Căpușele. O problemă de care ne lovim cu toţii, foarte discutată în ultimii ani în mediul online şi nu numai. Ne place să stăm pe afară și să cutreierăm munții și dealurile. Ne pregătim rucsacul, echipamentul potrivit, ne luăm măsuri de precauție în caz de vreme rea, dar uneori pericolele se ascund în lucruri mici și este bine de știut cum ne putem proteja și cu ce ‘inamic’ avea de-a face. Alpinistul Vasile Cipcigan a stat de vorbă cu parazitologul Gianluca D’Amico, cadru didactic la Facultatea de Medicină Veterinară, și a aflat totul despre căpușe.
Vasile Cipcigan: Ce sunt căpuşele?
Gianluca D’Amico: Căpuşele sunt artropode parazite, hematofage. Majoritatea dintre ele au ca gazdă preferenţială animalele sălbatice şi domestice şi, din păcate, omul.
Vasile Cipcigan: Unde le putem găsi cel mai des?
Gianluca D’Amico: Le putem găsi peste tot; chiar sunt foarte răspândite în climatul nostru continental, de la zonele fără vegetaţie mare la liziera pădurii, până la zone mlăştinoase sau chiar aride. Dacă există o limită a căpuşelor, e una de altitudine: în Europa nu le prea găsim peste 1500 de metri. Dar ştim cu toţii că pentru a ajunge la peste 1500 de metri te plimbi mai întâi la altitudini joase, unde poţi culege căpuşe. Căpuşele ixodide, cele mai importante ca şi vector de transmitere a patogenilor la om, sunt unele care îşi vânează gazda în mod activ în habitatul lor.
Vasile Cipcigan: Putem lua şi din copaci căpuşe sau doar din iarbă?
Gianluca D’Amico: Cele mai importante au un comportament de tip questing: ele îşi aşteaptă gazda, apoi se lasă pe ea. Se spune că sar, dar nu e adevărat; ele pur şi simplu detectează prada (în principal pe bază de vibraţii şi dioxid de carbon) şi se lasă. Aşa că depinde unde s-au urcat. De cele mai multe ori ele nu stau la înălţime mare, dar nu e imposibil să cadă de pe un copac de 1.5 metri.
Vasile Cipcigan:: Căpuşele îşi aleg gazda sau toţi suntem posibile gazde?
Gianluca D’Amico: Depinde de specie. Unele se urcă pe o anumită gazdă: sunt de exemplu căpuşe din Africa, care se urcă numai pe rinoceri. Altele însă urcă pe absolut orice.
Vasile Cipcigan: Sunt oameni care ne spun că nu au prins nicio căpuşă, din diferite cauze.
Gianluca D’Amico: E un amestec de legendă şi adevăr aici. Există studii care ar putea să sugereze că PH-ul pielii, feromonii şi mirosul specific ar putea să fie un fel de repelent pentru căpuşe. Eu cred că e numai o chestiune de noroc şi de mediu: o persoană care merge în outdoor este, evident, mult mai expusă la căpuşe.
Vasile Cipcigan: Cum prevenim să nu luăm căpuşe?
Gianluca D’Amico: O metodă care funcţionează 100% nu există, din păcate. Trebuie să adoptăm o serie de comportamente care previn nu muşcătura de căpuşă în sine, ci timpul în care căpuşa rămâne pe corp şi posibilitatea de a contacta anumite boli. Recomand să ne verificăm întotdeauna după ce am ieşit în outdoor, pentru că timpul de hrănire, timpul în care căpuşa stă pe om sau pe animal contează foarte mult. O căpuşă care rămâne doar câteva ore are şanse infime de a transmite patogenii (cum e boala Lyme); cu cât stă mai mult, cu atât şansele cresc.
Vasile Cipcigan: Cum transmite căpuşa patogenii?
Gianluca D’Amico: Este un mecanism destul de complicat. În primul rând, căpuşa îşi alege locul unde pielea e mai fină, un loc mai ascuns. Când se fixează, aceasta secretă un ciment, ca un lipici. Numai după o vreme începe procesul de hrănire. Pentru noi însă problema e saliva căpuşelor, acolo sunt patogenii. Aceşti patogeni se activează prin consum de sânge; vor migra la glandele salivare, de unde vor ajunge la gazdă.De ce foloseşte căpuşa saliva? Pentru că are un efect anticoagulant şi anestezic. Căpuşa în continuu secretă salivă în corpul gazdelor.
Vasile Cipcigan: Hainele pe care le folosim când mergem în outdoor sunt importante pentru prevenţie?
Gianluca D’Amico: Culoarea hainelor e importantă, cele deschise la culoare sunt mult mai uşor de verificat. Recomand întotdeauna hainele lungi: şosete (chiar puse deasupra pantalonului), mâneci, pantaloni lungi, o şapcă în cap. Există pe piaţă haine impregnate cu substanţe repelente pentru căpuşe, dar odată cu primele spălări se pierde acest efect.
Vasile Cipcigan: Substanţele pe care le găsim în farmacii împotriva căpuşelor, cum ar fi acele brăţări, funcţionează?
Gianluca D’Amico: Din experienţa mea, din câteva mii de căpuşe recoltate de om, la noi la facultate au venit oamenii cu brăţară şi fără brăţară. Nu zic că nu ajută, dar cu siguranţă că nu putem să stăm liniştiţi purtându-le. Efectul repelent e foarte mic şi pe o perioadă foarte scurtă.
În zonele vizibile e foarte uşor să detectezi o căpuşă, dar atenţie mare: să nu credeţi că toate sunt mari. În stadiul de larve şi nimfe în special, ele sunt foarte mici: o larvă nehrănită luată de pe sol e aproape transparentă. Şi atunci verificarea corpului e foarte importantă şi în special a zonelor cu păr. La copii, cele mai mari căpuşe le-am văzut în zona capului, unde sunt ascunse de păr. Ele nu stau la nesfârşit pe noi: o larvă şi o nimfă stau cam 2-3 zile, apoi pică. De aici vine problema în diagnosticarea bolii Lyme: oamenii nu ştiu că i-a muşcat o căpuşă.
Vasile Cipcigan: Simţim căpuşa când se urcă pe noi?
Gianluca D’Amico: De cele mai multe ori nu. Sunt persoane cu o sensibilitate cutanată foarte mare şi atunci simt muşcătura de căpuşă. Dar în general o simţim numai după câteva zile, când pielea a început deja reacţia inflamatorie locală.
Vasile Cipcigan: Ce facem dacă găsim o căpuşă pe corp?
Gianluca D’Amico: Primul lucru, nu ne panicăm. De cele mai multe ori nu trebuie mers la spital, să aglomerezi UPU pentru o căpuşă mi se pare exagerat. Avem foarte multe metode pentru a scoate o căpuşă, de la o simplă pensetă până la instrumente care se găsesc în orice petshop sau farmacie veterinară. O scoatem cât de repede posibil, dar nu cu metode şi legende gen chibrituri, alcool, motorină, benzină, ţuică. Căpuşa se scoate pur şi simplu, prin uşoară tragere şi poate o uşoară rotire, prinzând-o cât mai aproape de piele. Niciodată nu prindem o căpuşă din zona abdomenului, pentru că devine ca o pompiţă.
Căpuşa trebuie să fie identificată: nu toate speciile transmit patogeni. De exemplu boala Lyme în Europa o transmite o singură specie, ixodes ricinus. Dacă avem o altă specie de căpuşă, pentru boala Lyme nu există niciun risc, e ca şi cum te-ar muşca un şarpe care nu este veninos. Identificarea se poate face în Cluj la Facultatea de Medicină Veterinară, la disciplina de parazitologie.
Vasile Cipcigan: După ce ai scos căpuşa, există o marcă, o inflamare după care poţi să-ţi dai seama că ai luat boala Lyme?
Gianluca D’Amico: După ce am scos căpuşa, o punem într-o cutie, să nu fugă. Din păcate majoritatea căpuşelor care se urcă pe om sunt din acea specie, ele sunt cele mai răspândite în România. Acea pată roşie se numeşte eritemul migrator, unul din primele semne. Din păcate nu apare întotdeauna, doar în 75% din cazuri. Atenţie la nume: avem pacienţi cu muşcătură de căpuşă pe braţ, dar cu eritemul pe spate. Aşa că în perioada în care noi trebuie să verificăm apariţia lui, să nu ne focusăm numai pe locul în care a apărut muşcătura.
Al doilea simptom este febra nejustificată, care nu prea răspunde la antipiretice. Apoi la adulţi apar dureri musculare şi articulare. Bine, dacă ai avut o drumeţie de 30 km şi a doua zi te dor picioarele, să nu te gândeşti la boala Lyme! Vorbim de dureri musculare nejustificate: te trezeşti dimineaţa ca şi cum te-ar fi lovit un tren. Dacă apare unul din aceste 3 semne, să-ţi aduci aminte dacă te-a muşcat sau nu o căpuşă. Atunci urmează o vizită la Spitalul de Boli Infecţioase.
Vasile Cipcigan: Există o hartă în jurul oraşelor unde sunt mai multe căpuşe?
Gianluca D’Amico: Avem mai multe studii pe România. Din păcate situaţia este destul de gravă: specia de exodius ricinus o găsim oriunde, de la parcurile din oraş până la zone de lizieră a pădurilor sau tufărişuri. Repet: singura limită e plaja şi altitudinea de peste 1500 metri.
Vasile Cipcigan: Căpuşele sunt periculoase la animalele de companie?
Gianluca D’Amico: Animalele sunt de fapt gazdele naturale ale căpuşelor. Patogenii sunt diferiţi de cei periculoşi la om, de exemplu la câini unul din patogenii periculoşi se numeşte babesioză. Boala Lyme există şi la câini, dar cu o simptomatologie diferită şi mai uşoară.
În concluzie, evităm zonele cu vegetaţie mare. Căpuşele au un vârf de activitate, care e acum, primăvara, cu un al doilea vârf toamna, în septembrie-octombrie. Vara ele se tem de deshidratare, aşa că nu le vom găsi la soare. Dacă vrem să ne aşezăm undeva, trebuie să evităm zonele cu umbră. Dacă avem o curte, iarba să o păstrăm tunsă scurt şi nu adunăm grămezi de crengi, care sunt un adăpost perfect pentru căpuşe. Cu un pic de atenţie la aceste lucruri putem evita o situaţie neplăcută.
Găsești varianta video a materialului, alături de alte zeci de video-uri despre echipament și experiențe outdoor pe contul de You Tube Ski&Outdoor Magazine.
Interviu realizat de Vasile Cipcigan
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine
