Mihai Anițan, singurul român din etapa de Cupă Mondială EWS din Italia: Super greu, dar o experiență extraordinară

Ciclistul Mihai Anițan, singurul român care a concurat în etapa de Cupă Mondială Enduro World Series, din Italia, a terminat cursa în prima jumătate a clasamentului. „A fost super greu, dar o experiență extraordinară”, spune tânărul rider, care nu a fost ocolit de ghinion la prima participare la o astfel de cursă.

Mihai Anițan a terminat cursa de la Finale Ligure, Italia, pe locul 129. A parcurs 60 de kilometri în total, cu o diferență de nivel de 2.000 de metri.

Au fost patru speciale, iar primele trei nu i-au pus probleme deosebite ciclistului român. În a patra însă un mic accident pe unul dintre ultimele viraje l-a făcut pe Mihai să încheie cursa pe lângă bicicletă.

„Am căzut chiar pe la ultimele viraje, erau destul de dificile. Am făcut pană pe față și nu am putut continua pe bicicletă”, povestește el.

Cu toate acestea, având în vedere că este la prima participare la o etapă de Cupă Mondială EWS, Mihai se declară mulțumit de rezultat, și mai ales de experiența acumulată.

„A fost super greu, dar o experiență extraordinară. Dacă trag acum linie, sunt super mulțumit. Am învățat multe pe traseele astea, lucruri pe care nu le puteam învăța altundeva. Mi-am întrecut niște bariere mentale, să merg mai tare chiar dacă eram destul de obosit atât psihic, cât și fizic. Și am reușit să scot timpi de care sunt mulțumit pe celelalte 3 speciale”, spune Mihai, cu gândul la ediția de anul viitor, la care este deja calificat.

Mihai Anițan a concurat în Italia cu alți 350 de rideri la categoria Men Elite.

Scris de: Călin Pop

Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.

Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.

Susțin Ski&Outdoor Magazine