Piatra Singuratică – poveste de pe acoperișul țării

Piatra Singuratica_Harghita

Am descoperit județul Harghita de curând și a fost, pot să spun, dragoste la prima vedere. Nu ratez nicio ocazie să mă întorc și să mă bucur de frumusețile naturale și umane ale zonei. Rezervații naturale, trasee turistice pline de frumos și spectaculos, oameni extraordinar de primitori și, nu în ultimul rând, o bucătărie care te cucerește cu fiecare îmbucătură.

Multe multe locuri de vizitat, toate extrem de atractive – timp să avem și dorință de explorare.

Cum timp mi-am făcut, iar dorință de explorare am de când mă știu, am pornit să descopăr o parte a munților Hășmaș sau Hăghimaș, mai exact zona în care tronează Piatra Singuratică.

Egyeskő în maghiară, Piatra Singuratică ne uimește prin verticalitate și măreție. Trebuie să îți ridici privirea, lăsând Mureșul să susure lângă tine și o vezi cât e de imensă, străjuind Alpii Ciucului. Poziționarea și frumusețea ei te provoacă la ascensiune, tot ceea ce îți dorești este să ajungi acolo, să o escaladezi și apoi să te bucuri de o panoramă fantastică. (…)

Piatra Singuratică se află în Munții Hășmașului și alături de Hășmașul Mare și Vârful Ecem face parte din Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmașul Mare. Acest parc național a fost înființat în anul 1990.

Piatra Singuratica_Harghita

Pentru a ajunge la Piatra Singuratică dinspre depresiunea Ciucului avem mai multe trasee turistice. Poți urca pe traseele bandă albastră care urcă pe Valea Fierarilor sau triunghi roșu care urcă pe Szep. Ambele trasee pleacă din Bălan. Sau tot din Bălan, poți urca pe un drum forestier până în șaua Tarcău – traseu cruce roșie și de acolo pe creastă spre nord, pe bandă roșie spre Piatra Singuratică. (…)

După ce rămânem uimiți cât de bine s-a conservat exploatarea, ne întoarcem pe bandă roșie și continuăm spre prima oprire: Vârful Ecem. Traseul este superb la început de mai – plin de flori proaspăt ieșite la soare; peticele de zăpadă rămase după iarnă ne provoacă, iar urmele de urs impregnate în omăt ne arată cât de sălbatică este zona. Frumos, spectaculos și sălbatic – definiția zonei montane a României într-un traseu de creastă.

Ajunși pe Vârful Ecem am putut admira Arama Neagră, de unde izvorăște Mureșul, Depresiunea Ciucului, Munții Harghitei, Piatra Șipoș, în nord Hășmașul Mare, Munții Ceahlău și, dacă sunteți norocoși de vreme faină (așa cum am fost noi), puteți vedea chiar și Călimani.

Articolul complet, în noul număr Outdoor Magazine. Descoperă mai multe destinații de vis în revistele Outdoor Magazine și Ski Magazine. Le găsești aici.

Scris de: Vasile Cipcigan

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine