Pădurea Craiului. Zeci de destinații într-una singură

E o simfonie de mirosuri în bucătăria Casei Tradiționale. Știu că e cam uzată asta, dar aici se potrivește perfect. Suntem lihniți de foame după o zi (mă rog, ceva mai mult de o jumătate de zi) plină de efort, aventură și adrenalină, iar doamna Cornelia ne-a pregătit supă limpede de pui cu laște și tocană de porc la felul doi. La desert ne-a făcut clătite cu dulceață pusă tot de ea.

De fapt, noi stăm dincolo, la Casa Florian, Casa Tradițională e ocupată acum de un grup de corporatiști aflați într-un team-building. Înțeleg perfect de ce au ales-o. E, așa cum îi spune numele, o construcție veche, de fapt un ansamblu de clădiri și acareturi restaurate frumos și transformate într-o unitate de cazare cu funcțiuni și dotări de secol XXI. Plus că e la kilometri depărtare de orice și îți oferă la pachet un peisaj de care nu ai cum să nu te îndrăgostești. Ceva mai jos e Casa Florian, tot o casă veche renovată și mărită, dar aici totul e modern, mai confortabil. Depinde ce cauți.

Mărturisesc că, deși e la doar o oră și jumătate de Cluj cu mașina, nu cunoșteam foarte bine zona Munților Pădurea Craiului. Adică eram familiarizat cu limita ei de nord, cu Defileul Crișului, localitățile Șuncuiuș, Vadu Crișului, Bratca, cu atracțiile de acolo și cu toată acea zonă carstică, dar nu fusesem niciodată spre sud, spre comuna Roșia. Și rău am făcut! Am descoperit acum niște locuri și un peisaj care nu te ia pe sus, nu-ți taie respirația precum cel din golul alpin al munților înalți, dar te îmbrățișează și te farmecă până când promiți să revii. Și o vei face cu siguranță. Pentru că, după ce-ți desprinzi privirea de la frumusețile naturii, observi și lucruri încântătoare făcute de om. Întâi vezi semnele maro care te îndrumă către toate atracțiile turistice ale zonei. Apoi, panourile dreptunghiulare, colorate, cu toate informațiile de care ai nevoie. Apoi vezi semnele discrete, destinate cicliștilor, vopsite pe copaci sau pe capetele de pod. Și abia la sfârșit îți dai seama cât de curat și de îngrijit e totul. Există o estetică a lucrului bine făcut, discretă, fără stridență, care îți induce o stare de bine. Aici, în ecodestinația Pădurea Craiului, o întâlnești peste tot. Se vede mâna de gospodar a oamenilor care trăiesc acolo, dar și a celor care administrează această zonă.

Doamna Cornelia ne ceartă că am întârziat la masă. Pur și simplu nu am ajuns la ora stabilită. Nu prea aveam cum. Sunt atât de multe de făcut aici, încât îți dorești ca timpul să se dilate, să mai apuci să faci ceva până se termină ziua. Pe scurt, cine vine în Munții Pădurea Craiului, are parte de o grămadă de opțiuni: drumeție, vizitarea unor peșteri amenajate sau chiar speoturism, cicloturism, rafting sau via ferrata. Doar să stai fără să faci nimic nu e o opțiune. După masă, la un pahar de pălincă din aia bună, retrăim ce am făcut împreună și ne povestim unul altuia ce am făcut singuri în zona Pădurea Craiului.

Drumeție lejeră prin Cheile Cuților – Andrei Huțanu

Eu am ajuns ceva mai târziu în zonă, Dan era deja la Casa Zmeului la via ferrata de acolo, așa că am optat pentru o drumeție scurtă, să treacă timpul mai repede și să iau contact cu zona. Ei bine, până la urmă, drumeția mea de plictiseală a fost încântătoare. Am ales Circuitul Cheilor Cuților, un traseu scurt și lejer, numai bun pentru o ieșire în natură cu copiii, de exemplu. Îl recomand tuturor familiilor; nu ai nevoie de abilități speciale sau de o condiție fizică deosebită, e accesibil oricui, inclusiv copiilor de vârste mai mici. Și e suficient de scurtă tura, mai puțin de două ore, să nu apuce să li se facă foame sau să ceară îndelungi popasuri. Dar nu e doar pentru copii… Pereții înalți de piatră ascund atât trasee de cățărare, cât și o mulțime de peșteri. Aproximativ 50, după spusele speologilor, unele cu denumitri poetice, “Peștera care cântă”, altele cu nume mult mai prozaice, cum ar fi „Peștera Calului” sau „Peștera Vacii”. Acestea trebuie, însă, abordate doar de către speologi cu echipament adecvat și cu suficiente cunoștințe despre această activitate. Să revenim la traseul nostru. Circuitul pornește din satul Ponița și revine tot acolo după parcurgerea a ceva mai mult de 3 kilometri. În prima parte, cărarea te conduce agale printre pereții spectaculoși ai Cheilor, care ating, pe alocuri, înălțimi de peste 100 de metri. Numele acestor chei provine de la cute, unealta de piatră cu care se ascute coasa. Se pare că gresia de aici este foarte potrivită confecționării ei. Mă bucur de spectacolul de piatră, înaintând lejer, în amonte, pe o pantă lină și admir formațiuni cu nume interesante: Stanul Gurguiat, Stanul lui Nicorici, Piatra lată și așa mai departe.

La un moment dat, peisajul își pierde asprimea, cheile se transformă într-o vale verde și destul de abruptă, moment în care poteca o ia la dreapta și începe un urcuș pieptiș cu mai bine de 100 de metri diferență de nivel. E singurul loc care îți pune un pic la încercare condiția fizică. Ajunși sus, vă recomand atenție sporită la marcaj. Traseul continuă în dreapta, chiar pe “buza” cheilor, în timp ce poteca pe care am urcat, mai lată și mai vizibilă,  duce înainte, spre case. În acest punct, în dreapta potecii se poate vedea un pod natural care face parte din Peştera Prăbuşită. Poteca ne conduce apoi spre punctul de belvedere situat deasupra stâncii Stanul Gurguiat, de unde putem admira ca din dronă traseul pe care l-am parcurs printre pereții Cheilor. Pășesc cu grijă, sunt chiar pe marginea peretelui, dar și priveliștea e pe măsură. Îmi trag sufletul, mă bucur de priveliște, apoi continuu traseul. De aici încolo, poteca coboară prin pădure până la punctul de început al traseului.

Citește articolul integral și află despre via ferrata, peșterile și alte atracții din Pădurea Craiului din nr. 4 al revistei Outdoor Magazine. Poți comanda varianta print de aici, sau cea electronică de aici.

Text: Andrei Huțanu, Dan Izvoreanu, Florin Budea

Foto: Andrei Huțanu, CAPDD Bihor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *