Printre flori de colț pe Piatra Craiului

Piatra Craiului, supranumită și Crăiasa albă a Carpaților, este unul dintre cei mai frumoși munți din România. Prin aspectul său spectaculos și prin forma specifică de lamă zimțată, face notă discordantă cu celelalte masive montane și de aceea este considerat unic și spectaculos.

Piatra Craiului este o muchie calcaroasă, situată între Munții Bucegi și Munții Făgăraș, care se întinde pe o lungime de aproximativ 25 de kilometri. Altitudinea maximă este atinsă pe Vârful La Om, cunoscut și ca Piscul Baciului, 2.238 m. Partea sudică a crestei este mai domoală și mai înierbată, în schimb, partea nordică arată ca un perete vertical de peste 600 de metri, ascunzând nenumărate poieni suspendate, brâne expuse, țancuri de stâncă și hornuri verticale.

Tocmai pentru diversitatea sa, creasta Pietrei Craiului este un adevărat magnet pentru iubitorii muntelui, însă nu este recomandată parcurgerea sa pentru turiștii fără experiență sau cu teamă de înălțime. Am urcat pe creasta Pietrei Craiului de mai multe ori de-a lungul anilor, pe diferite trasee, dar tura care mi-a plăcut cel mai mult este cea pe care am să v-o povestesc în continuare. Cei care fac ture frecvent în zonă, știu că Piatra Craiului este împărțită în două secțiuni: creasta nordică și creasta sudică. Noi am ales să parcurgem creasta sudică, în primul rând fiindcă nu am mai fost de foarte mulți ani și în al doilea rând pentru că auzisem că sunt șanse foarte mari să vedem flori de colț pe traseu.

Iată-ne într-o zi de iulie, vineri seară, în Plaiu Foii, punctul de plecare în traseu. Găsim un loc bun de campare, montăm corturile și ne pregătim de somn, fiindcă urmează o zi lungă și grea.

Dimineața ne trezim odată cu primele raze ale soarelui, ne bem cafeaua, luăm un mic dejun rapid, pregătim rucsacii mici de tură, ne echipăm și suntem gata de plecare. Avem de parcurs un traseu de 10-12 ore cu diferență mare de nivel (pornim de la 850 de metri și vom urca până la 2215 metri). Dar vremea este excelentă, se anunță o zi frumoasă și caldă, poate chiar prea caldă. Facem rapid o poză de grup și plecăm.

Prima parte a traseului urmează drumul forestier și apoi poteca ce urcă în zig zag spre refugiul Șpirla, primul punct de popas, situat la 1400 de metri altitudine.

Aici luăm o scurtă pauză, pentru că urmează partea cea mai solicitantă, urcarea în creastă. Ne refacem forțele și pornim la asaltul pereților de calcar. După câteva sute de metri dăm de prima zonă cu lanțuri, pe care o urcăm fără probleme.

 Aici fac o paranteză și vreau să subliniez cât de mult contează componența echipei pentru reușita unei ture montane. Este foarte important să mergeți pe munte cu oameni pe care-i cunoașteți și pe care vă puteți baza. Se știe, pe munte vremea este imprevizibilă, se pot întâmpla accidente, poate interveni epuizarea, iar toate la un loc pot transforma o plimbare minunată în cel mai negru coșmar. De aceea, nu mergeți în ture cu oameni pe care nu-i cunoașteți și despre care nu știți ce condiție fizică au și cum se comportă în situații critice. Este foarte important să vă cunoașteți limitele și să nu abordați trasee prea grele pentru voi. Iar dacă le abordați totuși, atunci asigurați-va că ceilalți cunosc foarte bine traseul și sunt mai bine pregătiți decât voi.   

Revenind la traseul nostru, după prima zonă cu lanțuri, ajungem la locul numit “La Zăplaz”. Este unul dintre locurile cele mai cunoscute și spectaculoase din Piatra Craiului. La Zăplaz, stâncile au niște găuri suprapuse, verticale, săpate de apă și vânt, prin care poți vedea cerul, iar vântul șuieră într-un mod misterios.

Unii spun că reprezintă porți spre o altă dimensiune. Cert este că acest loc este fascinant și nu seamănă cu nicio altă formațiune din alți munți. Trecem pe lângă Zăplaz și continuăm urcarea, iar după puțin timp ajungem la a doua zonă cu lanțuri. De această dată este o zonă mai expusă, mai periculoasă și de aceea trebuie să fim atenți la fiecare pas. Trecem pe rând și cu grijă.

Urcarea continuă în zig zag, destul de vertical și dăm de porțiuni înierbate, cu țancuri și pajiști alpine, pline cu flori.

După câteva pauze și un urcuș susținut, ajungem în creastă! Uraaa, prima parte a traseului, urcarea, a trecut! Suntem lângă Refugiul Grind 2 (sau refugiul din șaua Grindului), situat la 2215m.

De aici nu mă pot abține să nu dau o fugă până pe vârful Grind (2229 m), situat la o aruncătură de băț, de unde pot vedea mai bine creasta și văile din jur. Fac câteva fotografii și revin în șaua Grindului, unde toată lumea s-a așezat la picnic. Lenevim la soare cam 20 de minute, ne refacem forțele și suntem gata de plecare. Mai avem încă mult de mers. De aici traseul urmează muchia crestei zimțate, pe poteca marcată cu punct roșu.

Creasta sudică este mai puțin umblată decât creasta nordică, fiindcă altitudinea  scade treptat, apar zone cu jnepeni, este mai puțină stâncă și mai multă iarbă, cu alte cuvinte este mai sălbatică.

Tocmai de aceea sunt șanse mai mari să găsim celebrele flori de colț. Între timp admirăm peisajul: spre nord, jos în vale se vede Plaiu Foii și în depărtare crestele Iezer-Păpușa și partea estică a Făgărașului. Spre sud, se vede perfect masivul Bucegi, iar în vale zărim Prăpăstiile Zărneștilor și satele pitorești din zona Măgura-Bran.

Dacă privim în potecă trebuie să avem grijă să nu călcăm peste celebra floare care crește doar aici: Garofița Pietrei Craiului.

Deși traseul nu este foarte dificil pe creastă, totuși trebuie să fim atenți la fiecare pas, deoarece terenul este destul de accidentat, sunt și câteva traverse pe stâncă și săritori, dar, cu băgare de seamă, le trecem cu bine. Și, nu peste mult timp, auzim primele exclamații de bucurie: Am găsit flori de colț!!! Sunt acolo, chiar lângă potecă, stau frumos în iarbă și zâmbesc la soare. Albe, pufoase și perfecte. Sunt câteva pâlcuri, așa că sărim la fotografiat mai ceva ca turiștii japonezi în Roma. Nu ne mai săturăm și ne bucurăm de ele ca niște copii.

Continuăm linia crestei și observăm că, odată cu scăderea altitudinii, peisajul se schimbă și intrăm intr-o zonă de jnepeniș. Asta înseamnă că trebuie să ajungem în punctul în care vom coborî din creastă: Șaua Funduri. Da, da, așa-i zice, nu știu sigur de ce. 

Aici fac din nou o paranteză: în Crai este foarte important să avem la noi suficientă apă. Asta înseamnă minimum 2 litri de persoană, dar dacă nimeriți o zi foarte călduroasă, așa cum am prins noi, atunci 2 litri nu prea ajung. Deși am experiență multă în ale muntelui și sute de ture la activ, recunosc că spre finalul zilei, când mai aveam vreo 2 ore de mers pînă la corturi, mi s-a terminat apa. Din cauza căldurii am băut mai multă ca de obicei, astfel că m-am văzut nevoit să cer niște apă de la cei care și-au pus mai multă sau care nu au băut-o pe toată… Paranteză închisă.

Așadar, iată-ne în Șaua Funduri, pregătiți de coborâre. De aici din nou trebuie să avem grijă, pentru că, pe lângă faptul că poteca este plină cu pietriș pe care poți aluneca, se adaugă și oboseala acumulată după 6-7 ore de mers.

Trecem de o săritoare mai solicitantă, prevăzută cu lanțuri, de care scăpăm fără probleme și, după un coborâș în zig zag pe potecă, ajungem la baza crestei, de unde trebuie să facem cale întoarsă; de această dată prin pădure, chiar pe lângă baza muntelui, pe poteca marcată cu triunghi albastru. De aici avem ocazia să admirăm măreția Pietrei Craiului cu pereții săi calcaroși înalți, ca o catedrală albă.

După circa jumătate de oră, ajungem la locul numit Cerdacul Stanciului, un alt punct de reper pentru masivul Pietrei Craiului, declarat monument al naturii. Bolțile maiestuoase parcă sunt săpate de mâna omului, nici nu-ți vine a crede că este lucrarea naturii.

După Cerdacul Stanciului, ajungem la un alt punct de reper al Pietrei Craiului: Marele Grohotiș. Este vorba despre o acumulare imensă de grohotiș care dă impresia unei pârtii, datorită culorii albe a calcarului sfărâmat.

Poteca îl traversează și, nu după mult timp, intrăm în sfârșit în pădure, unde este răcoare și bine. De aici traseul urmează curba de nivel, trecem pe lângă Umerii Pietrei Craiului, niște pereți imenși de stâncă,  înalți și impunători, exact ca niște umeri și, în cele din urmă, ajungem în punctul din care traseul s-a bifurcat: refugiul Șpirla.

Urmează o ultimă coborâre prin pădure, apoi drumul forestier pe lângă stână și iată-ne la corturi.

Au trecut de la plecare peste 11 ore. Suntem epuizați, dar fericiți. Obiectiv îndeplinit! Am făcut și creasta sudică a Pietrei Craiului!

Descoperă mai multe destinații de vis în revistele Outdoor Magazine și Ski Magazine. Le găsești aici.

Text/Foto: Dan Izvoreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *