Activitatea telescaunului și a traseelor de bicicletă din Muntele Mic, suspendată temporar

Activitatea telescaunului și a traseelor de bicicletă din Muntele Mic este suspndată parțial, au anunțat administratorii weRIDE România.

„Cu mare regret și tristețe în suflet vă anunțăm că suntem constrânși de împrejurări externe, care în acest moment nu țin de forțele noastre proprii, să suspendăm parțial activitatea pe care o desfășurăm în ceea ce privește telescaunul și traseele de bicicletă din stațiunea Muntele Mic”, au anunțat administratorii weRIDE România.

Decizia a fost luată după ce autoritățile au constatat că lucrările efectuate pentru realizarea potecilor cu caracter temporar pentru biciclete nu respectă dispozițiile legale în vigoare cu privire la mediu.

Conform administratorilor, acest lucru se întâmplă „chiar și în prezența înscrisurilor emise de alte autorități competente prin care se susține că potecile de bicicletă cu caracter temporar și care urmează cursul firesc a drumului nu au un impact asupra mediului”.

Suspendarea activității traseului de biciclete va rămâne valabilă până la întocmirea documentației necesare funcționării.

„Nu se știe, sezonul acesta cu siguranță nu, probabil sezonul viitor”, a declarat, pentru Ski&Outdoor Magazine, Cristi Dunca, reprezentant al administratorilor.

Administratorii domeniului susțin că autoritățile locale ar fi fost printre cei dintâi beneficiari ai unei stațiuni montane vii și pe durata sezonului de vară.

„Acest traseu și această activitate a fost aducătoare de venit pe timp de vara în special celor 7 angajați din comuna Turnu Ruieni și indirect bugetului Primăriei prin partea de impozite pe salariile colectate. Factura de energie de 20.000 RON din ultima lună, împreună cu costurile salariale aferente au depășit cu ușurință încasările obținute, motiv pentru care oprirea activității telescaunului Vâlsanu nu afectează bunăstarea afacerii noastre, ci în realitate afectează bunăstarea localității, dar și a județului având în vedere că județul Caraș-Severin e în continuare ultimul în materie de turism”, arată aceștia.

Cu toate acestea, turiștii sunt așteptați încă în zonă.

„Ture de e-Bike, zboruri cu elicopterul și avem deschisă terasa, poate lumea să vină la aer curat, dar din păcate activitatea noastră principală a fost telescaunul și traseele de biciletă, doar că nu mai putem continua”, a adăugat Cristi Dunca.

Scris de: Călin Pop

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine