Matei Cristian și explorarea subteranului. “A fost o chemare”

O viață dedicată explorării în subteran. Matei Cristian este tânăr, dar are deja descoperiri importante la activ. A devenit pasionat de speologie încă din liceu, iar acum este președintele Clubului de Speologie Politehnica Cluj. Zona principală de lucru este Ic Ponor – Padiș, unde speologii s-au concentrat pe două sisteme mari: Sistemul Humleu și Sistemul Vărășoaia. La OUTDOOR live, Matei ne-a împărtășit multe despre pasiunea lui și marile realizări de până acum.

Vasile Cipcigan: De ce speologia? De unde a plecat tot?

Matei Cristian: A fost ceva pur accidental. Am fost invitat de o colegă de liceu, care aflase la un foc de tabără în Padiș, de o ieșire în peșteri și m-a chemat și pe mine. Eram la final de liceu, deja începeam să încerc tot mai multe lucruri. Încercam escalada, mergeam în drumeții și am încercat și speologia. Și când te culci seara și te gândești la un lucru, știi că acela e lucrul pe care trebuie să-l faci. Așa că a venit natural. E mai degrabă o chemare.

Vasile Cipcigan: de 9 ani umbli prin peșteri. Unde ai început?

Matei Cristian: Prima tură a fost în Vărășoaia, în Padiș, o peșteră micuță, foarte drăguță. A fost foarte frumos. Erau o echipă de patru oameni. Niciunul dintre noi nu fusese în peștera respectivă. A fost un soi de pseudo-explorare. Imediat m-am îndrăgostit de senzația aceea de a nu știi ce ai în față, de afla cu propria ochi.

Vasile Cipcigan: eu am avut o experiență foarte interesantă cu peșterile. Fiind salvator montan, prima data când am fost la o misiune de salvare în peșteră mi-am imaginat că e ca în filme, o intrare mare. Apoi, când am ajuns acolo și am văzut o intrare cât o gură de aragaz mi-am dat seama că nu e de glumă și apoi, când am văzut că după 12 ore încă suntem în peșteră, am zis că trebuie să fie ceva foarte interesant să faci speologie. Tu ai trecut puțin mai departe de partea asta de a vizita peșterile, ai început și să faci și explorare. Poți să ne explicit puțin ce înseamnă, din punctul tău de vedere, explorarea?

Matei Cristian: Asta m-a și frapat când am venit prima data la clubul de speologie, la Politehnica Cluj. Nu credeam că sunt locuri atât de aproape, care nu au fost explorate. Credeam că toate au fost cercetate. Dar, se pare că sunt multe peșteri neexplorate sau peșteri cunoscute cu sectoare neexplorate. Practic, pe planetă au mai rămas de explorat peșterile și fundul oceanelor. E un sentiment deosebit, greu de descris, inima îți bate tare.

Vasile Cipcigan: Ce presupune toată logistica?

Matei Cristian: Prima întrebare este unde explorezi. În anii ’70-’80 s-au făcut multe explorări în România. Practic, sunt 3 opțiuni pe care le ai, dacă vfei să descoperi ceva nou: prima ar fi să sapi într- peșteră cunoscută, ori la suprafață, după indiciile pe care le ai, fie să te cațeri la suprafață în peșteri cunoscute, în speranța de a găsi alte nivele. Mai este scufundarea în sifoane de peșteri care, din punctul meu de vedere, este apogeul explorării ca și tehnică și dificultate. Eu m-am ocupat în special de săpat și cățărat în peșteri.

O peșteră de peste 2 km este deja mare, dar peșterile foarte mari au zeci de kilometri de galerii. În Vărășoaia, sper exemplu, sunt săli foarte mari.

Vasile Cipcigan: Am văzut că vă faceți loc de campare…

Matei Cristian: Da, sunt tabere subterane pe care noi le introducem în peșteră. Avem în sistemul asta 6 tabere diferite făcute. Pentru că pur și simplu, ca să te deplasezi prin anumite peșteri îți ia mult prea mult timp. În peștera de care spuneam, ca să te deplasezi prin ea fără bagaj ți-ar lua 18 ore, aproximativ. Și atunci trebuie să rămâi în peșteră. Îți iei mâncare, corzi, ai nevoie de zile întregi ca să explorezi. Aici, minim 5 zile o tură. Trebuie să organizezi bine toate lucrurile.

Încerci să cari cât mai puțin, mâncare cât mai deshidratată. Avem două mese calde pe zi. Dimineața, unde e simplu, musli cu lapte praf și seara, când devii inventiv și pui tot ce ai. Folosim apa din peșteri.

În peșteri e umiditate foarte mare și tot timpul ești puțin ud. Trebuie să ai grijă că nu te uzi foarte tare.

Vasile Cipcigan: Când ai făcut prima expediție de mai multe zile?

Matei Cristian: Trecuseră deja vreo doi ani de când făceam speo. A fost o tură scurtă de 2 sau 3 zile. La început îmi era puțin groază să intru 10 zile într-o peșteră. Abia în 2016 mi-am făcut curajul să intru într-o expedie de genul acesta. A fost în sistemul Vărășoaia, iar acolo cam în fiecare an descoperim cam un 1-2 km de galerii noi. Încă sunt foarte multe semen de întrebare rămase acolo. În paralel am făcut și alte lucruri. Lucrăm la sistemul Humleu, care este a doua peșteră ca lungime din țară, de aproximativ 40 km.

În 2011, când am venit eu la club, am mers la Humleu. Atunci se lucra la un punct la care lucraseră toate generațiile de la club, un punct cu curent de aer foarte puternic. De obicei, peșterile au un curent de aer. De exemplu, la peștera Vântului i se spune așa pentru că bate vântul la intrare. Curentul aer e un indicator că acolo e peșteră.

Ne-am apucat să săpăm în acel punct cam un an și jumătate. La un moment dat a devenit puțin sinistră toată treaba, săpam prin prăbușituri, totul era foarte instabil și am renunțat în final, devenise prea riscant. Dar, am început să lucrăm la altă peșteră, Ponorul cu Zăpadă, cam la 200 de metri distanță. Asta era în 2012, iar de atunci tot săpat până în primăvara asta și am dat în sfârșit de ceva. După 30 de metri de săpat pe o galerie foarte-foarte strâmtă, am dat de un puț și de acolo într-o galerie mare, frumoasă. Am explorat-o puțin. Din cauza ploilor, n-am mai putut intra, dar a fost o explorare frumoasă și vom avea, probabil, ani de lucru acolo.

Urmărește întreaga emisiune OUTDOOR live cu Matei Cristian, aici.

Interviu realizat de Vasile Cipcigan

Sursa foto: FB/ Matei Cristian, Clubul de Speologie Politehnica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *