Dragi cititori cu chef de zăpadă, bine ați venit pe câteva dintre cele mai înalte pârtii din țară. De partiile de la Sureanu puțini au aflat chiar si acum. Dar aici zăpada „ține” atât de mult, încât sfidează iarba și floricelele care își fac apariția prin alte stațiuni.
Ca întotdeauna, românul se pricepe să spună ce și cum. Așa și cu Sureanu. Imediat după ce pârtiile au primit undă verde, forumurile au luat-o razna: verdicte premature, păreri „deștepte”, sarcasme, laude umflate, așa că reacția cea mai bună era să te iei cu mâinile de cap și să deschizi geamu’ pentru o gură de aer. De la „bă, io nu merg acolo pentru două sârme și-un butic” până la „aș face orice să mai urc o dată”, toată lumea părea că știe despre ce vorbește, deși cei mai mulți fuseseră la Șureanu nu pe schiuri, ci pe YouTube.
Totuși, comment-urile (că-s bune, că-s nebune) sunt cele care au punctat în legătură cu Sureanu cele trei lucruri pe care le-am spus la început și care sunt perfect adevărate: că nu știe mai nimeni de pârtiile alea, că e prost drumul pe ultimii 18 km și că zăpada durează enervant de mult (adică, deși am putea schia acolo și-n aprilie, drumul plin de noroi obligă sezonul să se închidă devreme). Cert e, deci, că avem de-a face cu un domeniu schiabil care a trecut de primii săi ani (ăia iertabili din punctul de vedere al lipsurilor și greșelilor) și care s-a impus cu plus și cu minus în mintea schiorilor. Cel puțin, nu-i așa, s-a impus!
Cu plus. Când ninge, e un rai pentru freerideri. Golul alpin e fără margini în acest ținut sălbatic, în care telescaunul și cele două teleschiuri par niște chestii întru totul out of context. De pe oricare din cele nouă pârtii – care depășesc 10 km – ai parte de priveliști albe, cu creste și platouri alpine care pur și simplu nu pot fi descrise în cuvinte. Ești la 2.010 m altitudine (după Vârful cu Dor, de la Sinaia, aceste pârtii sunt cele mai înalte din țară), cobori până la cota 1.650 și vezi, de sus, Retezatul, Parângul, Cindrelul. În plus, lărgimea și înclinația pârtiilor sunt bune la fel de mult pentru slalom (cum ar fi pe pârtia A1), cum sunt pentru lecțiile de începători. Există centre de închirieri, instructori de schi și snowboard, trei after-ski-uri și, mai ales, exagerat de multă zăpadă. De asemenea, drumurile forestiere permit zeci de kilometri de schi fond.
Cu minus. Pârtii multe, dar scurte, fără nocturnă; mici porțiuni de contrapantă – „fericirea” snowboarderilor; vreme rea (cu viscol extrem) aproape tot timpul; zero webcam-uri, deci zero raportare a turistului vizavi de pârtii; gheață și pietre pe vârfurile de pantă; parcare insuficientă; drum îngust și accidentat pe ultimii kilometri; turiști (tot mai) puțini, datorită uriașului concurent pe nume Voineasa; skipass scump; unități de cazare puține și (cu mici excepții) inestetice; semnal slab la mobil (exclusiv pe Cosmote).
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine
