Mii de kilometri de pârtii amenajate stau la dispoziția celor dornici, în întreaga lume. Industria, consumismul, comerțul și concurența, lupta între brenduri, stiluri, sportivi de performanță, rideri sponsorizați purtători de imagine și aducători de profit, toate acestea fac parte din lumea schiului.
Important e, însă, să luăm ceea ce e bun din toată harababura asta și anume faptul că, la ora actuală, oricine poate practica o formă sau alta de schi. Totul trebuie să înceapă pe pârtia amenajată, nivelată cu ratracul, dacă se poate, unde tehnica schiului e cel mai ușor de dobândit. Dacă se poate, vârsta trebuie să fie cât mai fragedă. Apoi performanțele pot fi împinse cât de departe. Sau se poate încerca o ieșire, o evadare din zonele amenajate, acestea reprezentând nivelul următor.
Off-piste, free-ride, schi alpin, schi de tură, toate acestea au un numitor comun: ieșirea din domeniul sigur și oarecum comod al pârtiei și descoperirea a ceva mult mai incitant, a naturii sălbatice , cu frumusețea, dar și cu pericolele ei. Dar, în fond, pornirea fundamentală spre explorare, cu riscurile ei cu tot, sunt parte a felului nostru de a fi.
În România lucrurile stau, ca de obicei, invers. Deși teritoriul muntos ocupă cam o treime din suprafața țării, amenajările pentru schi practic nu există, dacă ne gândim la alte locuri. Și nu trebuie să ajungem până în Franța sau în Austria, ci e suficientă comparația cu Slovenia, Slovacia și chiar cu veșnica concurentă în cele rele, și anume Bulgaria.
La noi, stațiunile de schi au doar câteva pârtii unde se stă la coadă la cablu jumătate din timpul alocat excursiei și unde ba îți rupi mașina pe drum, ba iei țeapă la cazare și mâncare, ba ești bombardat cu tot felul de muzică. Și unde, când tragi linie, ieși mai scump ca în Austria. Iar asta e o veste rea pentru începători deoarece schiul trebuie învățat, obligatoriu pe o pârtie amenajată sau cel puțin cu zăpada bătută. Vestea bună e că imediat cum se termină zona pseudo-amenajată, imediat cum drumul de mașină se sfârșește, intri cu adevărat în sălbăticie.
Pentru asta trebuie să depășești incovenientele de mai sus sau să îți iei o -excursie prin alte părți și să înveți să schiezi. Cu siguranță, în țara noastră, locurile pentru practicarea schiului de tură sunt mult mai numeroase decât cele în care au fost amenajate stațiuni de schi. Un asemenea loc se află în Munții Apuseni, cam la 80 de kilometri de Cluj-Napoca.
Vlădeasa e primul munte care stă în calea fronturilor atmosferice ce vin din câmpia de vest. Acesta e motivul pentru care masivul strânge o mare cantitate de zăpadă deși are o altitudine maximă de doar 1.800 de metri. Accesul e posibil din mai multe părți. În orice caz, cu mașina se poate ajunge până în Rogojel sau până aproape de cascada Valul Miresei de la Răchitele, locuri aflate cam la 900 de metri altitudine. Din aceste locuri se poate urca până pe vârful Vlădeasa, la cota 1.800. Pentru cei care vor să stea mai multe zile, există câteva pensiuni la Rogojel, la Valea Stanciului și la Răchitele.
De asemenea, la cota 1.400 se află Cabana Vlădeasa, cabana lui Ionaș după cum o știu cei care cunosc zona, o cabană meteo și una a Salvamontului Margău, însărcinat cu serviciul în întreg masivul. Accesul la cotele 1.400 sau 1.800 e posibil însă doar pe jos sau pe schiuri, cu întregul echipament necesar pe vreme de iarnă, iar asta presupune o anumită experiență.
Pe vârf se află o altă stație meteo unde nu vei fi refuzat niciodată dacă vrei să intri, să te încălzești un pic și să bei un ceai fierbinte. Între toate aceste puncte se deschid posibilități de schi practic nelimitate. O diferență de nivel de 900 de metri e cel puțin demnă de luat în seamă cu atât mai mult cu cât pantele sunt suficient de înclinate pentru schi, aproape oriunde, ajungând chiar și la 25 – 30 la sută. Și toate acestea în condițiile în care pericolul avalanșelor este practic inexistent.
Între toate aceste puncte se deschid nenumărate posibilități de a schia, fiecare fiind caracterizat de un tip diferit de zăpadă. În partea de sus, cobori în golul alpin unde soarele și vântul formează o crustă care se rupe și care e greu schiabilă, dar care primăvara se transformă în așa-numitul firn, o placă tare pe care se poate schia ca pe cea mai bine amenajată dintre pârtii.
Apoi, printre brazii rari sau pe culoarele formate de izvoare și torenți întâlnești zăpada pufoasă pe care cobori având un sentiment de imponderabilitate, o adevărată senzație de zbor. De fapt, asta caută toți cei care ies în afara pârtiilor amenajate: schiul pe zăpadă neîncepută e ceva cu totul special.
Cobori rapid prin diferite tipuri de zăpadă și trebuie să-ți adaptezi tehnica în fiecare clipă. Important e să fii cât mai relaxat și să încerci să nu forțezi deloc schiurile. Dar oricâte sfaturi ai primi, oricâte cărți, bloguri sau forumuri ai accesa, aceste lucruri se dobândesc cel mai bine prin experiența directă. Trebuie să pui mâna și să muncești și-ți vei da seama, încet, încet, cum trebuie să faci.
Urcarea pe schiuri face, de fapt, posibilă întreaga distracție. Având schiurile în picioare, rămâi la suprafața zăpezii putând să înaintezi cu mult mai bine. Ceva similar cu rachetele de zăpadă, dar cu rezultate mult mai bune deoarece suprafața pe care stai e mult mai mare și asta înseamnă că te afunzi mai puțin în zăpadă, înaintând mai ușor.
În plus, schiurile alunecă chiar și la urcare, ușurând cu atât mai mult deplasarea. Iar dacă te gândești ce avantaje ai la coborâre … nici nu mai e nimic de adăugat. Schiul de tură e o descoperire revoluționară. Legat de masivul Vlădeasa, s-a creat un adevărat fenomen. Orașul Cluj-Napoca se află la doar 80 de kilometri depărtare, iar într-un oraș mare există deschidere spre multe lucruri. Foarte mulți dintre cei pasionați de drumeții montane, de alpinism, de mountain-bike și chiar de schiul tradițional, cel de pârtie, au adoptat cu succes această nouă formă de incursiune în mijlocul naturii pe timp de iarnă.
Datorită unor pionieri cum e Torok Janos, pe care o lume întreagă îl știe drept Joe Indianul, schiul de tură a devenit popular într-o țară, într-o comunitate, pentru care, sportul, mișcarea în aer liber, nu înseamnă, deocamdată, prea mult. Pe vremuri, Joe mergea la Vlădeasa și făcea câteva ture pe zi. La urcare lua schiurile în spate și se afunda în zăpadă până la brâu.
E greu de imaginat un asemenea efort chiar și pentru cineva care e obișnuit să transpire. Apoi s-a inventat schiul de tură, a venit Revoluția, tehnologia a devenit accesibilă cu întârzierea de rigoare, iar Joe, urmat de noi, a făcut pasul înainte. Există acum la Cluj o adevărată efervescență legată de schiul de tură. Iar Vlădeasa e paradisul unde toate acestea pot să se întâmple.
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine
