Visit Covasna – Mestecănișul de la Reci

Mestecanisul de la Reci_Covasna

Am început descoperirea traseelor din inima Secuimii cu o tură cu bicicletele în pădurea de la Rezervația Mestecănișul de la Reci, aflată la doar câțiva kilometri de Sfântu Gheorghe. A contat evident și energia primăverii care s-a instalat în magica pădure de la Mestecăniș și am fost cuceriți de frumusețea acestei păduri, un soi de Dumbravă Minunată, cu trasee de bicicletă accesibile, numai bune de petrecut o după amiază reușită împreună cu familia sau prietenii, cu ceva bun de mâncare în rucsacuri și o sticlă de apă.  

Rezervația Mestecănișul de la Reci se află în lunca Râului Negru, afluent al Oltului, și face parte din bioregiunea continentală, dar cuprinde și specii de plante specifice stepei și habitatelor de zone umede. Este o rezervație naturală, unică în Romania, de 2.020 ha, din care are 2,5 kilometri pătrați reprezintă aria strict protejată.

Solul nisipos a fost alcătuit de aluviuni aduse de Râul Negru și formează acum un decor cu totul deosebit. Scene din filmul Cold Mountain, premiat cu Oscarul în 2004, au fost filmate în interiorul rezervației de aici.

Denumirea vine de la mesteacănul comun, arbore care domină pădurile de pe aluviunile nisipoase. Când nivelul pânzei freatice este ridicat, se formează aici peste 100 de lacuri, în care apare, câteodată, nufărul alb. Oricum, la sfârșitul primăverii, înflorește în această zonă o altă floare protejată: laleaua pestriță.

În ceea ce privește fauna,  mlaștina din rezervația Mestecănișul de la Reci este cel mai sudic loc unde trăiește broasca de mlaștină, denumită și broasca albastră datorită coloritului special pe care îl are masculul în perioada de împerechere. Lista păsărilor prezente în Mestecănișul de la Reci cuprinde peste 150 de specii care cuibăresc aici sau care se află în trecere, în special în sezonul migrației de toamnă. Tot la capitolul faună, în rezervația de la Reci trăiește cea mai mare specie de triton din țară – tritonul cu creastă.

Drumul Legendei de la Reci

Copiii sunt invitați, alături de părinți, să descopere la Reci lumea feerică a basmului covăsnean. Cei de la Visit Covasna propun un traseu tematic, care dezvăluie treptat Legenda nufărului, pădurea devenind, astfel, casa zânelor și uriașilor. 

Traseul forestier are o lungime de 5 km, o diferență de nivel de doar 20 de metri şi poate fi parcurs cu uşurinţă în aproximativ o oră şi jumătate, cu bicicleta sau pe jos, atât de către adulți, cât și de către copii. Trebuie doar să urmați marcajele în formă de potcoavă.  În cinci puncte-cheie de pe acest traseu sunt instalate panouri cu coduri QR care, odată scanate cu telefonul mobil, dezvăluie câte un fragment din această poveste, un desen animat minunat alcătuit. Există chiar posibilitatea selectării limbii în care se deapănă basmul.

Articolul complet, în noul număr Outdoor Magazine. Descoperă mai multe destinații de vis în revistele Outdoor Magazine și Ski Magazine. Le găsești aici.

Text: Dan Burlac și Andrei Huțanu

Foto: Andrei Huțanu / Visit Covasna

 

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine