Mihai Anițan. Adrenalină pe două roți

Mihai Anițan, campion national la enduro, a descoperit ciclismul la 14 ani, când și-a luat prima bicicletă mountain bike și a început să coboare cu ea pe dealurile din zona casei. În 2017, a obținut primul titlu de campion național la MTB Enduro. În 2018, Cupa Națională de Enduro a avut 7 etape. Mihai Anițan a câștigat 6 dintre ele și a obținut, din nou, titlu de campion național la categoria Elite.

Un an mai târziu, și-a apărat titlul de campion național și a început să concureze și în afara țării: locul 5 la o etapă din Cupa Națională a Cehiei și locul 16 la o etapă din Cupa Mondială. Pe viitor, Mihai Anițan își dorește ca să participe la Enduro World Series, un concurs de talie mondială. Până atunci, își apără titlul. A câștigat deja compionatul național de downhill de anul acesta și participă la Cupa Națională de enduro care are 4 etape.

Vasile Cipcigan: Cine e Mihai Anițan?

Mihai Anițan: Sunt campion național la enduro. E un sport care implică atât urcare cu bicicleta, cât și coborâre. Dacă știți formatul unui concurs de raliu. Sunt mai multe probe speciale, iar între ele trebuie să urcăm pe bicicletă fără asistență. Pe fiecare probă specială se adună timpii, iar cel cu cel mai scurt timp câștigă.

Vasile Cipcigan: Râd, pentru că știu că biciletele voastre sunt foarte grele, față de o bicicletă normală.

Mihai Anițan: Da, nu e tocmai ușor. Ai pus punctul pe “i”. Mulți sportivi se uită la fiecare gram al fiecărei piese.

Vasile Cipcigan: Ai început primele competiții în 2017. Cum a fost?

Mihai Anițan: A fost o trecere destul de rapidă, a trebuit să mă adaptez repede. Nu eram deloc obișnuit cu genul asta de concurs. Înainte am mai participat la două competiții de moutainbike care era mai mult de maraton, nu de viteză. La prima competiție de enduro a fost o satisfacție doar să termin concursul. În 2017 am avut multe competiții, cred că au fost 7 etape. Prin prezentare mai mult, am adunat suficiente puncte ca să iau locul I la juniori. În 2018 am trecut la seniori. M-am pregătit foarte multe cu Mihai Olar, antrenorul meu. În primul concurs din 2018 nu mă așteptam să fac mare lucru, dar am câștigat locul I la general.

Vasile Cipcigan: E greu să cobori pe picioare pe un traseu de enduro, darăminte pe bicicletă. Tu ai un titlu de păstrat, cum te antrenezi?

Mihai Anițan: E o presiune la fiecare campionat. Sunt mulți care sunt talentați în România și se dau foarte bine. Programul meu de antrenament este destul de intens, aproape zilnic. Variază mult, de la sală, tehnică, priceperea pe bicicletă. Fără muncă, nu poți să valorifici talentul. E un sport care necesită multă anduranță și anduranță. În timpul iernii mă antrenez foarte mult, între sezoane.

Vasile Cipcigan: Cum a fost anul 2019?

Mihai Anițan: Trecerea de la 2018 la 2019 a fost foarte lină, nu a au fost multe schimbări. Doar a luat o mai mare amploare, au fost mai mulți participanți, cam 200 de la fiecare probă. Ceea ce pentru noi, e mult. Știam deja despre ce e vorba. E foarte importat în sportul acesta să cunoști traseul dinainte. Așa ai un avantaj mai mare, să ai grijă să nu faci greșeli. Rutina mea înainte de fiecare concurs este să mă dau pe fiecare traseu, să mă opresc unde mi se pare că e greu și să filmez absolut tot. Îmi pun Go Pro ul pe cască și filmez tot, iar seara stau și mă uit, mă uit la fiecare chestie, îmi notez.

Vasile Cipcigan: Îți place să ieși din zona de confort, dar știu că familia e foarte protectivă. Cum le împaci pe cele două?

Mihai Anițan: Mamei mele nu îi place deloc. Dar încerc să nu le povestesc cât de periculos a fost. Sora mea m-a susținut de la primul concurs, era convinsă că voi fi cel mai bun. Îmi făcea multe trofee. Tata a făcut ski, a făcut downhill și e familiarizat. Mama a acceptat în final și i-a făcut plăcere să vină la concursuri să mă vadă. Iar mie mi-a plăcut să le arăt ce înseamnă comunitatea asta mică de enduro și ce facem. Ei mă susțin foarte mult. Fără ei nu reușeam să fac ce am făcut.

Urmărește interviul integral cu Mihai Anițan, oferit în cadrul emisiunii OUTDOOR live, aici.

Interviu realizat de Vasile Cipcigan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *