Padiș – zbucium în tabloul naturii

Padis | OUTDOOR Magazine

Da, am scris zbucium pentru că așa simt eu Padișul. Chei, canioane, peșteri, cascade, avene, ponoare, păduri impresionante, poieni pline de flori, izvoare limpezi, verticale impresionante, toate într-o extraordinară conexiune. Natura ne-a lăsat un cadou impresionant: Podișul Padiș.

“Padiș este o zonă turistică din sud-estul județului Bihor, aflată la o altitudine medie de 1.200 m, ce prezintă un platou străbătut de o amplă rețea hidrografică (alcătuită din pâraiele Ponor, Valea Izvorul Ursului, Pârâul Sec, Gârjoaba, Valea Boghii, Valea Arsurii, Valea Renghii, Valea  Trânghiești, Rădeasa, Valea Galbenei, Valea Bulzului) și un relief cu ponoare, cu abrupturi stâncoase, peșteri, avene, măguri, chei și poiene”.

Padis | OUTDOOR Magazine

Obiectiv, dar impersonal… Padișul este așa cum îl simțim noi. Natura ne-a oferit ceea ce are mai spectaculos, noi ne bucurăm, admirăm, simțim și savurăm… 

Am vizitat cinci continente, m-am bucurat de zone extraordinare, am avut proiecte montane în Alaska, Himalaya, Kilimanjaro, Kazakstan, Aconcagua. Am admirat frumuseți pe care le visam de mic. Dar Padișul… mă întorc în fiecare an și asta spune tot! Asta este Padișul – o poveste trăită și spusă de cei care îi bat cărările. Turiști, speologi, alpiniști, alergători, cicliști, ghizi, rangeri, salvatori montani, toți ne găsim locul în Padiș.

Vrei să afli informații despre Padiș? Așteaptă, într-o seară de septembrie, un drumeț care se întoarce în Glăvoi, probabil după opt ore pe Circuitul Galbenei și, după ce își lasă pelerina la uscat, fă-i cinste cu o plăcintă și pune-l să îți povestească despre ziua lui.

Padișul este înțesat de trasee turistice. Poți să alegi trasee scurte de 1-3 ore sau trasee lungi, mai dificile, de 7-10 ore. Toate obiectivele turistice sunt legate între ele de o rețea bine organizată de trasee. Salvatorii montani și rangerii se ocupă în fiecare an de reamenajarea și administrarea acestora. Tot de la ei afli starea traseelor și condițiile de deplasare. Locuri de văzut sunt o grămadă, timp să ai să le vezi pe toate. Cetățile Ponorului, Cetățile Rădesei, Lumea Pierdută, Ghețarul Focul Viu, Cheile Galbenei, Poiana Vărășoaia, Izbucul Galbenei, Avenul Bortig, Poiana Florilor, Izbucul Galbenei sunt doar câteva din frumusețile naturale care te așteaptă în Padiș. 

Padis | OUTDOOR Magazine

Dacă nu ai mai multe zile la dispoziție și doreșți să vezi cât mai multe obiective, eu îți recomand să alegi unul dintre traseele circuit, mai lungi, mai dificile, dar extrem de frumoase – Circuitul Galbenei, Circuitul Cetățile Ponorului, Circuitul Zona Bârsa. Dar nu uitați: aceste trasee necesită o condiție fizică bună, vă recomand să verificați condițiile meteo și să solicitați  sfaturile salvatorilor montani aflați de serviciu în Padiș.

Vrei să afli informații despre Padiș? Du-te seara în Glăvoi sau în zona de campare Platou Padiș și stai de vorbă cu cei din jurul focurilor. Dacă ți-e dor de sunetul chitarelor nu vei fi dezamăgit. Singura problemă pentru tine va fi să te hotărăști lângă care foc să te așezi.

Padișul face parte din Parcul Național Apuseni și de aceea, dacă doreșți să vizitezi și să campezi aici este foarte important să știi reglementările speciale privind ariile protejate. În Padiș sunt două zone unde este permis să campăm – Glăvoi și Platoul Padiș. În Glăvoi se poate campa fără taxă, în zona Platoul Padiș îți poți instala cortul pe proprietăți private (curțile și terenurile pensiunilor). Spații de cazare găsești tot pe Platoul Padiș sau lângă Glavoi la pensiunea Cetățile Ponorului. Tot ca spații de cazare putem menționa și Satul de Vacanță Boga.

 Vrei să afli informații despre Padiș? Așteaptă seara speologii care se întorc din explorare sau vizitare, ajută-i să își curețe echipamentul de argila rămasă  și apoi roagă-i să îți povestească de tarasuri, găuri de șoarece, verticale și sifoane, de frumuseți pe care le vedem doar în fotografii. 

Padișul este raiul speologiei. Este una dintre cele mai interesante zone, din punct de vedere carstic, din Europa.  Sunt câteva sute de peșteri în Padiș, organizate pe bazine hidrografice. Cetățile Ponorului, peștera Gemănata, Avenul Bortig, peștera Căput, sistemul Vărășoaia, Ghețarul Focul Viu sunt doar câteva dintre peșterile “celebre” din zonă. Dar ce este important e faptul că în Padiș încă se explorează și speologii spun că ne așteaptă multe surprize.

Vrei să afli informații despre Padiș? Oprește alergătorii montani sau bicicliștii pe care îi vei întâlni pe potecile Padișului și întreabă-i dacă nu doresc o gură de apă. Ei îți vor povesti de diferența de nivel, de urcări abrupte și lungi, de coborâri accidentate, de pârâuri traversate, de peisaje și priveliști extraordinare.

Padișul este, probabil, cel mai complex “loc de joacă” pentru practicanții sporturilor montane din România. Alergare montană, mountain bike, canyoning, speologie, escaladă, schi de tură (iarna) sunt sporturile care au pus Padișul pe harta doritorilor de adrenalină.

Padis | OUTDOOR Magazine

#DescoperaRomania. Articol susținut de Banca Transilvania.

Citește despre o zi minunată de drumeție spre Vârful Moldoveanu, aici.

Scris de: Vasile Cipcigan

Foto: Dan Izvoreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *