Silviu Matei: Fotografia de wildlife înseamnă să devii una cu natura

Dan Izvoreanu: Când ai început să faci fotografie în natură și cum a început totul?

Silviu Matei: Eu m-am apucat de fotografie prin 1992, studiind astronomia. Bunicii mei mi-au insuflat pasiunea pentru astronomie, eu am devenit curios și am început să pun întrebări, apoi prin 1993 am găsit niște cursuri de astronomie  organizate de Observatorul din București, unde era și o parte de astro-fotografie. Acolo am învățat cum să fotografiem obiectele cerești: luna, soarele, planete, galaxii, nebuloase, etc. Așa am început să iau, încet încet, calea fotografiei. Ulterior am luat parte la niște tabere organizate de Societatea Astronomică Română, în cadrul cărora mergeam pe Dealul Voievozilor din Târgoviște, unde observam bolta cerească și făceam fotografii de noapte. Pornind de aici, am fost atras apoi și de viața din natură și din pădure și am început să mă uit și pe jos, nu doar pe sus. Așa am început să fotografiez animalele pe care le vedeam în natură în cadrul acestor tabere: căprioare, iepuri.

Dan Izvoreanu: Să spunem că fotografia pentru tine este o meserie, pentru că ești și fotograf profesionist.

Silviu Matei: Da, mai târziu a devenit și meserie. De-a lungul timpului am urmat niște cursuri în străînătate, apoi cursurile Universității Naționale de Arte Plastice din București, iar în prezent lucrez că fotoreporter la Agenția de Presă Agerpres, iar în timpul liber fac fotografie de natură. Practic fotografia e un mod de viață, așa mi l-am construit. Cu aceeași pasiune fac fotografii la evenimente majore, gen inundații, proteste sau pot sta în natură cu orele așteptând o fotografie pe care mi-o doresc foarte mult. Dar mai presus de pasiunea pentru o fotografie spectaculoasă este respectul pentru natură și vietăți. Niciodată nu le-aș deranja sau invada habitatul dacă știu că asta le-ar pune într-un fel existența în pericol.

Dan Izvoreanu: Spuneai că ai început cu peste 20 de ani în urmă să faci fotografie în natură. Poți face o listă cu animalele sălbatice pe care le-ai fotografiat cel mai des?

Silviu Matei: Da, ar fi mamiferele și păsările, în special cele din Deltă. Îmi place să merg foarte des la boncănitul cerbilor pentru că este un adevărat spectacol, pe care multă lume ar trebui să îl vadă măcar o dată în viață. Îmi place să merg să fotografiez  și urși, căprioare, cocoși de munte, huhurezi și multe alte vietăți. Ce nu am reușit încă este să fotografiez lupi, dar sper să o fac în această toamnă. Am niște zone pe care le urmăresc, doar că la lupi este foarte dificil, pentru că e un animal foarte precaut și foarte deștept.

Dan Izvoreanu: Să înțeleg că ai reușit să fotografiezi râsul, un animal despre care se spune că este foarte greu de găsit?

Silviu Matei: Da, am reușit în Munții Maramureșului, unde am stat 9 zile, singur, departe în munți. Am dormit în copac, eram doar eu cu mine însumi. Și cu muntele.

Dan Izvoreanu: Ai fost pus vreodată într-o situație neplăcută, în care viața ți-a fost în pericol?

Silviu Matei: Din fericire, nu am avut situații de acest gen, pentru că întotdeauna am fost foarte atent la ce e în jurul meu și la comportamentul subiectului meu. În schimb, pot să-ți povestesc cea mai plăcută și intensă întâlnire. Am văzut odată o ursoaică ce își alăpta puii într-o poiană. Fusesem avertizat că s-ar putea să o întâlnesc și eram pregătit. Am stat vreo jumătate de oră la marginea poienii și i-am făcut câteva poze, dar la un moment dat s-a schimbat direcția vântului. M-a mirosit imediat și a devenit foarte agitată, i se zbârlise părul pe ea. A început să mă caute cu privirea și la un moment dat am lăsat-o să mă vadă.

Mă uitam prin teleobiectiv și când i-am surprins privirea aceea de animal sălbatic, o privire tăioasă, am rămas înmărmurit. După ce m-a văzut, s-a îndepărtat puțin, dar nu a plecat, a continuat să se joace cu puii, însă din când în când arunca o privire vigilentă în direcția mea. După ce s-a convins că nu reprezint un pericol s-a liniștit și m-a acceptat in preajma ei și astfel am reușit să o fotografiez. M-a lăsat să mă apropii până la circa 50-60 de metri, dar când am vrut să merg și mai aproape a început să mă adulmece agitată și am înțeles că aceea era limita de siguranță.

Citește integral interviul cu fotograful Silviu Matei în nr. 4 al revistei Outdoor Magazine. Poți comanda varianta print de aici, sau cea electronică de aici.

Interviu realizat de Dan Izvoreanu

Foto: Silviu Matei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *