Ada zicea că e mai ușor să ajungi la stele scufundându-te în adâncuri decât încercând să te înalți spre ele. Mi-a plăcut asta și mi-am amintit-o când m-am scufundat în albastrul luminos al Egeei în Samothraki Adventure. Pentru scuba-diving se merge pe plaja Kypos, în capătul estic al insulei. Ne instalăm tabăra lângă o stână de capre părăsită și ne pregătim pentru scufundare: mă chinui încă o dată să-mi îmbrac neoprenul, apoi mi se reamintește cum să folosesc echipamentul specific și limbajul semnelor utilizat sub apă.

Kypos înseamnă “grădini” și nu-mi pot da seama de ce se numește așa această plajă aridă, bătută permanent de un vânt care te ia, efectiv, de pe picioare. Din cauza lui, marea agitată e de un neatractiv albastru-închis, care nu te lasă să ghicești nimic din ce se ascunde dincolo de suprafață. Însă odată ce te scufunzi, contrastul e de-a dreptul șocant: o lume liniștită, colorată și plină de viață așteaptă să fie descoperită. Plutesc fascinat printre sutele de pești de toate formele și culorile, deasupra anemonelor și altor viețuitoare marine care, alături de unele forme de alge colorează strident pietrele de pe fundul mării. Stelele de mare nu se găsesc ușor. Avem, totuși, noroc: simpaticul animal roșu-aprins stă pe lateralul unei pietre. Căutăm, apoi, cuiburi de caracatiță și avem din nou noroc: găsim câteva locuite, deși e foarte greu să zărești o caracatiță perfect camuflată sub pietrele pe care le trage peste ea în adâncitura în care s-a ascuns. Dar regina camuflărilor rămâne sepia pe care am urmărit-o prin apa mică, chiar când să ieșim. Ca un veritabil cameleon, își schimbă culoarea în funcție de mediul ambiant. Urmărirea sepiei a fost finalul perfect pentru o altă experiență fascinantă.

Odată ieșit din apă, n-am timp să-mi trag sufletul: Ada, Ana și Bubu mă așteaptă să mergem la Karidies, micul restaurant de pe Samothraki, care a ajuns pe locul șase în 2018 în topul restaurantelor din Grecia. Aici se servește carne de capră, gătită în cele mai gustoase moduri posibile, alături, bineînțeles, de felurile tradiționale grecești. Unul dintre motivele pentru care iubesc Grecia este că țara asta chiar are gust. Dar, în această ieșire, am avut parte de o experiență culinară de-a dreptul fabuloasă. Și la taverna din Chora, mica și patriarhala capitală a insulei, cocoțată pe versantul muntelui, ca la toate celelalte taverne, mici și atât de autentice, în care am mâncat pe Samothraki. Totul e sincer aici, inclusiv gustul senzațional al mâncării.
Dacă vrei să ai partea și tu de experința Samothraki Adventure, rezervă-ți locul AICI.
Scris de: Andrei Huțanu
Ski&Outdoor Magazine este un proiect independent, care nu aparține niciunui trust și care se finanțează doar prin eforturi proprii, iar spațiile de publicitate sunt limitate.
Dacă îți place proiectul nostru și împărtășești aceleași valori, poți contribui și tu.
Susțin Ski&Outdoor Magazine