediția pe vârful Nanga Parbat, pe care a încercat să-l urce și nu a reușit prima dată. Însă a reușit din a doua încercare; la fel a fost și cu vârful Pumori, la fel și cu alte vârfuri pe care am urcat împreună. Asta m-a impresionat întotdeauna la el. 

Dan Izvoreanu: Ți-a spus vreodată care era cel mai mare vis al său, legat de munte și de alpinism?

Vlad Capusan: Dacă ar fi să sintetizez visele lui Zsolt, cred că el și-ar fi dorit foarte mult să facă alpinism pînă în ultima clipă. Am avut multe discuții cu el legate de când ar fi momentul potrivit să o lași mai moale cu acest sport și eventual să te apuci de o altă activitate ceva mai lejeră. Zsolt mi-a spus clar: atât timp cât va putea umbla și atât timp cât va avea energie, el întotdeauna va încerca să învingă imposibilul. Și până la urmă asta s-a și întâmplat… a murit în Făgăraș, locul pe care l-a iubit și unde alături de el am deschis atâtea trasee de alpinism, încât parcă totul a fost predestinat.

Dan Izvoreanu: Sunt anumite momente petrecute alături de Zsolt care ți-au rămas întipărite în minte?

Vlad Capusan: Sunt atât de multe încât mi-e greu să aleg. Dar pot spune că nu voi uita niciodată acele cafele 3 în 1 pe care Zsolt le făcea atât de bune în acele bivuacuri înghețate la peste 6.000 de metri altitudine sau acele dimineți în care amândoi ne trezeam înțepeniți după o noapte nedormită sau momentele în care ne-am băgat într-o crevasă în Patagonia… Chiar dacă sună ciudat, era singurul loc în care puteam să ne adăpostim de vijelia de afară și atunci el a luat decizia să coborâm într-o crevasă.

Sunt multe momente care pentru unii par a fi dramatice sau  riscante dar pentru mine vor rămâne niște amintiri extraordinare, pentru că acele momente mici mi-au arătat de fapt adevărata frumusețe a vieții și mă bucur că le-am trăit alături de Zsolt Torok.

Dan Izvoreanu: Știu că voi, prietenii lui apropiați, o să-i aduceți un omagiu acolo în Făgăraș, în apropierea locului în care a murit. Veți amplasa un mic monument lângă refugiul Călțun.

Vlad Capusan: Da, așa este. E un monument pe care noi l-am gândit, pentru că Zsolt chiar merită un punct de reper care să dăinuiască peste ani iar Laura, soția lui, alături de Marius Iliescu, Romică Popa și de alți prieteni foarte apropiați, am decis să ne organizăm și să amplasăm acest monument. Va fi într-un loc foarte frumos, cu o panorama superbă asupra munților. Chiar dacă Zsolt nu mai e, sper ca acest monument să-i inspire pe viitor pe cei care vor citi despre el și care vor dori să devină alpiniști. Monumentul urmează să fie inaugurat în luna noiembrie 2019.

Interviu realizat de Dan Izvoreanu

Sursa foto: Facebook / Vlad Căpușan 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *